2.314 modificări
Modificări
fără descrierea modificării
==Sfânta Scriptură==
Astrologia încalcă prima poruncă a Decalogului care arată cine este adevăratul [[Dumnezeu]] și interzice închinarea la dumnezei străini:"Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Care te-a scos din pământul Egiptului și din casa robiei/,,Să n-ai alți dumnezei în afară de Mine!"<ref>Exod</ref>
Închinarea la astre este interzisă, stă scris în [[Cartea Deuteronomului]]: "Privind la cer și văzând soarele, luna, stelele și toată oștirea cerului, să nu te lași amăgit ca să te închini lor, nici să le slujești" <ref>Deut. 4, 19</ref>Casele devin necurate prin practicarea astrologiei, arată proorocul [[Ieremia]]: Și casele Ierusalimului și casele regilor lui Iuda vor fi necurate, ca Tofetul, pentru că pe acoperișul tuturor caselor s-aduce tămâie întregii oștiri cerești și se săvârșesc turnări în cinstea dumnezeilor străini".<ref>Ier19.13</ref> Acesta anunță cuvântul Domnului: ,,Voi sfărâma poporul acesta și cetatea aceasta, așa cum am sfărâmat vasul olarului, care nu mai poate fi făcut la loc"<ref>Ier19.11</ref> și prevestește venirea nenorocirilor peste cetățile care ,,și-au învârtoșat inima și nu ascultă cuvintele" lui Dumnezeu.<ref>Ier19.15</ref>
==Pedepse==
Cei care se închinau la astre erau pedepsiţi pedepsiți cu moartea: De se va afla la tine, în vreuna din cetăţile cetățile tale, pe care ţi ți le va da Domnul Dumnezeul tău, bărbat sau femeie, care să fi făcut rău înaintea ochilor Domnului Dumnezeului tău, călcând legământul Lui,Şi Și se va duce şi și se va apuca să slujească altor dumnezei şi și se va închina acelora, sau soarelui, sau lunii, sau la toată oştirea oștirea cerească, ceea ce eu n-am poruncit;Şi ţi Și ți se va vesti şi și vei auzi aceasta, să cercetezi bine şi și de se va adeveri aceasta şi și se va fi făcut urâciunea aceasta în Israel,Să scoţi scoți pe bărbatul acela sau pe femeia aceea care au făcut răul acesta la porţile porțile tale şi și să-i ucizi cu pietre.<ref>Deut. 17.2-5</ref>
==Calculele astrologilor incorecte astronomic==
'''"'''Din punct de vedere astronomic calculele astrologice sunt extrem de discutabile, deoarece data echinocţiului echinocțiului de astăzi nu mai corespunde cu data echinocţiului echinocțiului de acum 2000-2500 de ani (azi soarele nu mai răsare la 0° în constelaţia constelația Berbecului, ci el a migrat până la 7° în constelaţia Peştilor constelația Peștilor - cf. [61;126]). În fața unui asemenea impas astrologii au adoptat două atitudini: ori și-au modificat calculele după un "zodiac migrator", ori - cum au făcut marea majoritate - nu au ținut seama de faptul că realitatea astronomică este diferită de cea după care calculează ei și au preferat să își păstreze sistemul de calcul. Pentru un observator exterior această neconcordanță ar trebui să stârnească suspiciune. Dacă aceste calcule ale astrologilor ar fi corecte cel puțin din punct de vedere astronomic, aceasta ar fi un argument - chiar dacă insuficient - în favoarea caracterului științific al îndeletnicirilor lor. Dar faptul că astrologii încearcă să demonstreze valabilitatea propriilor calcule (care le sfidează pe cele științifice) cu ajutorul statisticilor eficienței în "ghicire", acest lucru ar trebui să vădească faptul că astrologia nu este deloc o știință, ci doar o artă magică (totuși, fiecare astrolog pretinde că sistemul său se potrivește perfect realității cosmice și, sub un pretins caracter științific, atrage oamenii în cursa ocultismului).'''"'''<ref> Cit. din Danion Vasile, [http://www.sfaturiortodoxe.ro/_horoscop.htm "Despre horoscop, cutremure si ghicirea viitorului]")</ref>
==Rostul stelei magilor==
'''"'''Marea majoritate a astrologilor susţin susțin că Biblia este plină de referinţe referințe astrologice, cea care li se pare cea mai evidentă fiind despre steaua care i-a călăuzit pe cei trei Magi spre locul Naşterii Nașterii Mântuitorului. Rostul acestei stele nu era însă de a arăta valoarea astrologiei ci, după cum arată Tradiţia creştinăTradiția creștină, era tocmai de a-i aduce pe păgâni - care se ocupau cu practicile magice - să se închine Fiului lui Dumnezeu. Steaua Magilor marchează sfârşitul sfârșitul închinării păgâne şi și chemarea tuturor neamurilor la [[credinţăcredința|credinţacredință]] în Dumnezeul cel în Treime lăudat. Cum spune atât de frumos Condacul [[Crăciun]]ului: "Naşterea Nașterea Ta, Hristoase, răsărit-a lumii lumina cunoştinţeicunoștinței. Că printr-însa ceia ce slujeau stelelor de la stea s-au învăţat învățat să se închine ŢieȚie, Soarelui dreptăţiidreptății... ."'''"'''<ref> Cit. din Danion Vasile, [http://www.sfaturiortodoxe.ro/_horoscop.htm "Despre horoscop, cutremure si ghicirea viitorului"])</ref>
==Sfânta TradiţieTradiție==
'''"'''[[Sfânta TradiţieTradiție]] abundă de texte care combat astrologia și toate practicile legate de ghicit.
În scrierea sa ''Despre idoli'', [[Tertulian]] nota: "Între diferitele îndeletniciri ale oamenilor nu se poate să nu observăm unele arte sau profesii care înlesnesc [[închinarea la dumnezei străini|închinarea la [[idoli]]. De astrologi nici nu se face să mai vorbim, întrucât însă unul din ei a cutezat să se justifice de faptul că continuă să practice această profesie, am de gând să spun câteva cuvinte în legătură cu aceasta. Nu voi spune că a aşeza așeza nume de dumnezei falşi falși în cer, a le atribui un fel de atotputernicie şi și a-i abate pe oameni de la înălţarea înălțarea rugăciunilor către Dumnezeu, insuflându-le credinţa credința că destinul lor este invariabil predeterminat de astre - nu voi spune că toate acestea ar fi totuna cu venerarea unor dumnezei falşifalși. Eu afirm însă că astrologia, în acest caz, se asemuieşte asemuiește îngerilor căzuţi căzuți care s-au îndepărtat de la Dumnezeu pentru a înşela înșela neamul omenesc... Dacă magia este pasibilă de pedeapsă, iar astrologia reprezintă o varietate a ei, atunci împreună cu genul este condamnabilă şi și specia. Astfel, din timpul apariţiei apariției [[Evanghelie]]i, tot soiul de sofişti sofiști (în sensul de "înţelepţi închipuiţiînțelepți închipuiți" - n.n.), astrologi, vrăjitori, magi şi și ghicitori trebuie să fie obligatoriu pedepsiţipedepsiți" [50;54].
În ''Dogmatica'' Sfântului [[Ioan Damaschin]] găsim următoarele precizări: "elinii spun că prin răsăritul, apusul şi și prin conjuncţia conjuncția acestor stele, a soarelui şi și a lunii, se conduc destinele noastre. Cu aceasta se ocupă astrologia. Dar noi susţinem susținem că ele sunt semne de ploaie, de secetă, de frig, de căldură, de umezeală, de uscăciune, de vânturi şi și de altele asemenea, dar nici într-un caz semne ale faptelor noastre, căci noi am fost făcuţi făcuți liberi de Creator şi și suntem stăpânii faptelor noastre. Dacă facem toate din cauza mişcării mișcării stelelor, facem cu necesitate ceea ce facem: iar ceea ce se face cu necesitate nu este nici [[virtute]], nici [[păcat|viciu]]. Iar dacă nu am dobândit nici virtute, nici viciu, atunci nu suntem vrednici nici de laude, nici de pedepse. Dumnezeu va fi nedrept dacă dă unora bunătăţibunătăți, iar altora necazuri. Apoi Dumnezeu nu ar cârmui şi și nici nu ar purta de grijă de făpturile Sale, dacă toate s-ar conduce şi și s-ar produce din necesitate. De prisos ar fi raţiunea rațiunea noastră, căci nu am fi stăpânii nici unei fapte şi și în deşert deșert am delibera. Dar negreşit raţiunea negreșit rațiunea ni s-a dat în scopul deliberării; pentru aceea tot ce este raţional rațional este şi și liber" [18;58].
Sfântul [[Simeon al Tesalonicului]] scria (împotriva celor ce susţineau susțineau că cercetarea astrologică nu este ceva rău): "a vorbi despre noroc, despre ursitori, despre explicarea naşterilornașterilor, după zodii sau stele şi și pentru citirile de stele e lucru nebunesc şi și fără de Dumnezeu... însă bunătăţile şi răutăţile bunătățile și răutățile noastre se mişcă mișcă după a noastră singură voinţăvoință" [53;516]. Nu este greu de observat că Sfântul Simeon se referea foarte precis tocmai la formele de astrologie practicate astăzi, şi și nu la vechea închinare la stele. El contesta pretenţia pretenția astrologilor de a fi în măsură să ghicească viitorul folosindu-se de mersul astrelor. Pentru că oamenii sunt liberi să aleagă binele sau răul, şi și nici o configuraţie configurație planetară nu poate să stânjenească această alegere. '''"'''<ref> Cit. din Danion Vasile, [http://www.sfaturiortodoxe.ro/_horoscop.htm "Despre horoscop, cutremure si ghicirea viitorului")</ref>
==Teologi contemporani==
'''"'''Îngrijorat de răspândirea largă a practicilor de acest gen, marele teolog român [[Ioan Gh. Savin]] scria: "Sunt şi și la noi mulţimulți, foarte mulţi adepţi mulți adepți ai unor astfel de practici: de la femeia din periferia de oraş oraș sau de la sate, care-şi și caută în cafea sau umblă cu datul în cărţicărți, şi și până la simandicoasele fete care cred că au temeiuri ştiinţifice științifice de a-şi și cerceta destinul după prescripţiile ştiinţelor prescripțiile științelor ascunse! Dintre aceştiaaceștia, mulţi mulți se cred şi și se prenumără între fiii Bisericii. Şi Și încă dintre fiii cei buni. Cu aceeaşi pioşenie aceeași pioșenie cu care-şi și aprind candela în faţa fața icoanei Mântuitorului sau cu care îşi își duc sărindarul la cutare biserică cu sfinţi sfinți făcători de minuni, îşi își poartă paşii şi pașii și spre prezicătorul care le va citi din stele şi și din liniile mâinii sau ale scrisului viitorul. Un astfel de creştinism creștinism însă e mai aproape de magie decât de Hristos. Acest amestec între magie şi și religie, între [[Dumnezeu]] şi și [[diavol|Lucifer]], între [[vrăjitoria|Simon Magul]] şi și [[Iisus|Hristos]], între puterea demonică şi și bunătatea divină nu înseamnă decât cea mai completă renegare a creştinismuluicreștinismului. E apostazie directă" [54;45].'''"'''<ref> Cit. din Danion Vasile, [http://www.sfaturiortodoxe.ro/_horoscop.htm "Despre horoscop, cutremure si ghicirea viitorului"])</ref> ==Închinătorii la astre nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu==
„Cei care împart cerul, care pândesc stelele, care vestesc, după lunile noi, ce are să se întâmple, vor ajunge ca miriștea pe care o arde focul, și nu-și vor scăpa viața din flăcări. Căci nu va fi jăratec la care să se încălzească, nici vatră ca să stea dinaintea ei”, avertizează proorocul [[Apostolul PavelIsaia]] şi [[apostolul Ioan]] arată că închinătorii la idoli nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.<ref>1Cor6.9 , Gal5.20, Apoc21.8, Apoc22Is47.12-15</ref>
[[Apostolul Pavel]] și [[apostolul Ioan]] arată că închinătorii la idoli nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu<ref>1Cor6.9 , Gal5.20,Apoc21.8,Afară câinii şi vrăjitorii şi desfrânaţii şi ucigaşii şi închinătorii de idoli şi toţi cei ce lucrează şi iubesc minciuna!"(Apoc22.15) </ref>
„Afară câinii și vrăjitorii și desfrânații și ucigașii și închinătorii de idoli și toți cei ce lucrează și iubesc minciuna!” (Apoc22.15)
==Note==
[[Categorie:Spiritualitate]]
[[Categorie:Păcate]]
[[Categorie:În afara Ortodoxiei]]