Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Sfinţii Iason şi Sosipatru

Sfântul, slăvitul şi mult lăudatul Apostol Iason este numărat printre Cei Şaptezeci de Apostoli. Sfântul Iason este prăznuit în Biserica Ortodoxă la 28 sau la 29 aprilie iar în 4 ianuarie este pomenit împreună cu Cei Şaptezeci.

Născut în Tars, el a fost numit episcop în Tars de către Apostolul Pavel. Împreună cu Apostolul Sosipatru el a mers în Insula Corfu unde au construit o biserică în cinstea Apostolului Ştefan şi unde au convertit mulţi păgâni la credinţa creştină. Văzând acestea, regele din Corfu i-a aruncat în temniţă unde ei au convertit alţi şapte prizonieri: Saturninus, Jakischolus, Faustianus, Januarius, Marsalius, Euphrasius şi Mammius. Atunci, regele i-a condamnat la moarte pe cei şapte şi i-a aruncat în smoală topită.

Fiica regelui, fecioara Cerchira, văzând acestea şi cum sunt torturaţi sfinţii apostoli, şi-a împărţit bijuteriile săracilor şi s-a convertit la creştinism. Regele s-a mâniat şi a întemniţat-o până ce avea să se lepede de Hristos. Apoi el a dat foc închisorii, dar ea a rămas nevătămată. Văzând această minune, mulţi oameni s-au botezat. Apoi, regele a poruncit ca ea să fie legată de un copac şi omorâtă cu săgeţi.

Mulţi credincioşi au fugit într-o insulă învecinată ca să scape de regele mânios, dar în timp ce acesta îi urmărea, barca lui s-a scufundat. Regele cel nou a trecut l-a creştinism şi a primit numele de Sebastian prin botez. De atunci, Sfinții Sosipatru şi Iason au propovăduit Evanghelia liberi şi au zidit o biserică în Corfu. Ei au trăit până la adânci bătrâneţi când şi-au dat sufletele în mâna Domnului.

Imnografie

Tropar (glasul al 3-lea):

Sfinților Apostoli Iason și Sosipatru, rugați pe milostivul Dumnezeu să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac (glasul al 2-lea):

Cu învățăturile lui Pavel luminându-vă, v-ați făcut luminători lumii, de trei ori fericiților, că ați luminat pururea lumea cu minuni, Iason, izvorul tămăduirilor, Sosipatru, lauda mucenicilor lui Hristos. Apostoli de Dumnezeu purtători, folositori celor din nevoi, rugați-vă lui Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Iconografie

  • Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, p. 150), arată că Sf. Apostol Iason trebuie zugrăvit în chipul unui tânăr cu un început de barbă, ținând în mână un sul înfășurat, însemnul propovăduirii sale apostolice.

Surse

Legături externe