Modificări

Salt la: navigare, căutare

Arianism

2.213 octeți adăugați, 30 august 2014 17:24
m
Note
[[Imagine:Nikea_Arius.jpg|thumb|300px|Icoană de la mănăstirea Mégalo Metéoron, înfățișând [[Sinodul I Ecumenic]] de la [[Niceea]]. În partea inferioară este reprezentat [[Arie]], după ce a fost condamnat.]]'''Arianismul''' este o [[erezie]] profesată iniţial inițial de [[Arie (eretic)|Arie]] (cca 250 - 336), teolog şi și [[preot]] din Alexandria, [[discipol]] al lui Lucian de Antiohia, acesta din urmă din şcoala școala lui [[Origen]] (185-254), care. Arie, invocând anumite texte biblice (Pilde 8, 22 ; Ioan 14, 28 ; 17, 3), susţine susține fiinţa ființa lui Dumnezeu este unică şi și incomunicabilă, şi și trage concluzia că Fiul nu are o natură identică cu Tatăl. Separând firea Tatălui de cea a Fiului, Arie face o diferenţă diferență între "născut" şi și "creat", de unde inferioritatea Fiului. Fiul e Dumnezeu nu în mod adevărat, prin naştere naștere din veci din Tatăl, ci este creat, de aceea El are un început. Arie a formulat erezia sa spunând: "A fost un timp când Fiul nu era", adică Tatăl a existat înainte de, şi și fără, Fiul. Fiul nu este de aceeaşi aceeași natură cu Tatăl, dar se deosebeşte deosebește de celelalte creaturi. El e cea dintâi dintre creaturi, înţelepciunea înțelepciunea creată sau "chipul" lui Dumnezeu, instrumentul prin care Tatăl a creat celelalte creaturi. Cu alte cuvinte, Fiul lui Dumnezeu nu ar fi fost din veşnicieveșnicie, ci Fiul ar fi fost o fiinţă ființă creată şi și subordonată lui Dumnezeu Tatăl.
Această învăţătură a fost considerată de către Biserică o [[erezie]]Afirmând aceasta, cunoscută sub numele de [[arianism]]. Arianismul a fost combătut cu argumente teologice (mărturisirea de credinţă a Arie se baza pe unicitatea lui Arie fiind desfinţată punct cu punct) şi Dumnezeu, singurul care existǎ în final condamnat de către [[Sinodul I Ecumenic]] de la Niceea sine. Argumentele sale erau: *Fiul, care nu existǎ în anul 325sine, nu poate fi Dumnezeu; pentru cǎ Dumnezeu e unul, Fiul nu poate fi Dumnezeu.*Pentru cǎ Dumnezeu este neschimbǎtor, Fiul, care devenind om a devenit și schimbǎtor, nu poate fi Dumnezeu. La cererea expresă *Fiul trebuie respectat ca fiind o ființǎ creatǎ, care deși a împăratului [[Constantin cel Mare]]venit pe pǎmânt prin Duhul Sfânt, sinodul a elaborat avut totuși un [[crez]]început. *Fiul nu poate avea o cunoștințǎ directǎ depre Tatǎl, [[Crezul de la Niceea]], învăţăturile lui Arie fiind declarate ereticepentru cǎ Fiul e într-o altǎ existențǎ.
Controversa teologică Această învățătură a mai continuat însă multă vremefost considerată de către Biserică o [[erezie]], fiind susţinută uneori chiar cunoscută sub numele de către unii împăraţi [[arianism]]. Arianismul a fost combătut cu argumente teologice (cum mărturisirea de credință a fost, lui Arie fiind desființată punct cu punct) și în final condamnat de exemplu, către [[Constantius al II-leaSinodul I Ecumenic]], fiul şi urmaşul lui de la Niceea în anul 325. La cererea expresă a împăratului [[Constantin cel Mare]], sinodul a elaborat un [[crez]], [[Crezul]] de la Niceea, învățăturile lui Arie fiind declarate eretice. Acest crez arată cǎ Fiul este "homoousion to patri" (de o ființǎ cu Tatǎl, din aceeași substanțǎ cu el), deci Fiul este în întregime divin.
Unii istorici consideră că unul dintre motivele prăbuşirii şi dispariţiei regatelor popoarelor "barbare" din apusul Europei Controversa teologică a mai continuat însă multă vreme, arianismul fiind susținut uneori chiar de către unii împărați (vandaliicum a fost, de exemplu, vizigoţii şi ostrogoţii[[Constanțiu al II-lea]], fiul și urmașul lui [[Constantin cel Mare]]) . Astfel, sub influența acestuia, la Sinodul de la Antiohia din anul 341 s-a scos din crez formularea "Cel de o ființă cu Tatăl", iar adepții Crezului de la Niceea au fost faptul că regii acestorapersecutați. S-a ajuns până acolo încât sǎ se declare cǎ Fiul era total diferit de Tatǎl. La Sinodul de la Constantinopol din anul 360 s-a încercat un compromis, termenul "Cel de o ființă" fiind adepţi ai arianismuluiînlocuit cu "asemǎnǎtor". Dupǎ moartea lui Constanțiu al II-lea, creștinii ortodocși, majoritari în Vest, nu și-au primit niciun fel de sprijin din partea populaţiei autohtone consolidat poziția. Şi sub împǎratul Valens (preponderent ortodoxă364-378)<ref>Edward Gibbon, - ''Istoria declinului şi adept și el al arianismului, au mai avut loc persecuții împotriva creștinilor ortodocși, dar învǎțǎturile lui [[Vasile cel Mare]] și [[Grigorie Teologul|Grigore de Nazians]] au revalidat Crezul de la Niceea. Arianismul a prăbuşirii imperiului roman''fost învins definitiv, Editura Minervadin punct de vedere teologic, Bucureştiîn anul 381, 1976</ref>când [[Sinodul II Ecumenic]] de la Constantinopol îl condamnă în mod explicit.
Unii istorici consideră că unul dintre motivele prăbușirii și dispariției regatelor popoarelor "barbare" din apusul Europei (vandalii, vizigoții și ostrogoții) a fost faptul că regii acestora, fiind adepți ai arianismului, nu au primit niciun fel de sprijin din partea populației autohtone (preponderent ortodoxă)<ref>Edward Gibbon, - ''Istoria declinului și a prăbușirii imperiului roman'', Editura Minerva, București, 1976</ref>.
Anumite forme de arianism se regăsesc astăzi în unele curente protestanteneoprotestante. Astfel, unii îi considerǎ pe ''unitarieni'' ca fiind arieni, deoarece ei îl considerǎ pe Hristos ca fiind o simplǎ ființǎ umanǎ. Învățăturile ''Martorilor lui Iehova'' sunt asemǎnǎtoare arianismului, ei privindu-l pe Arie ca un predecesor al lui Taze Russell
==Note==
<references/>
 
[[Categorie:Erezii]]
[[Categorie:MişcăriMișcări, curente, grupări neortodoxe]]
[[ar:آريوسية]]
[[en:Arianism]]
[[el:Αρειανισμός]]
[[enmk:ArianismАријанство]]
2.314 modificări

Meniu de navigare