Apostolul Zaheu

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 10 noiembrie 2011 15:27, autor: Vladimir-Adrian (Discuție | contribuții) (Viaţa: o trimitere greşită)
Salt la: navigare, căutare
Apostolul Zaheu
Sfântul, slăvitul şi mult lăudatul Apostol Zaheu a fost unul din Cei Şaptezeci. Zaheu este simbolul bogatului nedrept pocăit, al celui pierdut dar apoi îndreptat, care aduce mântuirea nu numai pentru sine dar şi pentru întreaga sa casă. Prăznuirea sa se face în 20 aprilie.

Viaţa

Zaheu era mai marele-vameşilor, era foarte bogat şi locuia în Ierihon. Fiind mic de statură s-a suit într-un sicomor ca să-l vadă pe Iisus. Iar Iisus venind în locul acela i-a spus să se coboare degrabă căci doreşte să poposească în casa lui, ceea ce a stârnit murmurele multora în legătură cu găzduirea la un om păcătos. Zaheu a coborât şi a spus: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Iar Iisus i-a răspuns: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam./ Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut.(Lc 19.1-10) După Înălţarea la Cer a Mântuitorului, Sfântul Zaheu l-a însoţit pe Sfântul Apostol Petru în călătoriile sale. Tradiţia spune că el l-a urmat pe Sfântul Petru în Cezareea Palestinei, unde a fost numit episcop. El a murit în pace.

Duminica lui Zaheu

Iisus chemându-l pe Zaheu
Biserica îl pomeneşte pe Zaheu şi în Duminica lui Zaheu, când este citit textul din Luca 19,1-10, unde este descrisă întâlnirea lui cu Mântuitorul.

În Tipicul slav, Duminica lui Zaheu este şi Duminica de dinainte de începerea Triodului (cu toate că în Tipicul bizantin ea poate să apară mai devreme). Această pericopă evanghelică este citită chiar înainte de începerea Postului Mare pentru a ne învăţa că fiecare om trebuie să se pocăiască de păcatele sale.

Astfel, călătoria prin Postul Mare trebuie să înceapă cu recunoaşterea păcătoşeniei noastre, cum a făcut Zaheu înaintea Domnului. El a promis repararea greşelilor şi a păcatelor sale prin dăruirea a jumătate din averea sa săracilor şi prin restituirea împătrit a tot ceea ce încasase pe nedrept. Astfel, el s-a aşezat dincolo de cerinţele Legii celei Vechi (Exod 22,3-12), care prevedea compensarea cel mult dublă pentru lucrurile luate pe nedrept.

La fel ca Zaheu care "dorea să îl vadă pe Iisus" (Luca 19,3), şi noi trebuie să intrăm în Postului Mare cu acest gând care să ne călăuzească în călătoria spre Paşti. Acesta este primul pas spre mântuire.

Imnografie

Tropar, glasul al 3-lea:

Apostole Sfinte Zaheu, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.

Condac, glasul al 4-lea:

Ca pe o stea luminoasă, Biserica totdeauna te-a agonisit pe tine, Apostole Zaheu, cu minunile tale cele de multă dăruire luminându-se. Pentru aceea strigăm lui Hristos : Mântuieşte pe cei ce cu credinţă cinstesc pomenirea Apostolului Tău, ca un milostiv.

Iconografie

Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, pp. 110, 203) arată că Sf. Apostol Zaheu se zugrăvește ca un bărbat cărunt, , mic de statură, cu haine scurte și strâmte și o năframă înfășurată pe cap. Când este zugrăvit individual sau în ceata Apostolilor, ține în mână un sul înfășurat, însemnul propovăduirii sale apostolice.

Reprezentarea sa cea mai comună este însă scena convertirii sale, în icoanele sau frescele reprezentând scene din viața Mântuitorului, construită după cum urmează. Se reprezintă o cetate, cu multă lume, iar în mijloc se află un dud, în care este cățărat Zaheu, care este reprezentat uitându-se la Hristos. Mântuitorul, reprezentat însoțit de Apostoli, îl privește și cu o mână îl binecuvintează, iar în cealaltă mână ține o hârtie pe care este scris: "Zahee, grăbește de coboară, că astăzi în casa ta trebuie să rămân" (Luca 19, 5).

Sursa

Legături externe