Apostolul Onisifor

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 7 decembrie 2018 06:14, autor: Sîmbotin (Discuție | contribuții) (leg. int.)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare

Sfântul, slăvitul și mult lăudatul Apostol Onisifor se numără printre Cei Șaptezeci de Apostoli. El a fost episcop în Colofon (Asia Mică) și mai târziu în Corint.

Sfântul Apostol Pavel scrie despre el: Domnul să aibă milă de casa lui Onisifor, căci de multe ori m-a însuflețit și de lanțurile mele nu s-a rușinat, ci venind în Roma, cu multă osârdie m-a căutat și m-a găsit. Să-i dea Domnul ca, în ziua aceea, el să afle milă de la Domnul. Şi cât de mult mi-a slujit el în Efes, tu știi prea bine. (2 Tim 1:16-18).

El este pomenit de Biserică la 28 aprilie și 7 septembrie (împreună cu Apostolul Evod), precum și la 8 decembrie împreună cu Apostolii Sostene, Apollo, Chesarie, Chifa și Epafrodit. Ceilalți au adormit în pace în Domnul, dar Sfântul Onisifor a avut parte de moarte mucenicească în orașul Parium (nu departe de Efes) pe țărmurile Helespontului, unde mersese să îl propovăduiască pe Hristos printre păgânii de acolo.

Cei Șaptezeci de Apostoli au fost aleși de Mântuitorul Iisus Hristos însuși și trimiși să propovăduiască. Ei au fost aleși după o vreme de la alegerea Celor Doisprezece Apostoli (Luca 10:1-24).

Imnografie

Tropar, glasul al 3-lea:

Sfinților Apostoli Apollo, Sosten, Chifa, Tihic, Epafrodit, Cezar și Onisifor, rugați pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac, glasul al 4-lea :

Vițe v-ați arătat viei lui Hristos, înțelepților Apollo, Sosten, Chifa, Tihic, Epafrodit, Cezar și Onisifor, dătătoare de struguri întru fapte bune, care izvorăsc nouă vinul mântuirii, pe care primindu-l, ne umplem de veselie și prăznuim cinstită pomenirea voastră, întru care rugați-vă ca să se dăruiască nouă mare milă și iertare greșelilor.

Iconografie

  • Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, p. 150), arată că Sf. Apostol Onisifor trebuie zugrăvit în chipul unui bătrân, ținând în mână un sul înfășurat, însemnul propovăduirii sale apostolice.

Sursa

Legături externe



Apostoli
Cei Doisprezece (+1)
Petru | Andrei | Iacov (fiul lui Zevedeu) | Ioan Teologul | Filip | Bartolomeu | Matei | Toma | Iacov al lui Alfeu | Iuda Tadeu | Simon Zilotul | Matia (în locul lui Iuda Iscarioteanul) | Pavel*
Cei Șaptezeci
Acvila | Agav | Ahaic | Alfeu | Amplie | Anania | Andronic | Apelie | Apfia | Apollo | Arhip | Aristarh | Aristobul | Artema | Asincrit | Barnaba | Carp | Chesarie | Chifa | Clement | Cleopa | Crescent | Crisp | Codrat | Cvart | Epafrodit | Epenet | Erast | Ermie | Ermis | Evod | Filimon | Filip (Diaconul) | Filolog | Flegon | Fortunat | Gaie | Iacov (fratele Domnului) | Iason | Irodian | Iunia | Iust | Lin | Luca Evanghelistul | Luchie | Marcu Evanghelistul | Narcis | Natanail | Nicanor | Olimp | Onisifor | Onisim | Parmena | Patrova | Priscila | Prohor | Pudens | Ruf | Sila | Silvan | Simeon | Sosipatru | Sostene | Stahie | Ștefan Întâiul-mucenic | Tadeu | Terpne | Tertie | Tihic | Timon | Timotei | Tit | Trofim | Urban | Zaheu | Zina
*Sf. Apostol Pavel este de obicei numărat în rândul celor Doisprezece Mari Apostoli, pentru importanța sa, dar este practic cel de-al treisprezecelea.