Avraam

Avraam este un drept din Vechiul Testament, considerat strămoşul poporului evreu.

Numele de Avraam are două etimologii posibile:

• în babiloniană: "cel care iubeşte pe tatăl"
• în aramaică: "tatăl [Dumnezeu] este înălţat"

Originar din Haran, în Mesopotamia, sau din Ur, în Caldeea, Avraam a trăit către secolul al XIX-lea î.Hr. Viaţa sa este povestită de Moise în Cartea Facerii 12-35.

Personalitatea lui Avraam domină întreaga Biblie, în aşa măsură încât unul din numele lui Dumnezeu este "Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacov" (Ieş. 3, 6; Matei 22, 32; Marcu 12, 26; Luca 20, 37; Fapte 3, 13, 32).

În Noul Testament şi în tradiţia Bisericii în general, Avraam este un model al credinţei faţă de Dumnezeu, pe care le-a dovedit în mai multe ocazii, cum ar fi părăsirea ţării lui pentru a merge într-o ţară pe care nu o cunoştea (Evrei 11, 8) sau jertfirea lui Isaac fiul său (Facere 15, 6; 22, 1-19; Evrei 11, 17, 19; Iacov 2, 21).

Pentru lumea monahismului Avraam este un model de credinţă, de ascultare şi mai ales de înstrăinare de ţara şi neamul lui.

Avraam este "prietenul lui Dumnezeu" (Isaia 41, 8; Iacov 2, 23), tatăl credincioşilor şi a tuturor neamurilor (Matei 3, 9; Luca 3, 8; Ioan 8, 33-39; Romani 3, 27 - 4, 25; Galateni 3, 6-29).