Baptisteriu
Baptisteriul (lat. baptisterium, din gr. βαπτίζειν) este o structură arhitecturală în bisericile creștine vechi, fie sub forma unei încăperi aparte de nava bisericii, fie sub forma unei piscine (gr. κολυμβήθρα), și în care primeau Botezul catehumenii (în majoritate adulți) la marile sărbători.
Existența baptisteriilor arată, pe de o parte, centralitatea tainei botezului în Biserică, iar pe de altă parte reprezintă o mărturie istorică și liturgică a creșterii Bisericii în primele secole și a botezurilor colective de adulți la mari praznice, cum ar fi Paștile și Epifania.
Baptisterii existau în majoritatea bisericilor vechi din Asia Mică și Italia - de exemplu în reconstrucția baptisteriului bisericii creștine din secolul al III-lea de la Dura-Europos *Siria) [1]. Un exemplu din secolul al VI-lea este Biserica Sfânta Sofia din Constantinopol. În Țara Sfântă, un exemplu este Biserica Nașterii Domnului din Betleem.
Construcția de baptisterii a scăzut sau a dispărut complet după secolele VI-VI, pe măsură ce numărul botezurilor de adulți a scăzut și odată cu generalizarea botezului pruncilor. Baptisteriul se transformă în cristelniță, un fel de baptisteriu portativ, care este adus în biserică doar când are loc un botez.
