Apostolul Sostene

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 11 decembrie 2019 19:52, autor: Sîmbotin (Discuție | contribuții) (+imagine)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare
Sf. Apostoli Epafrodit, Sostene, Apollo, Chifa și Chesarie

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Sostene este unul din Cei Șaptezeci de Apostoli și a fost episcop într-unul din orașele Cezareea sau Colofon din Asia Mică. El este pomenit de Biserică la 4 ianuarie odată cu Cei Șaptezeci, la 29 martie împreună cu Apostolii Apollo, Chifa, Chesarie și Epafrodit din Cei Șaptezeci, iar la 8 decembrie împreună cu Sfinții Apollo, Chifa, Tihic, Epafrodit, Chesarie și Onisifor.

Viața

Sfântul Sostene a fost conducătorul sinagogii evreiești din Corint înainte de a se converti la creștinism (v. Fapte 18,17). El a fost bătut în timpul unei răzmerițe împotriva Sfântului Apostol Pavel. Sfântul Pavel l-a convertit la creștinism.

În Epistola sa către Biserica din Corint (I Corinteni 1,1), Sfântul Pavel trimite salutări din partea ambilor: „Pavel, prin voia Domnului chemat să fie apostol al lui Iisus Hristos, și fratele Sostene...”. El a plecat la Domnul în pace.

Imnografie

Tropar (glasul al 3-lea):

Apostole Sfinte Sostene, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac (glasul al 4-lea):

Ca pe o stea luminoasă, Biserica totdeauna te-a agonisit pe tine, Apostole Sostene, cu minunile tale cele de multă dăruire luminându-se. Pentru aceea strigăm lui Hristos: Mântuiește pe cei ce cu credință cinstesc pomenirea Apostolului Tău, ca un milostiv.

Iconografie

Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, p. 149), arată că Sf. Apostol Sostene trebuie zugrăvit în chipul unui bătrân pleșuv, cu barba lungă, ținând în mână un sul înfășurat, însemnul propovăduirii sale apostolice.

Surse

Legături externe



Apostoli
Cei Doisprezece (+1)
Petru | Andrei | Iacov (fiul lui Zevedeu) | Ioan Teologul | Filip | Bartolomeu | Matei | Toma | Iacov al lui Alfeu | Iuda Tadeu | Simon Zilotul | Matia (în locul lui Iuda Iscarioteanul) | Pavel*
Cei Șaptezeci
Acvila | Agav | Ahaic | Alfeu | Amplie | Anania | Andronic | Apelie | Apfia | Apollo | Arhip | Aristarh | Aristobul | Artema | Asincrit | Barnaba | Carp | Chesarie | Chifa | Clement | Cleopa | Crescent | Crisp | Codrat | Cvart | Epafrodit | Epenet | Erast | Ermie | Ermis | Evod | Filimon | Filip (Diaconul) | Filolog | Flegon | Fortunat | Gaie | Iacov (fratele Domnului) | Iason | Irodian | Iunia | Iust | Lin | Luca Evanghelistul | Luchie | Marcu Evanghelistul | Narcis | Natanail | Nicanor | Olimp | Onisifor | Onisim | Parmena | Patrova | Priscila | Prohor | Pudens | Ruf | Sila | Silvan | Simeon | Sosipatru | Sostene | Stahie | Ștefan Întâiul-mucenic | Tadeu | Terpne | Tertie | Tihic | Timon | Timotei | Tit | Trofim | Urban | Zaheu | Zina
*Sf. Apostol Pavel este de obicei numărat în rândul celor Doisprezece Mari Apostoli, pentru importanța sa, dar este practic cel de-al treisprezecelea.