Arsenie Papacioc

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 8 august 2014 18:23, autor: Nick15 (Discuție | contribuții) (Legături externe)
Salt la: navigare, căutare

Arhimandritul Arsenie Papacioc (n. 15 august 1914, satul Misleanu, comuna Perieţi, judeţul Ialomiţa, m. 19 iulie 2011, Mănăstirea Techirghiol) a fost un duhovnic ortodox român. Din anul 1976, a fost duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol.

Biografie

Considerat unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai Ortodoxiei, părintele Arsenie Papacioc s-a născut în 1914 ca al şaptelea copil al părinţilor Vasile şi Stanca, într-o familie de aromâni. Casa părintească se afla în satul Misleanu, comuna Perieţi din judeţul Ialomiţa. Numele civil al părintelui Arsenie a fost Anghel. De mic, Anghel dovedeşte o memorie bogată şi o vie inteligenţă, de multe ori fiind premiant cu coroană. Membru în cercul literar constituit în jurul revistei „Vraja”, tânărul Anghel Papacioc are aptitudini atât intelectuale, cât şi fizice. La întrecerile interşcolare, organizate în Bucureşti, obţine locul I la viteză şi locul II la sărituri. În anul 1932 a absolvit Şcoala de arte şi meserii din Bucureşti.

După vârsta de douăzeci de ani, Anghel, care avea o evlavie deosebită, a avut intenţia de a intra ca frate la Mănăstirea Frăsinei din Vâlcea. Stareţul mănăstirii, părintele Simeon, l-a refuzat spunându-i: „Nu te pot primi, frate. Te văd că eşti niţel mai învăţat şi nu te pot pune la boi. Ce o să zică fraţii? Pe acesta îl ţii la cancelarie şi pe noi ne pui la greu?“.[1]

A fost arestat şi condamnat sub regimul mareşalului Ion Antonescu în 1941, pentru apartenenţa la Mişcarea Legionară[2].

Nu a renunţat la gândul de a se călugări şi a mers la Mănăstirea Cozia, unde a fost primit ca frate în obştea monahilor în anul 1947. A primit ascultarea de paracliser şi apoi pe cea de a preda educaţia civică elevilor. Deoarece vorbea copiilor despre Iisus Hristos, comuniştii din Râmnicu Vâlcea i-au interzis să mai propovăduiască celor mici învăţătura creştină. A fost nevoit să părăsească mănăstirea şi s-a retras la o moşie pe care călugării de la Cozia o aveau aproape de Caracal. Acolo a rămas un an şi jumătate, de unde a fost luat de părintele Gherasim Iscu, stareţul Mănăstirii Tismana. Acesta l-a ascuns la schitul Ciclovina. Mitropolitul de atunci al Olteniei, Firmilian, a aflat însă de cel care stătea la Cioclovina şi i-a propus postul de spiritual al Seminarului Teologic. Securitatea nu a aprobat gestul al mitropolitului, astfel că fratele Anghel de atunci a trebuit să plece de acolo, ajungând la Mănăstirea Sihăstria în anul 1949. Între 1949-1950 a fost sculptor la Institutul Biblic. Astfel a revenit în Bucureşti, la Mănăstirea Antim, unde a fost călugărit, primind numele de Arsenie, la slujbă participând părintele Sofian Boghiu, părintele Benedict Ghiuş, iar naş de călugărie fiindu-i părintele Petroniu Tănase. A fost hirotonit preot pe seama mănăstirii Slatina pe 26 septembrie 1950. După ce a primit şi preoţia, părintele Arsenie a fost numit spiritual la Seminarul Monahal de la Neamţ (1951). A plecat apoi la Mănăstirea Slatina, al cărei egumen a fost (1952-1958).

Părintele Arsenie Papacioc a trecut prin puşcăriile comuniste unde a pătimit alături de Părintele Iustin Pârvu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu şi alţii.[3] Astfel, în anul 1958 a fost arestat şi dus la Suceava, fiind acuzat de "subminarea ordinii sociale" alături de ceilalţi membri ai mişcării spirituale şi intelectuale Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim. A fost ţinut în anchetă vreme de nouăzeci de zile, bătut şi chinuit, mutat de la un penitenciar la altul şi a fost în cele din urmă condamnat la 20 de ani de muncă silnică. A fost eliberat în 1964 de la închisoarea din Aiud, beneficiind de amnistia generală a deţinuţilor politici.[4] După eliberare, o vreme nu a fost reprimit în monahism, însă a fost primit de Mitropolitul Ardealului de atunci şi trimis ca preot la o parohie din Ardeal. De aici, a ajuns, în 1976, la Mănăstirea Sfânta Maria - Techirghiol, unde a rămas până la trecerea sa la Domnul.[1]

„Am fost al şaptelea copil la părinţi, născut în 1914, la 15 august, comuna Perieţi, satul Misleanu, judeţul Ialomiţa. Părinţii se numeau Vasile şi Stanca. Tata a fost agent sanitar peste şase sate şi a contribuit masiv la construcția Bisericii din sat. Mă cheamă Papacioc. Pentru că tatăl bunicului meu a fost preot în Macedonia, în nordul Greciei. şi de aici vine numele. Era aromân şi i s-a spus: «Popa cu cioc» - Papacioc. Dar la origine ne chema Albu. Şi bunicul meu a venit cu mii de oi din Macedonia şi s-a instalat pe Ialomiţa, unde era câmpie. Satele erau rare...”
(Părintele Arsenie Papacioc - mărturie despre sine[5])

În 2006, părintele Arsenie Papacioc a suferit o dificilă intervenţie chirurgicală, încheiată cu succes. A fost internat în urma unei hernii de disc.[6]

A trecut la Domnul pe 19 iulie 2011 la mănăstirea Techirghiol al cărei duhovnic a fost din anul 1974 [7]

Citate

„Orice clipă poate să fie un timp şi orice suspin poate să fie o rugăciune.”

„Scopul căsătoriei este mântuirea unuia prin celălalt.”

„Nimic nu este pierdut atât timp cât credinţa este în picioare, cât sufletul nu abdică şi capul se ridică din nou.”

„Românii şi-au purtat crucea de 2000 de ani. De aceea cred că urmează Învierea.”

„Nu sunt intru totul pentru o mare nevointa. Sunt mai mult, pentru o mare trezvie! Pentru ca nu nevointa in sine este ceea ce vrea Dumnezeu de la noi, ci inima franta si smerita, prezenta continua a lui Dumnezeu in viata noastra.”

„[Chemarea călugăriei] E o nebunie pentru Hristos, o dorință mare de a te dărui cu totul. Nimic nu poate să mă mai împiedice, nici un sentiment. Dumnezeu și atât! Bineînțeles, lumea nu e părăsită. Din contră, e mult mai apreciată, mai iubită. Dar aceasta nu se face din rațiune, chiar o înaltă rațiune. Nu se face. Ci dintr-o necesitate sufletească. Adică este o nebunie pentru Hristos. M-a întrebat o fată, impresionată de slujba de maici: „Care-i prima condiție să fii maică?” Zic: „Să fii nebună!” I-am spus ca să cuprind totul și să scap. Și am urmărit-o și am văzut că a înțeles. Cu nebunul nu te mai poți împăca! La balamuc și gata! Dacă-i nebun pentru Hristos, la mânăstire și gata!”

„Iadul este plin de suflete care nădăjduiau să ajungă în Rai. Nădejdea aceasta fără fapte de pocăinţă este mincinoasă, şi aceasta este de la vrăjmaşul. Dumnezeu nu ascultă pe cineva care zice numai: „Doamne am greşit, iartă-mă”, căci pocăinţă înseamnă înfrânare şi smerenie. Deci Dumnezeu ne cunoaşte inima, şi dacă este înfrântă şi smerită se îndură de dânsa. Fericitul Augustin a a afirmat despre David că a păcătuit o dată şi a plâns în toate zilele, şi tu păcătuieşti în toate zilele şi nu plângi niciodată.”

Despre ecumenism: „Sunt împotrivă! Pe viață și pe moarte împotrivă! Ce ecumenism?”[8]

Cărţi

Au fost publicate mai multe convorbiri, scrisori, sfaturi duhovniceşti date sau trimise de părintele Arsenie Papacioc numeroşilor credincioşi care veneau să-l cerceteze. Între acestea amintim:

  • Convorbiri duhovniceşti - 2 vol. (1984-1986)
  • Cuvânt despre bucuria duhovnicească, Eikon, Cluj-Napoca, 2003.
  • Ne vorbeşte Părintele Arsenie (2004)
  • Veşnicia ascunsă într-o clipă (2004)
  • Singur Ortodoxia, ed. Sophia?
  • Iată duhovnicul, 3 vol., Sophia, Bucureşti, 2006, 2008.
  • Mici îndemnuri spre mântuire, Sophia, Bucureşti, 2009.

Referinţe

Legături externe