Arianism: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m
(completări si referinţe)
Linia 1: Linia 1:
'''Arianismul''' este o [[erezie]] profesată iniţial de Arie (cca 250 - 336), [[preot]] din Alexandria, [[discipol]] al lui Lucian de Antiohia, acesta din urmă din şcoala lui [[Origen]] (185-254), care, invocând anumite texte biblice (Pilde 8, 22 ; Ioan 14, 28 ; 17, 3), susţine că fiinţa lui Dumnezeu este unică şi incomunicabilă, şi trage concluzia că Fiul nu are o natură identică cu Tatăl. Separând firea Tatălui de cea a Fiului, Arie face o diferenţă între "născut" şi "creat", de unde inferioritatea Fiului. Fiul e Dumnezeu nu în mod adevărat, prin naştere din veci din Tatăl, ci este creat, de aceea El are un început. Arie a formulat erezia sa spunând: "A fost un timp când Fiul nu era", adică Tatăl a existat înainte de, şi fără, Fiul. Fiul nu este de aceeaşi natură cu Tatăl, dar se deosebeşte de celelalte creaturi. El e cea dintâi dintre creaturi, înţelepciunea creată sau "chipul" lui Dumnezeu, instrumentul prin care Tatăl a creat celelalte creaturi.
+
'''Arianismul''' este o [[erezie]] profesată iniţial de [[Arie]] (cca 250 - 336), teolog şi [[preot]] din Alexandria, [[discipol]] al lui Lucian de Antiohia, acesta din urmă din şcoala lui [[Origen]] (185-254), care, invocând anumite texte biblice (Pilde 8, 22 ; Ioan 14, 28 ; 17, 3), susţine că fiinţa lui Dumnezeu este unică şi incomunicabilă, şi trage concluzia că Fiul nu are o natură identică cu Tatăl. Separând firea Tatălui de cea a Fiului, Arie face o diferenţă între "născut" şi "creat", de unde inferioritatea Fiului. Fiul e Dumnezeu nu în mod adevărat, prin naştere din veci din Tatăl, ci este creat, de aceea El are un început. Arie a formulat erezia sa spunând: "A fost un timp când Fiul nu era", adică Tatăl a existat înainte de, şi fără, Fiul. Fiul nu este de aceeaşi natură cu Tatăl, dar se deosebeşte de celelalte creaturi. El e cea dintâi dintre creaturi, înţelepciunea creată sau "chipul" lui Dumnezeu, instrumentul prin care Tatăl a creat celelalte creaturi. Cu alte cuvinte, Fiul lui Dumnezeu nu ar fi fost din veşnicie, ci Fiul ar fi fost o fiinţă creată şi subordonată lui Dumnezeu Tatăl.
 +
 
 +
Această învăţătură a fost considerată de către Biserică o [[erezie]], cunoscută sub numele de [[arianism]]. Arianismul a fost combătut cu argumente teologice (mărturisirea de credinţă a lui Arie fiind desfinţată punct cu punct) şi în final condamnat de către [[Sinodul I Ecumenic]] de la Niceea în anul 325. La cererea expresă a împăratului [[Constantin cel Mare]], sinodul a elaborat un [[crez]], [[Crezul de la Niceea]], învăţăturile lui Arie fiind declarate eretice.
 +
 
 +
Controversa teologică a mai continuat însă multă vreme, fiind susţinută uneori chiar de către unii împăraţi (cum a fost, de exemplu, [[Constantius al II-lea]], fiul şi urmaşul lui [[Constantin cel Mare]].
 +
 
 +
Unii istorici consideră că unul dintre motivele prăbuşirii şi dispariţiei regatelor popoarelor "barbare" din apusul Europei (vandalii, vizigoţii şi ostrogoţii) a fost faptul că regii acestora, fiind adepţi ai arianismului, nu au primit niciun fel de sprijin din partea populaţiei autohtone (preponderent ortodoxă)<ref>Edward Gibbon, - ''Istoria declinului şi a prăbuşirii imperiului roman'', Editura Minerva, Bucureşti, 1976</ref>.
 +
 
  
 
Anumite forme de arianism se regăsesc astăzi în unele curente protestante.
 
Anumite forme de arianism se regăsesc astăzi în unele curente protestante.
 +
 +
 +
==Note==
 +
<references/>
 +
  
 
[[Categorie:Erezii]]
 
[[Categorie:Erezii]]

Versiunea de la data 21 februarie 2010 14:53

Arianismul este o erezie profesată iniţial de Arie (cca 250 - 336), teolog şi preot din Alexandria, discipol al lui Lucian de Antiohia, acesta din urmă din şcoala lui Origen (185-254), care, invocând anumite texte biblice (Pilde 8, 22 ; Ioan 14, 28 ; 17, 3), susţine că fiinţa lui Dumnezeu este unică şi incomunicabilă, şi trage concluzia că Fiul nu are o natură identică cu Tatăl. Separând firea Tatălui de cea a Fiului, Arie face o diferenţă între "născut" şi "creat", de unde inferioritatea Fiului. Fiul e Dumnezeu nu în mod adevărat, prin naştere din veci din Tatăl, ci este creat, de aceea El are un început. Arie a formulat erezia sa spunând: "A fost un timp când Fiul nu era", adică Tatăl a existat înainte de, şi fără, Fiul. Fiul nu este de aceeaşi natură cu Tatăl, dar se deosebeşte de celelalte creaturi. El e cea dintâi dintre creaturi, înţelepciunea creată sau "chipul" lui Dumnezeu, instrumentul prin care Tatăl a creat celelalte creaturi. Cu alte cuvinte, Fiul lui Dumnezeu nu ar fi fost din veşnicie, ci Fiul ar fi fost o fiinţă creată şi subordonată lui Dumnezeu Tatăl.

Această învăţătură a fost considerată de către Biserică o erezie, cunoscută sub numele de arianism. Arianismul a fost combătut cu argumente teologice (mărturisirea de credinţă a lui Arie fiind desfinţată punct cu punct) şi în final condamnat de către Sinodul I Ecumenic de la Niceea în anul 325. La cererea expresă a împăratului Constantin cel Mare, sinodul a elaborat un crez, Crezul de la Niceea, învăţăturile lui Arie fiind declarate eretice.

Controversa teologică a mai continuat însă multă vreme, fiind susţinută uneori chiar de către unii împăraţi (cum a fost, de exemplu, Constantius al II-lea, fiul şi urmaşul lui Constantin cel Mare.

Unii istorici consideră că unul dintre motivele prăbuşirii şi dispariţiei regatelor popoarelor "barbare" din apusul Europei (vandalii, vizigoţii şi ostrogoţii) a fost faptul că regii acestora, fiind adepţi ai arianismului, nu au primit niciun fel de sprijin din partea populaţiei autohtone (preponderent ortodoxă)[1].


Anumite forme de arianism se regăsesc astăzi în unele curente protestante.


Note

  1. Edward Gibbon, - Istoria declinului şi a prăbuşirii imperiului roman, Editura Minerva, Bucureşti, 1976