Birocrați, renameuser, Administratori
14.991 de modificări
Modificări
m
fără descrierea modificării
Această învăţătură a fost considerată de către Biserică o [[erezie]], cunoscută sub numele de [[arianism]]. Arianismul a fost combătut cu argumente teologice (mărturisirea de credinţă a lui Arie fiind desfinţată punct cu punct) şi în final condamnat de către [[Sinodul I Ecumenic]] de la Niceea în anul 325. La cererea expresă a împăratului [[Constantin cel Mare]], sinodul a elaborat un [[crez]], [[Crezul de la Niceea]], învăţăturile lui Arie fiind declarate eretice. Acest crez arată cǎ Fiul este "homoousion to patri" (de o ființǎ cu Tatǎl, din aceeași substanțǎ cu el), deci Fiul este în întregime divin.
Controversa teologică a mai continuat însă multă vreme, arianismul fiind susţinut uneori chiar de către unii împăraţi (cum a fost, de exemplu, [[Constanţiu al II-lea]], fiul şi urmaşul lui [[Constantin cel Mare]]. Astfel, sub influenţa acestuia, la Sinodul de la Antiohia din anul 341 s-a scos din crez formularea "Cel de o fiinţă cu Tatăl", iar adepții Crezului de la Niceea au fost persecutaţi. S-a ajuns până acolo încât sǎ se declare cǎ Fiul era total diferit de Tatǎl. La Sinodul de la Constantinopol din anul 360 s-a încercat un compromis, termenul "Cel de o fiinţă" fiind înlocuit cu "asemǎnǎtor". Dupǎ moartea lui Constantius II, creștinii ortodocși, majoritari în Vest, și-au consolidat poziția. Şi sub împǎratul [[Valens]] (364-378), adept şi el al arianismului, au mai avut loc persecuții împotriva creștinilor ortodocși, dar învǎțǎturile lui [[Vasile cel Mare]] şi [[Grigorie Teologul|Grigore de Nazians]] au revalidat Crezul de la Niceea. Arianismul a fost învins definitiv, din punct de vedere teologic , în anul 381, când [[Sinodul II Ecumenic]] de la Constantinopol îl condamnă în mod explicit.
Unii istorici consideră că unul dintre motivele prăbuşirii şi dispariţiei regatelor popoarelor "barbare" din apusul Europei (vandalii, vizigoţii şi ostrogoţii) a fost faptul că regii acestora, fiind adepţi ai arianismului, nu au primit niciun fel de sprijin din partea populaţiei autohtone (preponderent ortodoxă)<ref>Edward Gibbon, - ''Istoria declinului şi a prăbuşirii imperiului roman'', Editura Minerva, Bucureşti, 1976</ref>.
