Apostolul Filip (din cei Șaptezeci)

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 13 august 2014 07:59, autor: Nick15 (Discuție | contribuții) (Note)
Salt la: navigare, căutare

Sfântul, slăvitul şi mult lăudatul Apostol Filip (din Cei Şaptezeci), şi unul din cei Şapte Diaconi, este pomenit de Biserică în 11 octombrie. El s-a născut în Palestina, a fost căsătorit şi a avut copii[1]. Nu este acelaşi cu Sfântul Apostol Filip (14 noiembrie), care a fost unul din Cei Doisprezece Apostoli.

Viaţa

După Pogorârea Duhului Sfânt, Cei Doisprezece Apostoli l-a făcut pe Filip, împreună cu alţi şase, diacon în Biserica din Ierusalim. Ei l-au însărcinat cu primirea darurilor de la credincioşi şi cu grija văduvelor, a orfanilor şi nevoilor acestora. Când a început persecutarea creştinilor şi evreii l-au lapidat pe Sfântul Ştefan Întâiul-mucenic, cel mai bătrân dintre cei Şapte Diaconi, Apostolul Filip, a părăsit Ierusalimul şi s-a dus în Samaria. Acolo el a propovăduit cu mare succes creştinismul. Printre cei convertiţi se numără şi Simon Magul, care, „după ce a fost botezat, l-a însoţit pe Filip” (Fapte 8:9-13).

La porunca unui înger al Domnului, Sfântul Filip s-a dus să aştepte pe drumul care lega Ierusalimul de Gaza. Acolo a întâlnit un oficial al împărătesei Etiopiei pe care, de asemenea, l-a convertit la creştinism (Fapte 8:26-39). Sfântul ucenic Filip a propovăduit fără odihnă Cuvântul lui Dumnezeu în multe regiuni din Orientul Apropiat, din jurul Palestinei. La Ierusalim, Apostolii l-au ridicat la treapta de episcop şi l-au trimis la Tralles în Asia Mică, unde a botezat mulţime multă. Sfântul Filip a murit la adânci bătrâneţi.

Imnografie

Tropar (glasul al 4-lea) [2]:

Lumea se împodobește și Etiopia se bucură, că de tine a fost luminată și cu a ta cunună împodobită. Strălucită face pomenirea ta, drept-vorbitorule Filip. Împlinit-ai o cale vrednică de Evanghelie, că pe toți i-ai învățat să creadă în Hristos. De aceea Etiopia își întinde mâinile către Dumnezeu: Roagă-te Lui, Filipe, să ne dăruiască nouă mare milă.

Tropar (glasul al 3-lea):

Apostole Sfinte, Filipe, roagă-L pe milostivul Dumnezeu
să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.

Condac (glasul al 4-lea):

Luminat fiind cu Preasfântul Duh, plinirile pământului le luminezi cu învăţăturile tale şi cu strălucirile minunilor,de sfinţenie tăinuitorule, apostole Filipe.

Condac (glasul al 4-lea):

Următor făcându-te Învăţătorului tău, Apostole, pentru Dânsul cu credinţă ai slujit la trebile sfinţilor săi. Pentru aceea, toţi credincioşii te fericim.
Notă:
  1. Tradiția transmite că Apostolul Filip a avut patru fete: Eutihia, Haritina și Ermiona sunt pomenite în ziua de 4 septembrie; după o tradiție păstrată de martirologiile occidentale, sfânta muceniță Irais sau Raisa, prăznuită pe 5 septembrie, ar fi a patra dintre fiicele sfântului Filip, și este prăznuită cu o zi după celelalte dintre surorile ei, pentru că ar fi primit mucenicia a doua zi după ele.
  2. Tropar tradus din limba engleză.

Iconografie

  • Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, pp. 149, 188), arată că Sf. Apostol Filip trebuie zugrăvit în chipul unui tânăr, cu un început de barbă, neagră şi scurtă, ţinând în mână un sul înfăşurat, însemnul propovăduirii sale apostolice.

Legături externe

Note




Apostoli
Cei Doisprezece (+1)
Petru | Andrei | Iacov (fiul lui Zevedeu) | Ioan Teologul | Filip | Bartolomeu | Matei | Toma | Iacov al lui Alfeu | Iuda Tadeu | Simon Zilotul | Matia (în locul lui Iuda Iscarioteanul) | Pavel*
Cei Șaptezeci
Acvila | Agav | Ahaic | Alfeu | Amplie | Anania | Andronic | Apelie | Apfia | Apollo | Arhip | Aristarh | Aristobul | Artema | Asincrit | Barnaba | Carp | Chesarie | Chifa | Clement | Cleopa | Crescent | Crisp | Codrat | Cvart | Epafrodit | Epenet | Erast | Ermie | Ermis | Evod | Filimon | Filip (Diaconul) | Filolog | Flegon | Fortunat | Gaie | Iacov (fratele Domnului) | Iason | Irodian | Iunia | Iust | Lin | Luca Evanghelistul | Luchie | Marcu Evanghelistul | Narcis | Natanail | Nicanor | Olimp | Onisifor | Onisim | Parmena | Patrova | Priscila | Prohor | Pudens | Ruf | Sila | Silvan | Simeon | Sosipatru | Sostene | Stahie | Ștefan Întâiul-mucenic | Tadeu | Terpne | Tertie | Tihic | Timon | Timotei | Tit | Trofim | Urban | Zaheu | Zina
*Sf. Apostol Pavel este de obicei numărat în rândul celor Doisprezece Mari Apostoli, pentru importanța sa, dar este practic cel de-al treisprezecelea.