Arsenie din Latros

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 13 decembrie 2018 04:33, autor: Sîmbotin (Discuție | contribuții) (Surse)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare
Cuviosul Arsenie din Latros
Cuviosul Arsenie din Latros este un sfânt călugăr făcător de minuni care a trăit în secolul al XI-lea în Muntele Latros (în sud-vestul Asiei Mici). Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 13 decembrie.

Viața

Cuviosul Părintele nostru Arsenie, făcătorul de minuni, era de loc din Constantinopol, într-o familie nobilă bizantină, fiul unor părinți evlavioși și credincioși, bogați și întâi-stătători în treburile orașului. Provenind dintr-un neam așa de vestit și așa de strălucit, și sporind încă mai mult în credință, fericitul a primit de la împăratul de atunci dregătoria de general („strateg”) și amiral de flotă, precum și pe aceea de patriciu al locului ce se numește al Chivireotilor (în sud-vestul Asiei Mici : Caria, Licia și Pamfilia în antichitate).

Odată, la poruncă împărătească, au pornit pe mare mai multe corăbii sub comanda fericitului Arsenie. S-a stârnit însă furtună grozavă pe mare și s-au scufundat toate corăbiile și a scăpat numai el singur cu viață, în apropiere de locul care se numește Hieron. Văzând în aceasta un semn al Providenței lui Dumnezeu, sfântul a îmbrăcat haina monahală, și-a zdrobit trupul cu tot felul de osteneli făcându-l rob sufletului prin post și prin priveghere.

De la Hieron a plecat după un timp și s-a așezat în regiunea Muntelui Latros (Latmos), în apropiere de Milet, care devenise un înfloritor centru monastic în acea vreme[1]. Apoi, în ciuda dragostei lui pentru viața pustnicească, a cedat la insistențele ucenicilor lui, deveniți din ce în ce mai mulți, și a acceptat să fie stareț al Mănăstirii Kellivarilor (din Kellibara). Deși a stat puțină vreme în fruntea ei, a fost dascălul multora în virtute. Apoi a plecat de la mănăstire și s-a dus iarăși la liniștea lui cea dorită, stabilindu-se într-una din numeroasele peșteri din regiune.

Apoi, rugămintea fraților, marele Arsenie a acceptat să revină ca îndrumător duhovnicesc în mănăstirea din Kellivara, cu condiția să rămână zăvorât șase zile pe săptămână în liniște și post desăvârșit, până duminica când deschidea fraților pentru convorbiri duhovnicești.

Astfel de fapte a săvârșit cuviosul și a viețuit cu înțelepciune, cu bărbăție, în curățenie și în dreptate. Când a fost să fie chemat spre viața cea de sus, a strâns la el pe toți monahii și le-a dat învățături despre lepădarea de lume și de cele din lume, despre răbdarea și despre iubirea duhovnicească de frați, despre smerenie și rugăciune. Apoi și-a plecat genunchii la pământ și umplându-i-se ochii de lacrimi și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Cuviosul Părintele nostru Arsenie a săvârșit multe minuni și în viață, dar a făcut multe minuni și după moarte.

Note

  1. In Byzantine times, the mountain, known as Latros, became a flourishing monastic centre. According to tradition, the first monastic community was established by Sinaite monks fleeing from the Muslim conquests in the 7th century. By the early 10th century, there were three monasteries, and by 1222, the monastic community of Latros numbered 11 monasteries. It began declining however towards the century's end due to increasing Turkish attacks, and disappeared in the 14th century. In the ninth century, Joseph the Hymnographer was tonsured in the monastery of Latmus. -- Le Latros (ou Latmos, auj. Besparmak Dag) est un massif montagneux, qui s’élève jusqu’à 1367 m, situé à environ 42 km au nord-est de Milet, en vue des îles de Samos et Patmos. Începându cu secolul al X-lea, il connut un grand épanouissement et devint un des principaux centres monastiques de Byzance, du même type que l’Olympe de Bithynie, l’Athos, le Ganos en Thrace et les groupements monastiques de Sicile et de Calabre. On y rencontrait toutes les formes de vie monastique : seize monastères cénobitiques (XIIIe s.) et de nombreux ermites retirés dans des grottes naturelles. Quantité de laïcs y accouraient également pour visiter les pères spirituels. Il connut son apogée au XIe siècle, une période de déclin au début du XIIe s., un regain de vie pendant l’empire de Nicée (1204-1260) et un déclin définitif, quand cette partie de l’Asie Mineure tomba aux mains des Turcs sous Michel Paléologue (1259-1284). Les saints du Latros vénérés par l’Église sont : S. Pavel 15 decembrie, S. Arsène 13 decembrie, S. Abraham 24 martie, S. Nicéphore de Milet 2 iunie, S. Anastase 15 mai et surtout S. Christodule 16 martie.

Surse