Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Avacum (Petrov)

Avacum Petrov a fost un preot al Bisericii Rusiei din secolul al XVII-lea. El a fost unul din capii opoziţiei la reformele instituite în Biserica Rusă de Patriarhul Nikon. Pentru el, rezistenţa a însemnat întemniţarea, exilul în Siberia şi numeroase alte greutăţi care au continuat chiar şi după ce Patriarhul Nikon a fost demis şi au culminat cu arderea sa pe rug. Viaţa sa ca opozant este relatată în autobiografie. Grupul de opoziţie pe care l-a condus a devenit cunoscut sub numele de rascolnici sau vechii credincioşi.

Viaţa

Avacum s-a născut în 20 noiembrie 1621 în satul Grigorovo, lângă Nizni Novgorod, într-o familie de preoţi. Tatăl său, Petru, a fost preot iar mama sa, Maria, după ce a rămas văduvă s-a călugărit sub numele de Marfa. El s-a căsătorit cu fiica unui fierar, Anastasia. După ce mama sa a murit el s-a mutat în alt sat. A fost hirotonit ca diacon la vârsta de 21 de ani. Doi ani mai târziu a fost hirotonit preot şi opt ani mai târziu a devenit protopop.

Părintele Avacum a fost un om cu o credinţă puternică şi a fost foarte activ ca preot, având mulţi fii duhovniceşti şi călătorind mult, chiar până în Siberia pentru propovăduirea Cuvântului Domnului. În 1640 a intrat în mişcarea de revigorare rusă numită Zeloţii Pietăţii, dar în timpul ascensiunii lui Nikon ca Patriarh al Rusiei în 1654, Avacum şi ucenicii săi s-au întors împotriva mişcării de revigorare deoarece au crezut că politica şi acţiunile Patriarhului Nikon subminau autoritatea ierarhiei bisericii. Apoi, în 1653, Părintele Avacum împreună cu Ivan Nernov şi alţi adepţi, inclusiv soţia sa şi familia, au fost deportaţi în Siberia de către patriarh pentru opoziţia sa la schimbările făcute practicilor şi slujbelor vechi.

În 1658, Patriarhul Nikon a părăsit scaunul patriarhal şi a intrat în Mănăstirea Înălţarea la Cer şi a fost forţat să renunţe la stilul suveran de conducere. În final, el a fost depus de un sinod care cuprindea şi reprezentanţii altor patriarhii în Februarie 1666. Cu toate că era retras şi depus, reformele sale au fost menţinute fiind puternic sprijinite de stat.

Părintelui Avacum i s-a permis să se reîntoarcă la Moscova în 1662, dar opoziţia lui continuă la reformele lui Nikon şi apărarea puternică a principiilor sale au dus la o nouă deportare, acum în nordul Rusiei. În 1666, acelaşi sinod care l-a depus pe Nikon a confirmat reformele sale şi a condamnat opoziţia Părintelui Avacum. Tot atunci, sinodul a anatemizat şi deportat pe Părintele Avacum şi pe simpatizanţii săi în Pustozersk în extremul răsărit al Rusiei europene. În următorii cincisprezece ani, datorită prezenţei Părintelui Avacum şi a simpatizanţilor săi, Pustozersk a devenit centrul spiritual al ceea ce a devenit mişcarea rascolnicilor. La Pustozersk, Părintela Avacum a fost relativ în libertate în primii trei ani, dar în anii următori el şi simpatizanţii săi au avut parte de un tratament mult mai aspru, de întemniţări şi inclusiv torturi şi mutilări. Tot în această perioadă, Părintele Avacum şi-a scris autobiografia şi mai multe epistole şi tratate pe măsură ce mişcarea continua să crească. Autobiografia sa , Viaţa Protopopului Avacum scrisă de el însuşi, rămâne o capodoperă a literaturii ruse din secolul al XVII-lea.

Apoi, în 1682, guvernul, incapabil să controleze creşterea mişcării vechilor credincioşi, i-a condamnat pe Părintele Avacum şi pe primii săi trei discipoli, Diaconul Fedor, călugărul Epifanie şi Părintele Lazăr, să fie arşi pe rug. Părintele Avacum a murit în 14 aprilie 1682.

Legături externe