Apostolul Natanael

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 3 octombrie 2022 19:40, autor: Inistea (Discuție | contribuții) (Inistea a redenumit pagina Apostolul Natanail în Apostolul Natanael: nume arhaic)
Salt la: navigare, căutare

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Natanail (sau Natanael) este uneori numărat printre Cei Doisprezece mari Apostoli ai Domnului Iisus Hristos sau, alternativ, printre Cei Șaptezeci de Apostoli. Biserica îl pomenește pe Sfântul Apostol Natanail la 4 ianuarie împreună cu Cei Șaptezeci și la 22 aprilie, împreună cu Sf. Apostol Climent.

Astfel, Sf. Apostol Natanail este identificat în sinaxar cu Sf. Apostol Simon Zilotul, și aceasta este identificarea reținută și de Dionisie din Furna pentru reprezentarea iconografică a Sf. Apostol Natanail. Exegeza contemporană apreciază însă că el trebuie identificat mai degrabă cu Sf. Apostol Bartolomeu.

Dintre cei Doisprezece

Chemarea Sf. Apostol Natanael este amintită în Noul Testament, în Evanghelia după Ioan (1, 43-51). Natanael primește chemarea mai întâi de la Filip, apoi chiar de la Mântuitorul. Este descris de însuși Mântuitorul ca un „israelitean în care nu este vicleșug” (Ioan 1, 47). Contextul în care are loc chemarea lui și locul important pe care îl ocupă în cadrul narațiunii (chemarea lui vine chiar după cea a lui Andrei, Petru și Filip și este comparabil expusă chiar mai pe larg decât chemarea lui Petru, este mai probabil că Natanael a fost unul dintre cei Doisprezece. Această probabilitate este coroborată și cu faptul că numele lui Natanael este amintit ca fiind printre Apostolii care erau de față atunci când Iisus li S-a arătat, după Învierea Sa.

Natanail-Simon Zilotul

Tradiția îl considera pe Apostolul Natanail ca fiind unul și același cu Sf. Apostol Simon Zilotul, identificat la rândul său cu mirele de la nunta din Cana Galileii (Ioan 2). Potrivit exegezei moderne însă, termenul prin care este desemnat Apostolul Simon nu ar fi totuși un toponim (ceea ce ar fi justificat lectura Cananeul sau Cananitul), ci un termen ebraic care s-ar traduce prin „zelosul” sau „zelotul”.

Identificarea tradițională a lui Natanel cu Simon Zelotul sau Cananeul s-a făcut pe baza versetului de la Ioan 21, 2, care menționează că Natanael era originar din Cana Galileii.

Natanail-Bartolomeu

Identificarea lui Natanael cu Apostolul Bartolomeu se bazează pe faptul că Filip a fost cel care i-a vestit lui Natanael că Îl aflase pe Hristos, iar Bartolomeu este întotdeauna menționat imediat după Filip în lista celor Doisprezece în Evangheliile sinoptice (Matei 10, 3; Marcu 3, 18 și Luca 6,14).

Se crede că Apostolul Natanael este menționat în listele din Evangheliile sinoptice prin numele său de familie, Bar-Tolmai (fiul lui Tolmai) – Bartolomeu.

Dintre Cei Șaptezeci

Numele de Natanael (Natanail) apare și în unele liste ale numelor celor șaptezeci (și doi) de ucenici ai lui Iisus, deosebiți de Cei Doisprezece. Aceste liste de nume cunosc unele variații, ca și numărul apostolilor amintiți. Astfel, un Natanael, „mai-marele scribilor”, este menționat între cei Șaptezeci într-o listă dată de Solomon, episcop nestorian de Basra, în secolul al XIII-lea [1]

Noul Testament amintește totuși un singur Natanael, care pare să fie dintre Cei Doisprezece, și este puțin probabil să fi existat un al doilea.

Note

  1. Solomon de Basra, Cartea Albinei, cap. XLIX, Numele Apostolilor, în ordine, ed. engleză din 1886.

Surse



Apostoli
Cei Doisprezece (+1)
Petru | Andrei | Iacov (fiul lui Zevedeu) | Ioan Teologul | Filip | Bartolomeu | Matei | Toma | Iacov al lui Alfeu | Iuda Tadeu | Simon Zilotul | Matia (în locul lui Iuda Iscarioteanul) | Pavel*
Cei Șaptezeci
Acvila | Agav | Ahaic | Alfeu | Amplie | Anania | Andronic | Apelie | Apfia | Apollo | Arhip | Aristarh | Aristobul | Artema | Asincrit | Barnaba | Carp | Chesarie | Chifa | Clement | Cleopa | Crescent | Crisp | Codrat | Cvart | Epafrodit | Epenet | Erast | Ermie | Ermis | Evod | Filimon | Filip (Diaconul) | Filolog | Flegon | Fortunat | Gaie | Iacov (fratele Domnului) | Iason | Irodian | Iunia | Iust | Lin | Luca Evanghelistul | Luchie | Marcu Evanghelistul | Narcis | Natanail | Nicanor | Olimp | Onisifor | Onisim | Parmena | Patrova | Priscila | Prohor | Pudens | Ruf | Sila | Silvan | Simeon | Sosipatru | Sostene | Stahie | Ștefan Întâiul-mucenic | Tadeu | Terpne | Tertie | Tihic | Timon | Timotei | Tit | Trofim | Urban | Zaheu | Zina
*Sf. Apostol Pavel este de obicei numărat în rândul celor Doisprezece Mari Apostoli, pentru importanța sa, dar este practic cel de-al treisprezecelea.