Apostolul Artema

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 24 ianuarie 2009 15:31, autor: Kamasarye (Discuție | contribuții) (Imnografie: după sinaxar)
Salt la: navigare, căutare

Sfântul, slăvitul şi întru tot lăudatul Apostol Artema (numit și Isus) este unul din Cei Şaptezeci. El este pomenit de Biserică în 30 octombrie Împreună cu Sfinţii Terţie, Marcu, Cleopa şi cu Iust iar în 4 ianuarie cu Cei Şaptezeci.

Sfântul Artema a fost episcop în oraşul Listra, din Licia (în sudul Asiei Mici) şi a adormit în pace. Sfântul Pavel îl menţionează în Epistola sa către Tit (3,12), "Când voi trimite pe Artema la tine..."

Imnografie

Tropar (glasul al 3-lea):

Sfinte Apostole Artema din cei Șaptezeci, roagă pe milostivul Dumnezeu să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac (glasul al 4-lea):

Ca pe o stea luminoasă, Biserica totdeauna te-a agonisit pe tine, Apostole (N), cu minunile tale cele de multă dăruire luminându-se. Pentru aceea strigăm lui Hristos : Mântuieşte pe cei ce cu credinţă cinstesc pomenirea Apostolului Tău, ca un milostiv.

Iconografie

  • Erminia lui Dionisie din Furna (Sophia, București, 2000, p. 150) arată că Sfântul Apostol Artema trebuie zugrăvit în chipul unui tânăr, având barbă ascuțită.

Articole înrudite

Sursa

Legături externe