Modificări

Salt la: navigare, căutare

Astrologia

497 de octeți adăugați, 24 noiembrie 2010 11:30
diacritice
Dincolo de glumele care se fac pe seama credintei credinţei în zodii ( horoscop ), aceasta credinta existaaceastă credinţă există. Este curios, dar oamenii care refuza refuză ideea unui Dumnezeu Creator, prefera sa preferă să se supuna supună unor berbeci imaginari care alearga aleargă prin stele. O gospodina gospodină trece cu vederea cuvintele lui Hristos: "iubeste iubeşte pe aproapele tautău", dar o asculta ascultă pe prezentatoarea TV, daca dacă îi zice: "astazi veti astăzi veţi avea o zi grea, evitati evitaţi conflictele cu cei apropiatiapropiaţi"(zodia ... - horoscopul zilei).
Faptul ca omul e îndreptat spre latura tainica tainică a existentei existenţei sale, vorbeste vorbeşte despre dualitatea naturii umane. Pe de o parte, lumea imediataimediată, vazutavăzută, iar pe de alta altă parte, lumea misticamistică, necunoscuta si nesiguranecunoscută şi nesigură, dar prezenta prezentă în chip latent în fiecare. Omul crede, daca dacă nu în Dumnezeu, atunci în orice altceva. De exemplu, studentii studenţii din Iasi Iaşi nu trec în timpul sesiunii pe sub peretele fostei edituri "Junimea", pentru ca nu le merge la examene. AltiiAlţii, din aceleasi aceleaşi motive, nu calca calcă pe capacele de canalizare.
Lumea interioara interioară a acestor oameni e o lume caleidoscopicacaleidoscopică, dezordonatadezordonată, care îsi lasa îşi lasă amprenta asupra modului de gândire si şi de receptare. De aici fragmentarismul lumii moderne sişi, mai ales, postmoderne, lumea clip-urilor si şi a colajelor.
Omul are nevoie de repere în univers, el nu poate sa existe de la sine. Experienta Experienţa fricii, a singuratatiisingurătăţii, ne împinge spre credintele credinţele cele mai ciudate. E adevaratadevărat, exista există stele si constelatiişi constelaţii, fiecare cu nume si şi traiectorii proprii, dar cum putem crede ca un corp irational iraţional poate influenta influenţa în vreun fel fiinta fiinţa atât de complexa complexă care este omul? Ce-i drept, în complexitatea sa, omul poate sa creada să creadă chiar si ca şi că luna, care nu e decât un bolovan, poate sa-i hotarasca hotărască soarta! Aceasta credinta ma Această credinţă mă duce cu gândul la personajul lui CreangaCreangă, care plângea de frica bolovanului de sare de pe sobasobă.
Sfintii parinti Sfinţii Părinţi spun ca obisnuintele că obişnuinţele sunt a doua fire. De aceea, omul care asculta ascultă mai multa multă vreme horoscoapele, ajunge, în cele din urmaurmă, sa fie o umbra umbră a semnului sau său zodiacal. Acesti Aceşti oameni nu îsi îşi dau seama ca devin foarte vulnerabili, pentru ca e destul sa-i afli zodia si poti şi poţi face cu el ce vrei, îl manipulezi ca pe un zombi, ceea ce e valabil, mai ales, pentru femei.
Noi suntem invitati sa imitam invitaţi să imităm sau pe Hristos, sau berbecii, taurii si şi racii zodiacali. Imitând, devenim, sustine susţine ascetica ortodoxaortodoxă. Dar, desigur, fiecare e liber sa aleaga să aleagă ceea ce vrea el sa devinasă devină.
Ierodiacon Savatie Bastovoi
Despre astrologie - sau "descifrarea tainelor ceresticereşti"
"Fără contactul cu fiintele fiinţele spirituale, nu ar exista nici o dezvăluire astrologică" [10;49].
- mărturia unui fost astrolog -
Una dintre ideile fundamentale ale cunoasterii cunoaşterii neopăgâne este că omul nu trebuie să mai tină ţină cont de vreo autoritate supremă, că trebuie să scape de povara unui Dumnezeu care supraveghează lumea si şi îsi îşi ia destinul în propriile mâini.
Cuvântul libertate este strigat astăzi cu putere de către diferite categorii de oameni si şi cu diferite scopuri, cel mai adesea exprimând libertatea omului de a călca în picioare traditiile tradiţiile de orice fel si şi de a urca pe soclu statuia unui impunător idol: libertatea de a fugi de Dumnezeu.
Autorii eretici fac o substitutie substituţie interesantă: în locul Dumnezeului care ocroteste creatiaocroteşte creaţia, ei asează aşează o lege care guvernează lumea: legea ciclicitătii ciclicităţii timpului. New-Age, Noua Eră, apare tocmai datorită acestei ciclicităticiclicităţi: intrăm, vrem sau nu, în Era Vărsătorului.
Supunerii fată de Dumnezeu i se preferă "supunerea" fată de influenta influenţa stelelor. Pretinsa libertate new-age-istă nu este altceva decât o robie fată de capriciile astrelor.
Dacă nimeni nu poate contesta o schimbare care apare pe bolta cerească, dacă nimeni nu are cum să nege o modificare observabilă astronomic, în schimb orice conexiune astrologică poate fi pusă la îndoială.
Pentru cei care cred în astrologie, în zodiac si şi în alte rătăciri asemănătoare, perspectiva ortodoxă asupra acestor probleme nu poate fi luată în considerare; sunt prea multe "dovezi" care contrazic viziunea Bisericii.
Pentru cei care sunt fii credinciosi credincioşi ai Bisericii, nimic nu este mai important decât învătătura învăţătura mântuitoare propovăduită de Hristos, Fiul lui Dumnezeu, si şi nimic nu este mai periculos decât lepădarea de această învătăturăînvăţătură.
Oamenii trebuie să îsi îşi pună următoarea întrebare: intrăm sau nu intrăm într-o Nouă Eră? Dacă intrăm, atunci conceptiile crestine concepţiile creştine trebuie ajustate astfel încât să nu con-trazică contrazică realitatea. Dacă nu intrăm, atunci trebuie să ne ferim cu toate puterile de înselarea înşelarea care pe zi ce trece câstigă câştigă tot mai mult teren.
Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne-a învătat învăţat că avem de trăit o singură viatăviaţă, în care suntem liberi să alegem binele sau răul si şi că, după moarte, ne asteaptă aşteaptă raiul sau iadul. Dacă noi vrem să credem că în viată viaţă suntem influentati influenţaţi de tot felul de configuratii configuraţii planetare sau că ne vom mai reîncarna de câteva ori, nimeni nu ne stă împotrivă. Dar prin aceasta ne asumăm libertatea de a respinge învătătura învăţătura lui Hristos.
Aproape oricine stie ştie astăzi să răspundă la întrebarea: ce este astrologia? Majoritatea dictionarelor dicţionarelor prezintă astrologia ca fiind stiinta ştiinţa ce se ocupă de studierea influentelor influenţelor astrelor asupra vietii omenesti si vieţii omeneşti şi asupra destinului universului. Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au căutat să facă o legătură între ceea ce vedeau pe cer si şi ceea ce li se întâmpla în viata viaţa de zi cu zi. Cercetările istorice atestă faptul că practicarea astrologiei avea o largă răspândire la popoarele păgâne: în Babilon, în Egipt, în Grecia si şi în Imperiul Roman, în India, în Persia, în China si şi Japonia. Această răspândire pe un teritoriu atât de întins justifică într-un fel amploarea revenirii practicilor astrologice în vremurile noastre. Astrologia este una din usile uşile prin care credintele credinţele păgâne intră în fortă forţă în societatea contemporană.
Există trei tipuri de astrologie: în primul (si şi cel mai vechi) planetele sunt considerate zeitătizeităţi, în al doilea planetele sunt considerate obiecte ale căror emanatii emanaţii impersonale influentează vietile influenţează vieţile oamenilor, iar în al treilea � astrologia simbolică - planetele se află într-o corespondentă magică cu oamenii, pe care îi influentează influenţează prin rezonantă. Pentru astrologi, zodiacul este o "centură" imaginară a cerului care include 12 constelatiiconstelaţii, 12 semne astrologice despre care consideră că i-ar influenta influenţa pe oameni (Balantă, Săgetător, Fecioară, ...).
Cea mai serioasă provocare initiată iniţiată de astrologi este cea privitoare la New-Age. Se afirmă că după două mii de ani în care lumea a stat sub semnul zodiacal al Pestilor si Peştilor şi sub pecetea învătăturii învăţăturii lui Hristos, intrăm într-o Eră a Vărsătorului, într-o eră plină de promisiuni ispititoare. Trecerea de la o eră la alta se calculează în functie funcţie de Marele An zodiacal. Calcularea acestui an este însă variabilă. Într-una dintre cele mai cunoscute metode de împărtire împădurire a timpului (cea adaptată si şi de Rudolf Steiner, întemeietorul sistemului antropozofic) Marele An avea 25000 de ani obisnuitiobişnuiţi, iar o lună 2160 de ani.
În vremurile în care trăim se face trecerea de la o lună zodiacală la alta. Anul precis al trecerii este dificil de precizat, deoarece "specialistiispecialişti" nu au căzut de acord asupra acestor calcule. Levi Dowling sustinea susţinea că începutul Erei Noi are loc în 1910, Adolph Graf Keyserling si şi Alain-Astrologul în 1962. De la Carl Gustav Jung ne-au rămas două posibile date ale Marii Treceri: anul 1997 si şi anul 2154.
Perioada aproximativă a dezvoltării mitului New Age o constituie anii �60-�70. Pentru multă lume trecerea în Noua Eră a fost legată automat de trecerea în mileniul III. Cum era de asteptataşteptat, această trecere a căpătat valente valenţe spirituale.
Din punct de vedere astronomic calculele astrologice sunt extrem de discutabile, deoarece data echinoctiului echinocţiului de astăzi nu mai corespunde cu data echinoctiului echinocţiului de acum 2000-2500 de ani (azi soarele nu mai răsare la 0° în constelatia constelaţia Berbecului, ci el a migrat până la 7° în constelatia Pestilor constelaţia Peştilor � cf. [61;126]).
În fata faţa unui asemenea impas astrologii au adoptat două atitudini: ori sişi-au modificat calculele după un "zodiac migrator", ori - cum au făcut marea majoritate - nu au tinut ţinut seama de faptul că realitatea astronomică este diferită de cea după care calculează ei si şi au preferat să îsi îşi păstreze sistemul de calcul.
Pentru un observator exterior această neconcordantă neconcordanţă ar trebui să stârnească suspiciune. Dacă aceste calcule ale astrologilor ar fi corecte cel putin puţin din punct de vedere astronomic, aceasta ar fi un argument - chiar dacă insuficient - în favoarea caracterului stiintific ştiinţific al îndeletnicirilor lor. Dar faptul că astrologii încearcă să demonstreze valabilitatea propriilor calcule (care le sfidează pe cele stiintificeştiinţifice) cu ajutorul statisticilor eficientei eficienţei în "ghicire", acest lucru ar trebui să vădească faptul că astrologia nu este deloc o stiintăştiinţă, ci doar o artă magică (totusitotuşi, fiecare astrolog pretinde că sistemul său se potriveste potriveşte perfect realitătii realităţii cosmice sişi, sub un pretins caracter stiintificştiinţific, atrage oamenii în cursa ocultismului).
Trebuie să recunoastem recunoaştem că deschiderea fată de această falsă stiintă ştiinţă este foarte mare. Astrologia apare multora drept o formă civilizată de ghicire a viitorului - care nu are aproape nimic în comun cu tigăncile ţigăncile care ghicesc la colt colţ de stradă - an de an numărul celor interesati interesaţi de acest subiect crestecreşte.
Răspândirea acestei practici nu a avut loc la întâmplare. Teozofii, cei care au încercat fără succes să îl impună ca figură mesianică pe Krishnamurti, sunt cei care au demarat reabilitarea astrologiei. Doi astrologi, West si şi Toonder, cercetând geneza astrologiei contemporane în America, au ajuns la concluzia că "Doamnei Blavatsky si Miscării şi Mişcării Teozofice pe care a fondat-o ea le datorează astrologia renasterearenaşterea... Teozofia, dintr-o singură lovitură, ... a inspirat o cercetare reînnoită si şi serioasă a astrologiei, mai întâi în Anglia, apoi nu după mult timp în Germania, în Franta si Franţa şi în America" [10;18]. John Ankenberg si şi John Weldon considerau că cele trei canale de la care a avut loc această renastere renaştere sunt: Miscarea Mişcarea Teozofică, Sistemul Antropozofic al lui Rudolf Steiner si şi rosicrucianismul modern.
Campania de promovare a astrologiei se duce cât se poate de elegant. Personalităti Personalităţi precum printesa prinţesa Diana, Joan Collins, Liza Minelli, Jane Fonda, Olivia Newton-John, sunt numai o mică parte dintre simpatizantii simpatizanţii acestei "arte".
"Astrologia, asemenea oricărei alte arte sau stiinte omenestiştiinţe omeneşti, cum ar fi fizica nucleară sau psihoterapia, poate fi folositoare când este practicată în supunere fată de Domnia lui Isus Christos, dar este periculoasă spiritual sau psihologic atunci când este practicată în spiritul lumii, al cărnii sau al diavolului" [10;35], mărturisea un "crestincreştin".
Pentru multi mulţi oameni credinta credinţa în Hristos nu are nimic incompatibil cu practicarea astrologiei. Iată ce afirma mediumul Jean Dixon despre "ghicitul în stele": "unii din prietenii mei consideră aceasta ca o practică ciudată pentru o romano?catolică. TotusiTotuşi, după cum înteleg înţeleg eu, biserica catolică si şi multe alte organizatii organizaţii religioase n-au condamnat niciodată studiul astrologiei... N-am experimentat niciodată vreun conflict între credinta credinţa mea si şi îndrumarea pe care am primit-o din partea bisericii mele pe de-o parte si cunostinta şi cunoştinţa pe care o găsesc în stele pe de altă parte (...). Astrologia se potriveste potriveşte în planul lui Dumnezeu pentru omenire, ajutându-ne să ne întelegem înţelegem atât talentele, cât si şi defectele" [10;34].
Din citatele de mai sus - primul venit din mediul protestant, al doilea din cel catolic, se poate trage concluzia că în Sfânta Scriptură - care este citită în ambele medii - nu se găsesc temeiuri pentru combaterea astrologiei. Dar diferentierea diferenţierea între cele două forme de astrologie - bună si şi rea - este asemenea diferentierii diferenţierii celor două forme de magie - albă si şi neagră. De fapt, nu există decât un singur fel de astrologie si şi un singur fel de magie, ambele inspirate de aceeasi aceeaşi sursă întunecată.
Conceptia Concepţia potrivit căreia astrologia este o stiintă ştiinţă ca oricare alta nu este greu de contestat. La o analiză atentă observăm că singurul element invocat de astrologi în apărarea acestei practici este numărul mare de preziceri împlinite. De fapt, acest număr nu este chiar atât de mare pe cât pretind astrologii, ci este aproximativ acelasi acelaşi cu cel al oricărei alte forme "clasice" de ghicit.
Dacă astrologia ar fi o stiintăştiinţă, atunci oricine ar putea să o învete înveţe după un manual bun. Însă, desi există multe manuale de astrologie, practic ele nu sunt "eficiente". Marii astrologi recunosc că tainele astrologiei nu se pot dobândi decât în urma unei îndelungate pregătiri "spirituale", exceptie excepţie făcând doar cei care au o deosebită înzestrare nativă pentru aceasta.
Initierea Iniţierea în tainele astrologiei este asemănătoare initierii iniţierii în oricare altă formă de vrăjitorie. Esentială Esenţială este dobândirea unei receptivităti receptivităţi care să permită descifrarea configuratiilor configuraţiilor astrale. Unii astrologi recunosc că sunt ghidati ghidaţi de diferite spirite în "munca" lor, spirite fără de care nu ar putea să descifreze viitorul.
Toti Toţi astrologii "de calitate" sunt mediumi, chiar dacă nu toti constientizează toţi conştientizează că ideile care le vin în minte în chip spontan sunt inspirate de o altă entitate. Putini Puţini dintre cei care percep clar influentele influenţele unor astfel de entităti îsi entităţi îşi dau seama seamă că au de-a face cu diavolul; majoritatea sunt convinsi convinşi că astfel de spirite sunt "benefice" (chiar "îngeri de lumină"), si şi se deschid fără retinere influentelor reţinere influenţelor "superioare."
Un fost astrolog făcea următoarea observatieobservaţie: "Dacă privim sincer la astrologie, începem să vedem că adeptii adepţii acestui sistem - fără să o stie ştie - bat la usa uşa prin care se stabileste stabileşte comunicarea cu fiinte fiinţe spirituale cunoscătoare, totusi înselătoaretotuşi înşelătoare. În cele din urmă, acea usă uşă se deschide, si şi această deschidere produce o schimbare înfricosătoare înfricoşătoare în viata viaţa adeptului. El sau ea se maturizează în dexteritate într-un mod inimaginabil: ca un medium al spiritelor." [10;49].
În cartea sa Un manual de ocultism, astrologul Sefarial constata constată că "arta astrologică este considerată a fi cheia stiintelor ştiinţelor oculte" [10;18]. Aproape toti toţi vrăjitorii folosesc diferite forme de astrologie. Faimoasa vrăjitoare Sybil Leek mărturisea: "Astrologia este stiinta ştiinţa mea, vrăjitoria este religia mea..." [10;18]. Ea observa strânsa legătură dintre astrologie si chiromantieşi chiromanţie, numerologie si şi celelalte ramificatii ramificaţii ale vrăjitoriei.
"Astrologia, prin urmare, a jucat un rol major în toate "stiinteleştiinţele" magice: alchimia, magia neagră, chemarea spiritelor, necromantia si necromanţia şi chiar practici magice mai simple, cum ar fi folosirea talismanelor" [10;20], observa Lawrence Jerome.
După ce ne-am oprit putin puţin asupra legăturii strânse dintre astrologie si şi vrăjitorie, să vedem încă o directie direcţie din care se poate constata rătăcirea în care se află astrologii: cercetarea conceptiei concepţiei lor despre persoana lui Hristos (din moment ce peste 70% dintre ei cred în reîncarnare, este firesc ca părerea lor să fie deformată).
O declaratie declaraţie standard a conceptiei concepţiei astrologilor o avem de la astrologul Marcus Allen: "Cristos a avut toate cele sapte şapte planete antice... toate unindu-se în PestiPeşti... astfel că El a fost Pestele Peştele suprem, absolut... si şi astfel El a inaugurat Era Pestilor Peştilor care acum se termină odată cu ivirea zorilor Vărsătorului, care este inaugurată de cea de-a doua venire a vietii vieţii lui Hristos în interiorul fiecăruia dintre noi... În Era Vărsătorului, fiecare este Avatar (mare iluminat n.n.), fiecare este pus pe aceeasi aceeaşi lungime de undă cu eul lui superior" [10;27].
Vedem afirmată aici o răstălmăcire new-age-istă (una între multe altele) a celei de-a doua veniri a lui Hristos, potrivit căreia El nu va veni cu slavă, cum arată Sfânta Scriptură, ci noi însine înşine vom deveni Hristosi Hristoşi prin constientizarea conştientizarea "dumnezeirii" noastre.
Este cel putin puţin suspect faptul că, în afara celor trei Magi de la Răsărit, timp de două mii de ani astrologii au uitat să spună oamenilor că se află în Era PestilorPeştilor, în care potrivit calculelor lor mântuirea trebuia căutată la picioarele lui Hristos. Dacă ar fi fost sinceri în rătăcirea lor - si şi nu ar fi fost inspirati inspiraţi de diavol, ar fi trebuit ca în acest interval să îndemne lumea spre Hristos (desi deşi acest lucru nu ar fi folosit Bisericii - căci recunoasterea recunoaşterea adevărului de către ei s-ar fi asemănat cu cea a femeii cu duh pitonicesc pomenită în Sfânta Scriptură).
Marea majoritate a astrologilor sustin susţin că Biblia este plină de referinte referinţe astrologice, cea care li se pare cea mai evidentă fiind despre steaua care i-a călăuzit pe cei trei Magi spre locul Nasterii Naşterii Mântuitorului. Rostul acestei stele nu era însă de a arăta valoarea astrologiei ci, după cum arată Traditia crestinăTradiţia creştină, era tocmai de a-i aduce pe păgâni - care se ocupau cu practicile magice - să se închine Fiului lui Dumnezeu. Steaua Magilor marchează sfârsitul sfârşitul închinării păgâne si şi chemarea tuturor neamurilor la credinta credinţa în Dumnezeul cel în Treime lăudat. Cum spune atât de frumos Condacul Crăciunului: "Nasterea Naşterea Ta, Hristoase, răsărit-a lumii lumina cunostinteicunoştinţei. Că printr-însa ceia ce slujeau stelelor de la stea s-au învătat învăţat să se închine TieŢie, Soarelui dreptătiidreptăţii... ."
Să vedem ce spune Sfânta Scriptură despre cei care practică astrologia: "Privind la cer si şi văzând soarele, luna, stelele si şi toată ostirea oştirea cerului, să nu te lasi laşi amăgit ca să te închini lor, nici să le slujestislujeşti" (Deut. 4, 19). Iar "de se va afla la tine, în vreuna din cetătile cetăţile tale pe care ti ţi le va da Domnul Dumnezeul tău, bărbat sau femeie care să fi făcut rău înaintea ochilor Domnului Dumnezeului tău, călcând legământul Lui, si şi se va duce si şi se va apuca să slujească altor dumnezei si şi se va închina acelora, sau soarelui, sau lunii, sau la toată ostirea oştirea cerească, (...) să scoti scoţi pe bărbatul acela sau pe femeia aceea care au făcut răul acesta la portile porţile tale si şi să-i ucizi cu pietre" (Deut. 17, 3-5).
După cum se vede, Dumnezeu a poruncit foarte categoric poporului ales să nu se închine la stele. Închinarea aceasta era una dintre cele mai vechi forme de astrologie. Oamenii care credeau că vietile vieţile lor sunt influentate influenţate de stele nu sovăiau şovăiau să li se închine. Chiar dacă în zilele noastre au rămas putini puţini oameni care cinstesc stelele ca pe niste zeitătinişte zeităţi, totusi totuşi numărul celor care "ghicesc în stele", al celor care practică astrologia, este foarte mare.
După cum arată Sfânta Scriptură, osânda lor este aceeasi aceeaşi cu cea a vrăjitorilor (de fapt, astrologia - ca orice altă metodă de ghicire a viitorului - este tot o formă de vrăjitorie, chiar dacă pare mai nevinovată).
În Vechiul Testament se arată că pedeapsa care îi astepta aşteaptă pe vrăjitori era moartea. În zilele noastre vrăjitorii au nu numai dreptul să facă ce vor, ci chiar să îsi îşi facă publice convingerile, indiferent de modul în care aceste convingeri influentează influenţează mediul social. Dar chiar dacă pentru vrăjitorii contemporani nu există pedepse penale, pe cei care mor nepocăiti nepocăiţi Dumnezeu îi va pedepsi cu osândă vesnică veşnică în chinurile iadului (statistic, numărul vrăjitorilor si şi ereticilor care se pocăiesc înainte de a muri este infim).
Practicarea astrologiei, ca a oricărei alte forme de vrăjitorie, atrage după sine pedeapsa lui Dumnezeu peste întreaga comunitate care aprobă astfel de practici. În Cartea Proorocului Ieremia vedem cum închinarea la stele aduce mânia lui Dumnezeu peste asezările aşezările idolatre, vedem cunoscuta prevestire a dărâmării Ierusalimului: "Casele Ierusalimului si şi casele regilor lui Iuda vor fi necurate ca Tofetul pentru că pe acoperisul acoperişul tuturor caselor se aduce tămâie întregii ostiri ceresti si oştiri cereşti şi se săvârsesc săvârşesc turnări în cinstea dumnezeilor străini. (...) Iată voi aduce asupra cetătii cetăţii acesteia si şi asupra celorlalte cetăti cetăţi toate nenorocirile pe care le-am rostit împotriva ei, pentru că sişi-a învârtosat învârtoşat inima si şi nu ascultă cuvintele Mele" (Ier. 19, 13-15).
Precum a fost dărâmat Ierusalimul, asa aşa se vor dărâma si şi cugetele cele viclene ale celor care se ocupă cu vrăjitoria. Iar mânia Domnului va fi greu de îndurat. În Sfânta Scriptură găsim relatarea curătirii curăţirii templului Domnului de toate cele ce slujeau la închinarea idolească: "Regele a poruncit lui Hilchia, arhiereul, preotilor preoţilor de mâna a doua si şi celor ce stăteau de strajă la prag să scoată din templul Domnului toate lucrurile făcute pentru Baal, pentru Astarte si şi pentru toată ostirea oştirea cerului si şi să le ardă afară din Ierusalim" (IV Regi 23, 4).
O astfel de curătire curăţire ar trebui să aibă loc în sufletul fiecărui crestin creştin care îsi îşi seama seamă că s-a aflat în înselareînşelare. Asa Aşa cum diavolul nu s-a sfiit să spurce Templul Domnului, tot asa aşa nu s-a sfiit să spurce si şi unele comunităti crestinecomunităţi creştine: uneori a reusit reuşit să îl însele chiar pe păstor, iar acolo unde păstorul i-a stat împotrivă, necuratul a încercat să îi atragă în rătăcire măcar pe credinciosicredincioşi. Fără a ne lepăda de o asemenea înselareînşelare, nu vom putea să fim ai lui Hristos si şi nu vom putea fi temple ale Duhului Sfânt.
Sfânta Traditie Tradiţie este plină de texte care combat "ghicitul în stele". În scrierea sa Despre idoli, Tertulian nota: "Între diferitele îndeletniciri ale oamenilor nu se poate să nu observăm unele arte sau profesii care înlesnesc închinarea la idoli. De astrologi nici nu se face să mai vorbim, întrucât însă unul din ei a cutezat să se justifice de faptul că continuă să practice această profesie, am de gând să spun câteva cuvinte în legătură cu aceasta. Nu voi spune că a aseza aşeza nume de dumnezei falsi falşi în cer, a le atribui un fel de atotputernicie si şi a-i abate pe oameni de la înăltarea înălţarea rugăciunilor către Dumnezeu, insuflându-le credinta credinţa că destinul lor este invariabil predeterminat de astre - nu voi spune că toate acestea ar fi totuna cu venerarea unor dumnezei falsifalşi. Eu afirm însă că astrologia, în acest caz, se asemuieste asemuieşte îngerilor căzuti căzuţi care s-au îndepărtat de la Dumnezeu pentru a însela înşela neamul omenesc... Dacă magia este pasibilă de pedeapsă, iar astrologia reprezintă o varietate a ei, atunci împreună cu genul este condamnabilă si şi specia. Astfel, din timpul aparitiei apariţiei Evangheliei, tot soiul de sofisti sofişti (în sensul de "întelepti închipuitiînţelepţi închipuiţi" - n.n.), astrologi, vrăjitori, magi si şi ghicitori trebuie să fie obligatoriu pedepsitipedepsiţi" [50;54].
Îngrijorat de răspândirea largă a practicilor de acest gen, marele teolog român Ioan Gh. Savin scria: "Sunt si şi la noi multimulţi, foarte multi adepti mulţi adepţi ai unor astfel de practici: de la femeia din periferia de oras oraş sau de la sate, care-si şi caută în cafea sau umblă cu datul în cărticărţi, si şi până la simandicoasele fete care cred că au temeiuri stiintifice ştiinţifice de a-si şi cerceta destinul după prescriptiile stiintelor prescripţiile ştiinţelor ascunse! Dintre acestiaaceştia, multi mulţi se cred si şi se prenumără între fiii Bisericii. Si Şi încă dintre fiii cei buni. Cu aceeasi piosenie aceeaşi pioşenie cu care-si şi aprind candela în fata faţa icoanei Mântuitorului sau cu care îsi îşi duc sărindarul la cutare biserică cu sfinti sfinţi făcători de minuni, îsi îşi poartă pasii si paşii şi spre prezicătorul care le va citi din stele si şi din liniile mâinii sau ale scrisului viitorul. Un astfel de crestinism creştinism însă e mai aproape de magie decât de Hristos. Acest amestec între magie si şi religie, între Dumnezeu si şi Lucifer, între Simon Magul si şi Hristos, între puterea demonică si şi bunătatea divină nu înseamnă decât cea mai completă renegare a crestinismuluicreştinismului. E apostazie directă" [54;45].
În Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin găsim următoarele precizări: "elinii spun că prin răsăritul, apusul si şi prin conjunctia conjuncţia acestor stele, a soarelui si şi a lunii, se conduc destinele noastre. Cu aceasta se ocupă astrologia. Dar noi sustinem susţinem că ele sunt semne de ploaie, de secetă, de frig, de căldură, de umezeală, de uscăciune, de vânturi si şi de altele asemenea, dar nici într-un caz semne ale faptelor noastre, căci noi am fost făcuti făcuţi liberi de Creator si şi suntem stăpânii faptelor noastre. Dacă facem toate din cauza miscării mişcării stelelor, facem cu necesitate ceea ce facem: iar ceea ce se face cu necesitate nu este nici virtute, nici viciu. Iar dacă nu am dobândit nici virtute, nici viciu, atunci nu suntem vrednici nici de laude, nici de pedepse. Dumnezeu va fi nedrept dacă dă unora bunătătibunătăţi, iar altora necazuri. Apoi Dumnezeu nu ar cârmui si şi nici nu ar purta de grijă de făpturile Sale, dacă toate s-ar conduce si şi s-ar produce din necesitate. De prisos ar fi ratiunea raţiunea noastră, căci nu am fi stăpânii nici unei fapte si şi în desert deşert am delibera. Dar negresit ratiunea negreşit raţiunea ni s-a dat în scopul deliberării; pentru aceea tot ce este rational raţional este si şi liber" [18;58].
Vechile Pravile bisericesti bisericeşti nu au trecut cu vederea arta "ghicitului în stele", ci au arătat netemeinicia conceptiei concepţiei potrivit căreia viata viaţa omului ar fi influentată influenţată de planete: "Viata Viaţa omului nu are nici un soroc pus, nici este vreunui om vremea scrisă mai înainte, sau socoteala impusă ca atâtia atâţia ani să trăiască; cu sfatul si şi voia lui Dumnezeu, atunci omul moare; iară către cei care iubesc pricirea (adică cearta n.n.), vom răspunde si şi vom zice că nu se află la Dumnezeu să fie făcut vreun lucru fără de cale..., si şi iarăsi de ar fi fost mai înainte o hotărâre si şi o predestinatie predestinaţie a omului, atâtia atâţia ani să trăiască, nimeni nu s-ar vindeca vreodată de vreo boală; si şi nici n-ar chema vreodată pe vreun doctor, pentru că acea hotărâre ce a hotărât mai înainte Dumnezeu ar fi neschimbată, însă hotarul si şi sorocul vietii vieţii a tot omul este porunca lui Dumnezeu, care nimenea nu poate să o priceapă" [53;516].
Sfântul Simeon al Tesalonicului scria (împotriva celor ce sustineau susţineau că cercetarea astrologică nu este ceva rău): "a vorbi despre noroc, despre ursitori, despre explicarea nasterilornaşterilor, după zodii sau stele si şi pentru citirile de stele e lucru nebunesc si şi fără de Dumnezeu... însă bunătătile si răutătile bunătăţile şi răutăţile noastre se miscă mişcă după a noastră singură vointăvoinţă" [53;516]. Nu este greu de observat că Sfântul Simeon se referea foarte precis tocmai la formele de astrologie practicate astăzi, si şi nu la vechea închinare la stele. El contesta pretentia pretenţia astrologilor de a fi în măsură să ghicească viitorul folosindu-se de mersul astrelor. Pentru că oamenii sunt liberi să aleagă binele sau răul, si şi nici o configuratie configuraţie planetară nu poate să stânjenească această alegere.
5.288 de modificări

Meniu de navigare