Apostolul Irodian

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 20 februarie 2012 01:00, autor: Kamasarye (Discuție | contribuții) (format:Apostoli)
Salt la: navigare, căutare

Sfântul, slăvitul şi întru tot lăudatul Apostol Irodian (numit şi Herodion sau Rodion) se numără printre Cei Şaptezeci de Apostoli. El a fost rudă cu Sfântul Apostol Pavel (Romani 16,11) şi episcop în Neoparţia, unde a suferit mult din cauza evreilor. După ce l-au bătut, lapidat şi înjunghiat, l-au lăsat să moară, dar Sfântul Irodian s-a ridicat şi a continuat să îi ajute pe Apostoli.

El a fost decapitat odată cu Apostolul Olimp în Roma, pe când îl ajutau pe Sfântul Apostol Petru, în aceeaşi zi în care a fost crucificat şi Sfântul Apostol Petru. Prăznuirea lui se face la 4 ianuarie împreună cu Cei Şaptezeci, la 8 aprilie şi la 10 noiembrie.


Imnografie

10 noiembrie

Tropar (glasul al 3-lea):

Sfinţilor Apostoli Erast, Olimp, Irodian, Sosipatru, Cvart şi Terţie, rugaţi-L pe milostivul Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.

Condac (glasul al 4-lea):

Astăzi s-a arătat cinstită prăznuirea Apostolilor, dând în chip vădit iertare de greșeli tuturor celor ce săvârșesc pomenirea lor.

Alt condac (glasul al 2-lea):

Credința cinstitei Treimi ați propovăduit, înțelepților, înșelăciunea mulțimii dumnezeilor idolești din mijloc scoțând-o, cu cinstite învățăturile voastre. Pentru aceasta ați aflat veșnică răsplătire a ostenelilor în ceruri, cununi luând, Apostoli preamăriți.

8 aprilie

Tropar (glasul 1) [1]

Veniți să lăudăm cu cântări înșesitul cor al Apostolilor:
pe Irodion și Agav,
pe Ruf, Asincrit, Flegon și pe Sfântul Ermis.
Care pururea se roagă Sfintei Treimi pentru sufletele noastre!

Condac (glasul al 2-lea):

Ucenici ai lui Hristos şi apostoli preacinstiţi v-aţi arătat,
Irodion mărite, Agav și Ruf, Asincrit şi Flegon, împreună cu Ermis.
Rugaţi-vă pururea Domnului să ne dea nouă iertare de greșeli
[nouă] celor ce vă lăudăm pe voi.

Condac (glasul al 4-lea)

Precum luceferii, sfinţilor apostoli,
luminaţi calea credincioşilor cu lumina Duhului Sfânt.
Căutând la Dumnezeu Cuvântul, voi risipiţi întunericul greşelilor.
  1. Troparul pe glasul 1 și condacul pe glasul al 4-lea sunt traduse din limba engleză.

Iconografie

  • Erminia lui Dionisie din Furna (ed. Sophia, Bucureşti, 2000, pp. 150-151) menţionează doi Apostoli cu acest nume, Irodion şi Rodion, unul trebuind să fie zugrăvit ca un bătrân, iar celălalt ca un tânăr, purtând în mână un sul înfăşurat, însemnul apostoliei.

Sursa

Articole înrudite

Legături externe



Apostoli
Cei Doisprezece (+1)
Petru | Andrei | Iacov (fiul lui Zevedeu) | Ioan Teologul | Filip | Bartolomeu | Matei | Toma | Iacov al lui Alfeu | Iuda Tadeu | Simon Zilotul | Matia (în locul lui Iuda Iscarioteanul) | Pavel*
Cei Șaptezeci
Acvila | Agav | Ahaic | Alfeu | Amplie | Anania | Andronic | Apelie | Apfia | Apollo | Arhip | Aristarh | Aristobul | Artema | Asincrit | Barnaba | Carp | Chesarie | Chifa | Clement | Cleopa | Crescent | Crisp | Codrat | Cvart | Epafrodit | Epenet | Erast | Ermie | Ermis | Evod | Filimon | Filip (Diaconul) | Filolog | Flegon | Fortunat | Gaie | Iacov (fratele Domnului) | Iason | Irodian | Iunia | Iust | Lin | Luca Evanghelistul | Luchie | Marcu Evanghelistul | Narcis | Natanail | Nicanor | Olimp | Onisifor | Onisim | Parmena | Patrova | Priscila | Prohor | Pudens | Ruf | Sila | Silvan | Simeon | Sosipatru | Sostene | Stahie | Ștefan Întâiul-mucenic | Tadeu | Terpne | Tertie | Tihic | Timon | Timotei | Tit | Trofim | Urban | Zaheu | Zina
*Sf. Apostol Pavel este de obicei numărat în rândul celor Doisprezece Mari Apostoli, pentru importanța sa, dar este practic cel de-al treisprezecelea.