Modificări

Sfântul '''Iacov, fiul lui Zevedei''', era din Betsaida Galileii, dintr-o familie de pescari şi a fost frate cu Sfântul Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu, şi era unul din cei doisprezece Apostoli, chemat de Domnul la ucenicie "de la vânarea peştilor". A fost numit '''Iacov cel Mare''', spre a-l deosebi de Apostolul cu acelaşi nume, care a fost cel dintâi episcop al Ierusalimului şi care s-a numit [[Apostolul Iacov cel Drept|Iacov cel Mic]]. Biserica îl [[prăznuire|pomeneşte ]] pe Iacov al lui Zevedeu la [[30 aprilie]] şi la [[30 iunie]] (împreună cu ceilalţi Apostoli).

La chemarea Domnului, cei doi fraţi au lăsat mrejele de pescari şi pe tatăl lor şi L-au urmat pe [[Hristos]]. Ei ştiau, ca foşti ucenici ai Botezătorului, că [[Iisus ]] este Mesia-Hristos şi credeau în El, luând aminte la învăţăturile ce ieşeau în preacurata gura Lui şi fiind martori la minunile făcute de El. Şi atât îi iubea Domnul, încât unuia i-a dat spre rezemare pieptul Său, iar celuilalt i-a făgăduit paharul pe care El Însuşi l-a băut. Însă şi ei atât L-au iubit pe Domnul şi atâta râvna au arătat faţă de Dânsul, încât şi foc din cer au voit să pogoare peste cei ce nu credeau în El. Pe aceşti doi fraţi şi pe Petru, nicidecum nu-i lăsa Mântuitorul fără să le descopere mai mult decât celorlalţi Apostoli dumnezeieştile Lui taine, precum s-a petrecut pe Tabor, când a voit să-şi arate slava dumnezeirii Sale, iar, mai târziu, în Ghetsimani, când le-a descoperit, tot lor trei, taina cea adâncă a Crucii şi a smereniei Sale.