Apostolul Amplie

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Sfântul, slăvitul şi mult lăudatul Apostol Amplie (sau Amplías) se numără printre Cei Şaptezeci de Apostoli. Împreună cu Sfinții Apostoli Urban, Stahie, Narcis, Apelie şi cu Aristobul, sunt amintiţi în Epistola către Romani (16, 8-10). L-au însoţit şi ajutat pe Sfântul Apostol Andrei. Sfântul Andrei l-a hirotonit pe Sfântul Amplie episcop în Lida, din Odissopolis (Diospolis), în Iudeea. El a murit ca un mucenic şi este prăznuit de Biserică în 31 octombrie și la 4 ianuarie în Soborul Sfinților 70 de Apostoli.

Imnografie

Tropar (glasul al 3-lea):

Sfinților Apostoli din Cei Șaptezeci: Stahie, Amplie, Urban, Narcis, Apelles și Aristobul,rugați-L pe milostivul Dumnezeu să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac (glasul al 8-lea):

Ca niște sfințite vistierii ale Preasfântului Duh și raze ale soarelui măririi (slavei), după datorie să lăudăm pe înțelepții Apostoli, pe Apelie, pe Urban și Aristobul, pe Amplie, pe Narcis și pe Stahie, pe care i-a adunat harul Dumnezeului nostru.

Alt condac (glasul al 2-lea):

Până la marginile lumii alergând, cuvântul cunoștinței de Dumnezeu ați semănat, și spic înmulțit secerând, Împăratului tuturor l-ați adus, Apostoli ai lui Hristos, cei prea-fericiți.

Iconografie

  • Erminia lui Dionisie din Furna (Sophia, București, 2000) arată că Sf. Apostol Amplie trebuie zugrăvit ca un tânăr, cu un început de barbă (p. 150).

Articole înrudite

Surse

Legături externe



Apostoli
Cei Doisprezece (+1)
Petru | Andrei | Iacov (fiul lui Zevedeu) | Ioan Teologul | Filip | Bartolomeu | Matei | Toma | Iacov al lui Alfeu | Iuda Tadeu | Simon Zilotul | Matia (în locul lui Iuda Iscarioteanul) | Pavel*
Cei Șaptezeci
Acvila | Agav | Ahaic | Alfeu | Amplie | Anania | Andronic | Apelie | Apfia | Apollo | Arhip | Aristarh | Aristobul | Artema | Asincrit | Barnaba | Carp | Chesarie | Chifa | Clement | Cleopa | Crescent | Crisp | Codrat | Cvart | Epafrodit | Epenet | Erast | Ermie | Ermis | Evod | Filimon | Filip (Diaconul) | Filolog | Flegon | Fortunat | Gaie | Iacov (fratele Domnului) | Iason | Irodian | Iunia | Iust | Lin | Luca Evanghelistul | Luchie | Marcu Evanghelistul | Narcis | Natanail | Nicanor | Olimp | Onisifor | Onisim | Parmena | Patrova | Priscila | Prohor | Pudens | Ruf | Sila | Silvan | Simeon | Sosipatru | Sostene | Stahie | Ștefan Întâiul-mucenic | Tadeu | Terpne | Tertie | Tihic | Timon | Timotei | Tit | Trofim | Urban | Zaheu | Zina
*Sf. Apostol Pavel este de obicei numărat în rândul celor Doisprezece Mari Apostoli, pentru importanța sa, dar este practic cel de-al treisprezecelea.