Arsenie din Paros: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Linia 1: Linia 1:
Cuviosul '''Arsenie din Paros''' (1800-1877), numit și '''Arsenie cel Nou''' sau '''Arsenie cel Nou din Paros''', a fost un părinte duhovnicesc, călugăr cu daruri duhovnicești deosebite. A fost cinstit mai întâi ca sfânt local în Mitropolia de Paronaxia din [[Biserica Ortodoxă a Greciei]], pentru ca Patriarhia de Constantinopol să-l proslăvească în 1967, cu datele de [[prăznuire]] la [[31 ianuarie]] și [[18 august]] (aflarea moaștelor).  
+
[[Fișier:Arsenius-paros.jpg|thumb|Cuviosul Arsenie cel Nou din Paros]]Cuviosul '''Arsenie din Paros''' (1800-1877), numit și '''Arsenie cel Nou''' sau '''Arsenie cel Nou din Paros''', a fost un părinte duhovnicesc, călugăr cu daruri duhovnicești deosebite. A fost cinstit mai întâi ca sfânt local în Mitropolia de Paronaxia din [[Biserica Ortodoxă a Greciei]], pentru ca Patriarhia de Constantinopol să-l proslăvească în 1967, cu datele de [[prăznuire]] la [[31 ianuarie]] și [[18 august]] (aflarea moaștelor).  
  
 
==Viața==
 
==Viața==
Linia 6: Linia 6:
 
Cum Daniel hotărâse să se retragă la [[Muntele Athos]], tânărul său discipol îl rugă să îl ia cu el, în ciuda regulamentului care interzicea intrarea adolescenţilor la Sfântul Munte. Înaintând grabnic în virtuţile nevoinţei, smereniei şi ascultării, i se dădu mantia îngerească sub numele de Arsenie. După şase ani, cei doi oameni ai lui Dumnezeu au fost constrânşi să părăsească Sfântul Munte, din cauza tulburărilor şi disensiunilor cauzate de controversa privind colivele şi deasa împărtăşanie (cf. notelor Sfinţilor [[Macarie din Corint]], prăznuit la [[17 aprilie]], şi [[Nicodim Aghioritul]], prăznuit la [[14 iulie]]). Aceasta [[persecuţie]] împotriva apărătorilor tradiţiilor apostolice se întoarse însă în favoarea lor, deoarece, exilaţi în diferite regiuni din Grecia, mai ales în insule, Colivazii au suscitat trezirea populaţiei la viaţa spirituală, şi ea a rămas sensibilizată până în zilele noastre.
 
Cum Daniel hotărâse să se retragă la [[Muntele Athos]], tânărul său discipol îl rugă să îl ia cu el, în ciuda regulamentului care interzicea intrarea adolescenţilor la Sfântul Munte. Înaintând grabnic în virtuţile nevoinţei, smereniei şi ascultării, i se dădu mantia îngerească sub numele de Arsenie. După şase ani, cei doi oameni ai lui Dumnezeu au fost constrânşi să părăsească Sfântul Munte, din cauza tulburărilor şi disensiunilor cauzate de controversa privind colivele şi deasa împărtăşanie (cf. notelor Sfinţilor [[Macarie din Corint]], prăznuit la [[17 aprilie]], şi [[Nicodim Aghioritul]], prăznuit la [[14 iulie]]). Aceasta [[persecuţie]] împotriva apărătorilor tradiţiilor apostolice se întoarse însă în favoarea lor, deoarece, exilaţi în diferite regiuni din Grecia, mai ales în insule, Colivazii au suscitat trezirea populaţiei la viaţa spirituală, şi ea a rămas sensibilizată până în zilele noastre.
  
Cei doi Sfinţi se instalară mai întâi în Mănăstirea Pendeli în Atica. Dar Revoluţia fiind pe punctul de a izbucni şi Daniel având premoniţia că mănăstirea avea să fie distrusă de către turci, cei doi găsiră refugiu în arhipelagul Cicladelor. La Paros ei fură întâmpinaţi frăţeşte de Igumenul Mănăstirii din Longovarda, Filotei, care îi trimise la renumitul predicator Chiril Papadopulos, ce îşi avea reşedinţa în Mănăstirea Sfântul Antonie împreună cu alţi călugări atoniți din partidă Colivazilor. La cererea locuitorilor insulei Folegandros, care doreau să primească instruirea de care nu se puteau lipsi, Arsenie fu ordonat Diacon şi numit institutor. Sarcinile ce-i reveneau nu se limitau la predarea limbii greceşti ci el făcea mai ales efortul de a inspira elevilor săi respectul faţă de poruncile lui Dumnezeu şi dragostea pentru virtute. Daniel spovedea pe adulţi iar Arsenie îi învăţa pe copii, moravurile populaţiei se schimbară astfel repede şi atinseră un înalt nivel de calitate morală. Când la o vreme Daniel îşi simţi sfârşitul aproape, el îşi sfătui discipolul să îi poarte trupul la Sfântul Munte şi să îşi petreacă restul zilelor în pace şi contemplaţie divină, pentru a se pregăti revederii lor în Ierusalimul celest.
+
Cei doi Sfinţi se instalară mai întâi în Mănăstirea Pendeli în Atica. Dar Revoluţia fiind pe punctul de a izbucni şi Daniel având premoniţia că mănăstirea avea să fie distrusă de către turci, cei doi găsiră refugiu în arhipelagul Cicladelor. La Paros ei fură întâmpinaţi frăţeşte de [[igumen]]ul Mănăstirii din Longovarda, Filotei, care îi trimise la renumitul predicator Chiril Papadopulos, ce îşi avea reşedinţa în Mănăstirea Sfântul Antonie împreună cu alţi călugări atoniți din partidă Colivazilor. La cererea locuitorilor insulei Folegandros, care doreau să primească instruirea de care nu se puteau lipsi, Arsenie fu ordonat Diacon şi numit institutor. Sarcinile ce-i reveneau nu se limitau la predarea limbii greceşti ci el făcea mai ales efortul de a inspira elevilor săi respectul faţă de poruncile lui Dumnezeu şi dragostea pentru virtute. Daniel spovedea pe adulţi iar Arsenie îi învăţa pe copii, moravurile populaţiei se schimbară astfel repede şi atinseră un înalt nivel de calitate morală. Când la o vreme Daniel îşi simţi sfârşitul aproape, el îşi sfătui discipolul să îi poarte trupul la Sfântul Munte şi să îşi petreacă restul zilelor în pace şi contemplaţie divină, pentru a se pregăti revederii lor în Ierusalimul celest.
  
 
Din nou orfan, dar încrezător în ocrotirea lui Dumnezeu, Arsenie se despărţi de credincioşii săi cuprinşi de plâns şi se îmbarca plecând spre Muntele Athos. Făcu o haltă la Păros, pentru a saluta pe Părintele Filotei şi a preacinsti mormântul Părintelui Chiril, de curând decedat în micuţa Mănăstire a Sfântului Gheorghe. Dar acolo, fu nevoit să cedeze insistentelor discipolilor defunctului şi hotărî să rămână în această mănăstire. Ducea o viaţă demnă de marele Arsenie : mâncând doar cât să se menţină în viaţă, nedormind decât trei ore pe noapte şi rămânând în rugăciune tot restul timpului. Progresele pe care le făcea în arta ascezei suscitară admiraţia generală şi, contrar voinţei lui, fu ordonat Preot şi Duhovnic de către Mitropolitul Cicladelor. Chemat de Providenţa spre a instrui poporul, el prefera întotdeauna că faptele sale să-i devanseze vorbele şi se arata drept un model viu al desăvârşirii evanghelice. Când se ţinea în Altar, semăna cu un Înger radiind iar lacrimile sale îi aduceau la pocăinţă pe toţi cei prezenţi. Asemenea virtuţi atrăgeau către el, pentru a se spovedi, nu doar creştinii din Păros ci şi pe cei din alte insule şi din diferite oraşe ale Greciei, precum şi călugări din Muntele Athos şi din alte mănăstiri. El îi primea pe toţi cu dragoste şi dădea dovadă de un fin simt de discernământ pentru a le procura remediul care convenea suferinţelor lor spirituale. La moartea Igumenului, călugării îl aleseră în unanimitate pentru a-i succeda. Dar Sfântul constata la scurt timp ca această sarcină îl împiedică să îşi îndeplinească aşa cum se cuvine datoria de păstor, de aceea demisiona şi se dedica în exclusivitate rugăciunii şi spovedaniei. El era părintele spiritual al Manăstirilor din Longovarda, Sfântul Gheorghe şi al Schimbării la Faţă ; iar când se ducea de la una la alta, pe spinarea unui catâr, îşi ascundea fata cu un < koukoulion > (voal care acoperă capul călugărilor şi care simbolizează consacrarea lor întru Dumnezeu), pentru a nu se lasa distras din rugăciunea să neîncetată.
 
Din nou orfan, dar încrezător în ocrotirea lui Dumnezeu, Arsenie se despărţi de credincioşii săi cuprinşi de plâns şi se îmbarca plecând spre Muntele Athos. Făcu o haltă la Păros, pentru a saluta pe Părintele Filotei şi a preacinsti mormântul Părintelui Chiril, de curând decedat în micuţa Mănăstire a Sfântului Gheorghe. Dar acolo, fu nevoit să cedeze insistentelor discipolilor defunctului şi hotărî să rămână în această mănăstire. Ducea o viaţă demnă de marele Arsenie : mâncând doar cât să se menţină în viaţă, nedormind decât trei ore pe noapte şi rămânând în rugăciune tot restul timpului. Progresele pe care le făcea în arta ascezei suscitară admiraţia generală şi, contrar voinţei lui, fu ordonat Preot şi Duhovnic de către Mitropolitul Cicladelor. Chemat de Providenţa spre a instrui poporul, el prefera întotdeauna că faptele sale să-i devanseze vorbele şi se arata drept un model viu al desăvârşirii evanghelice. Când se ţinea în Altar, semăna cu un Înger radiind iar lacrimile sale îi aduceau la pocăinţă pe toţi cei prezenţi. Asemenea virtuţi atrăgeau către el, pentru a se spovedi, nu doar creştinii din Păros ci şi pe cei din alte insule şi din diferite oraşe ale Greciei, precum şi călugări din Muntele Athos şi din alte mănăstiri. El îi primea pe toţi cu dragoste şi dădea dovadă de un fin simt de discernământ pentru a le procura remediul care convenea suferinţelor lor spirituale. La moartea Igumenului, călugării îl aleseră în unanimitate pentru a-i succeda. Dar Sfântul constata la scurt timp ca această sarcină îl împiedică să îşi îndeplinească aşa cum se cuvine datoria de păstor, de aceea demisiona şi se dedica în exclusivitate rugăciunii şi spovedaniei. El era părintele spiritual al Manăstirilor din Longovarda, Sfântul Gheorghe şi al Schimbării la Faţă ; iar când se ducea de la una la alta, pe spinarea unui catâr, îşi ascundea fata cu un < koukoulion > (voal care acoperă capul călugărilor şi care simbolizează consacrarea lor întru Dumnezeu), pentru a nu se lasa distras din rugăciunea să neîncetată.
Linia 12: Linia 12:
 
În afară suferinţelor voluntare ale ascezei, Sfântul Arsenie mai suferi şi necazuri din partea unor notabili ai insulei şi chiar din partea Mitropolitului, care îl suspendă provizoriu din funcţiunile sale sacerdotale. El se bucura totuşi, asemeni Sfântului Pavel (II Corinteni 7 :4), în aceste frământări şi se rugă pentru vrăjmaşii săi. Suferi astfel din cauza tulburărilor şi dezbinărilor survenite între măicuţele de la Mănăstirea Schimbării la Faţă, într-atât încât, mustrările sale rămânând fără ecou, se hotărî să le lase în reavoinţă lor. Dar pe drum, el întâlni pe Marele Mucenic Gheorghe care îl imploră să mai suporte păcatele şi patimile fiilor săi spirituali, aşa cum Hristos suporta păcatele tuturor oamenilor, iar Arsenie se întoarse în mănăstire. Pentru insula Păros el reprezenta cu adevărat prezentă lui Dumnezeu, punând capăt secetei prin rugăciunea să şi ocrotind pe locuitori de atacurile demonilor. După ce a îndeplinit astfel numeroase miracole, dintre care cel mai mare fu convertirea a numeroşi păcătoşi, el adormi în pace la 31 ianuarie 1877.
 
În afară suferinţelor voluntare ale ascezei, Sfântul Arsenie mai suferi şi necazuri din partea unor notabili ai insulei şi chiar din partea Mitropolitului, care îl suspendă provizoriu din funcţiunile sale sacerdotale. El se bucura totuşi, asemeni Sfântului Pavel (II Corinteni 7 :4), în aceste frământări şi se rugă pentru vrăjmaşii săi. Suferi astfel din cauza tulburărilor şi dezbinărilor survenite între măicuţele de la Mănăstirea Schimbării la Faţă, într-atât încât, mustrările sale rămânând fără ecou, se hotărî să le lase în reavoinţă lor. Dar pe drum, el întâlni pe Marele Mucenic Gheorghe care îl imploră să mai suporte păcatele şi patimile fiilor săi spirituali, aşa cum Hristos suporta păcatele tuturor oamenilor, iar Arsenie se întoarse în mănăstire. Pentru insula Păros el reprezenta cu adevărat prezentă lui Dumnezeu, punând capăt secetei prin rugăciunea să şi ocrotind pe locuitori de atacurile demonilor. După ce a îndeplinit astfel numeroase miracole, dintre care cel mai mare fu convertirea a numeroşi păcătoşi, el adormi în pace la 31 ianuarie 1877.
  
Cultul sau s-a dezvoltat spontan în rândul populaţiei şi fu recunoscut de Patriarhatul Constantinopolului în 1967, datorită eforturilor Părintelui Filotei Zervakos (trecut în lumea celor adormiţi în 1979), Igumen al Longovardei şi demn succesor al Sfinţilor Colivadelor.
+
[[Image:StArseniosOfParos.jpg|right|thumb|Cuv. Arsenie din Paros (1800-1877)]]Cultul său s-a dezvoltat spontan în rândul populaţiei şi fu recunoscut de Patriarhatul Constantinopolului în 1967, datorită eforturilor Părintelui Filotei Zervakos (trecut în lumea celor adormiţi în 1979), igumen al Longovardei şi demn succesor al Sfinţilor Colivadelor.
  
 
==Surse==
 
==Surse==

Versiunea de la data 18 august 2014 20:35

Cuviosul Arsenie cel Nou din Paros
Cuviosul Arsenie din Paros (1800-1877), numit și Arsenie cel Nou sau Arsenie cel Nou din Paros, a fost un părinte duhovnicesc, călugăr cu daruri duhovnicești deosebite. A fost cinstit mai întâi ca sfânt local în Mitropolia de Paronaxia din Biserica Ortodoxă a Greciei, pentru ca Patriarhia de Constantinopol să-l proslăvească în 1967, cu datele de prăznuire la 31 ianuarie și 18 august (aflarea moaștelor).

Viața

Născut la Ioanina, din părinţi pioşi, în anul 1800, Sfântul Arsenie a rămas orfan la vârsta de nouă ani şi a fost luat în grijă de Ieromonahul Grigorie, directorul şcolii din Kydonia, în Asia Mică. În cursul ultimului an de studii, al cincilea, a fost prezentat Părintelui Daniel de Zagora, unul din cei mai renumiţi părinţi spirituali ai epocii, şi se ataşă de el.

Cum Daniel hotărâse să se retragă la Muntele Athos, tânărul său discipol îl rugă să îl ia cu el, în ciuda regulamentului care interzicea intrarea adolescenţilor la Sfântul Munte. Înaintând grabnic în virtuţile nevoinţei, smereniei şi ascultării, i se dădu mantia îngerească sub numele de Arsenie. După şase ani, cei doi oameni ai lui Dumnezeu au fost constrânşi să părăsească Sfântul Munte, din cauza tulburărilor şi disensiunilor cauzate de controversa privind colivele şi deasa împărtăşanie (cf. notelor Sfinţilor Macarie din Corint, prăznuit la 17 aprilie, şi Nicodim Aghioritul, prăznuit la 14 iulie). Aceasta persecuţie împotriva apărătorilor tradiţiilor apostolice se întoarse însă în favoarea lor, deoarece, exilaţi în diferite regiuni din Grecia, mai ales în insule, Colivazii au suscitat trezirea populaţiei la viaţa spirituală, şi ea a rămas sensibilizată până în zilele noastre.

Cei doi Sfinţi se instalară mai întâi în Mănăstirea Pendeli în Atica. Dar Revoluţia fiind pe punctul de a izbucni şi Daniel având premoniţia că mănăstirea avea să fie distrusă de către turci, cei doi găsiră refugiu în arhipelagul Cicladelor. La Paros ei fură întâmpinaţi frăţeşte de igumenul Mănăstirii din Longovarda, Filotei, care îi trimise la renumitul predicator Chiril Papadopulos, ce îşi avea reşedinţa în Mănăstirea Sfântul Antonie împreună cu alţi călugări atoniți din partidă Colivazilor. La cererea locuitorilor insulei Folegandros, care doreau să primească instruirea de care nu se puteau lipsi, Arsenie fu ordonat Diacon şi numit institutor. Sarcinile ce-i reveneau nu se limitau la predarea limbii greceşti ci el făcea mai ales efortul de a inspira elevilor săi respectul faţă de poruncile lui Dumnezeu şi dragostea pentru virtute. Daniel spovedea pe adulţi iar Arsenie îi învăţa pe copii, moravurile populaţiei se schimbară astfel repede şi atinseră un înalt nivel de calitate morală. Când la o vreme Daniel îşi simţi sfârşitul aproape, el îşi sfătui discipolul să îi poarte trupul la Sfântul Munte şi să îşi petreacă restul zilelor în pace şi contemplaţie divină, pentru a se pregăti revederii lor în Ierusalimul celest.

Din nou orfan, dar încrezător în ocrotirea lui Dumnezeu, Arsenie se despărţi de credincioşii săi cuprinşi de plâns şi se îmbarca plecând spre Muntele Athos. Făcu o haltă la Păros, pentru a saluta pe Părintele Filotei şi a preacinsti mormântul Părintelui Chiril, de curând decedat în micuţa Mănăstire a Sfântului Gheorghe. Dar acolo, fu nevoit să cedeze insistentelor discipolilor defunctului şi hotărî să rămână în această mănăstire. Ducea o viaţă demnă de marele Arsenie : mâncând doar cât să se menţină în viaţă, nedormind decât trei ore pe noapte şi rămânând în rugăciune tot restul timpului. Progresele pe care le făcea în arta ascezei suscitară admiraţia generală şi, contrar voinţei lui, fu ordonat Preot şi Duhovnic de către Mitropolitul Cicladelor. Chemat de Providenţa spre a instrui poporul, el prefera întotdeauna că faptele sale să-i devanseze vorbele şi se arata drept un model viu al desăvârşirii evanghelice. Când se ţinea în Altar, semăna cu un Înger radiind iar lacrimile sale îi aduceau la pocăinţă pe toţi cei prezenţi. Asemenea virtuţi atrăgeau către el, pentru a se spovedi, nu doar creştinii din Păros ci şi pe cei din alte insule şi din diferite oraşe ale Greciei, precum şi călugări din Muntele Athos şi din alte mănăstiri. El îi primea pe toţi cu dragoste şi dădea dovadă de un fin simt de discernământ pentru a le procura remediul care convenea suferinţelor lor spirituale. La moartea Igumenului, călugării îl aleseră în unanimitate pentru a-i succeda. Dar Sfântul constata la scurt timp ca această sarcină îl împiedică să îşi îndeplinească aşa cum se cuvine datoria de păstor, de aceea demisiona şi se dedica în exclusivitate rugăciunii şi spovedaniei. El era părintele spiritual al Manăstirilor din Longovarda, Sfântul Gheorghe şi al Schimbării la Faţă ; iar când se ducea de la una la alta, pe spinarea unui catâr, îşi ascundea fata cu un < koukoulion > (voal care acoperă capul călugărilor şi care simbolizează consacrarea lor întru Dumnezeu), pentru a nu se lasa distras din rugăciunea să neîncetată.

În afară suferinţelor voluntare ale ascezei, Sfântul Arsenie mai suferi şi necazuri din partea unor notabili ai insulei şi chiar din partea Mitropolitului, care îl suspendă provizoriu din funcţiunile sale sacerdotale. El se bucura totuşi, asemeni Sfântului Pavel (II Corinteni 7 :4), în aceste frământări şi se rugă pentru vrăjmaşii săi. Suferi astfel din cauza tulburărilor şi dezbinărilor survenite între măicuţele de la Mănăstirea Schimbării la Faţă, într-atât încât, mustrările sale rămânând fără ecou, se hotărî să le lase în reavoinţă lor. Dar pe drum, el întâlni pe Marele Mucenic Gheorghe care îl imploră să mai suporte păcatele şi patimile fiilor săi spirituali, aşa cum Hristos suporta păcatele tuturor oamenilor, iar Arsenie se întoarse în mănăstire. Pentru insula Păros el reprezenta cu adevărat prezentă lui Dumnezeu, punând capăt secetei prin rugăciunea să şi ocrotind pe locuitori de atacurile demonilor. După ce a îndeplinit astfel numeroase miracole, dintre care cel mai mare fu convertirea a numeroşi păcătoşi, el adormi în pace la 31 ianuarie 1877.

Cuv. Arsenie din Paros (1800-1877)
Cultul său s-a dezvoltat spontan în rândul populaţiei şi fu recunoscut de Patriarhatul Constantinopolului în 1967, datorită eforturilor Părintelui Filotei Zervakos (trecut în lumea celor adormiţi în 1979), igumen al Longovardei şi demn succesor al Sfinţilor Colivadelor.

Surse

Bibliografie

  • Constantine Cavarnos. Modern Orthodox Saints, Vol. 6: St. Arsenios of Paros. Belmont, Mass.: Institute for Byzantine and Modern Greek Studies, 1978, 2nd, augmented edition, 1988. 124 pp., 4 illus. ISBN 0-914744-80-1.

Legături externe