Apologetică

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol (sau părți din el) este propus spre traducere din limba engleză!

Dacă doriți să vă asumați acestă traducere (parțial sau integral), anunțați acest lucru pe pagina de discuții a articolului.
De asemenea, dacă nu ați făcut-o deja, citiți pagina de ajutor Traduceri din limba engleză.

La acest articol se lucrează chiar în acest moment!

Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului.

Apologetica (gr. απολογία și lat. apologeticum = apărare, justificare, răspuns) este o ramură a teologiei sistematice care încearcă dovedirea existenței lui Dumnezeu prin probe raționale sau argumente logice. Creație a scolasticii, apologetica a fost introdusă în învățământul ortodox sub influența teologiei apusene, care a conceput două domenii diferite de cunoaştere : raţională şi teologică de unde şi separarea netă între filozofie, teologie, ştiinţă şi credinţă, raţionalism şi metafizică, logică şi spiritualitate. Anselm de Canterbury (1033—1109), «părintele scolasticii», care defineşte teologia ca fiind «fides quaerens intellectum» (credinţa care caută inteligibilitatea ei) foloseşte argumentul «ontologic» pentru a demonstra a priori acordul dintre raţiune şi credinţă (In Proslogium).

Atât în perioada apologeţilor (părinţi din sec. II, care au luat apărarea creştinismului în disputa acestuia cu iudaismul şi păgânismul, ca, de pildă, Iustin Martirul), cit şi în cea patristică, adevărul despre existenţa lui Dumnezeu nu se poate stabili pe baza aşa-ziselor argumente raţionale. Dumnezeu se dovedeşte în şi prin manifestările Sale, mai ales prin întruparea Logosului, care constituie revelaţia plenară a lui Dumnezeu. O abordare conceptuală a misterului lui Dumnezeu este exclusă. Desigur, cunoaşterea raţională nu este eliminată, dar ea are limitele, parţialitatea şi ambiguităţile ei. Raţiunea inteligentă (gr. dianoia), prin faptul că obiectivează lumea, oare devine centrul ei, rămâne «în afara» lui Dumnezeu. Gnoseologia părinţilor de tendinţă intelectualistă (Clement Alexandrinul, Origen, Evagrie) insistă asupra experierii directe a lui Dumnezeu, care este centrul oricărei cunoaşteri. Cunoaşterea în sens biblic se face cu mintea (gr. nous) în mediul întâlnirii personale sau unirii cu Dumnezeu. În general, pentru Ortodoxie, contemplaţia (gr. theoria) nu se poate separa de experienţa nemijlocită, după cum vederea intelectului nu se separă de simţirea inimii. Se pare că separarea între logică şi teologie, între deducţia raţională şi experienţa mistică, stă la baza conflictului dintre Grigorie Palama şi Varlaam de Calabria. Pentru Varlaam, spiritul nu poate ajunge adevărul dumnezeiesc, dar trage concluzii apodictice din premise revelate printr-un proces logic, intelectual. Pentru Grigorie Palama, Dumnezeu nu e cunoscut prin acest proces logic, ci printr-o cunoaştere directă, care presupune purificare şi participare. O atitudine existenţială în folosirea intelectului este absolut necesară. Oricum, demonstrarea raţională a misterului lui Dumnezeu este de-a dreptul de neconceput pentru spiritul tradiţiei răsăritene, pentru care cunoaşterea lui Dumnezeu nu este un simplu exerciţiu intelectual, ci mai degrabă o experienţă spirituală profundă. În fond, cunoaşterea teologică este un act de transcendere spirituală şi de unire nemijlocită cu personalitatea lui Dumnezeu.

Discuție despre întrebuințarea termenului

Cuvântul „apărare” este folosit de opt ori în Noul Testament [1] Versul cel mai adesea reprezentat ca fiind de baza este urmatorul:

"pe Hristos, să-L sfinţiţi în inimile voastre şi să fiţi gata totdeauna să răspundeţi oricui vă cere socoteală despre nădejdea voastră, Dar cu blândeţe şi cu frică..."(I Petru 3:15-16)

Apostolii și primii creștini au propovăduit pe Hristos răstignit și Înviat ca fapt adevărat, și nu aveau nevoie de contexte științifice sau filozofice sau de subtilități dialectice. De asemenea cei care predicau, prin credința lor făceau și minuni în numele lui Hristos. La început, creștinismul a fost primit numai prin credință, iar mai apoi credința în sine a devenit și un obiect de reflecție. Făcându-și apariția într-o lume Iudeo-păgâna, creștinismul a fost nevoit să se apere de atacuri și astfel a făcut cunoscute iluziile păgânilor și cele ale iudeilor. Era necesar să se dovedească păgânilor că Dumnezeul creștin este Dumnezeul adevărat, și să se dovedească iudeilor că Hristos este Mesia Cel promis de proroci. Ca răspuns la persecuțiile aduse de puterile de la guvernare, creștinii au trebuit să combată defăimările și să dovedească nu numai că ei nu erau un pericol pentru guvern, ci dimpotrivă, că ei erau chiar foarte de folos datorită înaltei valori a noilor învățături. Acestea exprimă de fapt şi caracteristicile apologeticii de la începutul Creștinismului. [2]

Acest cuvânt (apărare) este găsit mai întâi în Epistola Sfântului Apostol Petru în care ne instruiește,

"Ci pe Domnul, pe Hristos, să-L sfinţiţi în inimile voastre şi să fiţi gata totdeauna să răspundeţi oricui vă cere socoteală despre nădejdea voastră,  Dar cu blândeţe şi cu frică" - Sursa: I Petru 3:15-16

În teologia ortodoxă termenul „apologetică” se foloseşte în contextul apărării dreptei credințe faţă de atei, păgâni, evrei și alții. Totuși, această apărare se face din dragoste pentru a aduce "roade bune" și nu trebuie făcuta într-o manieră polemică sau obsesivă care în multe cazuri este considerată a fi în detrimentul credinței apostolice.

Primii apologeți au fost Sfinții Părinți. Apologetica lor acoperă o gamă larga de subiecte precum originea divină a Bisericii, Natura lui Hristos, Sfânta Scriptură, Maica Domnului, minuni, interacțiuni sociale creștine și menirea doctrinelor.

De menționat că apologeții ortodocși întotdeauna au încercat să ofere o sinteza intelectuală a problemelor generale, cât și a celor particulare folosind ca piatră de temelie concepția creștină despre întreaga lume. Scrierile din domeniul apologeticii sunt neobișnuit de vaste, diverse și aproape fără de sfârșit. Dar, din punct de vedere strict ortodox, nu s-a întocmit nici un manual absolut complet care să absoarbă în profunzime întreg domeniul.

Listă de lucrări apologetice

Apologeți din creștinismul timpuriu

Sfinţii Părinti (diferite subiecte)

The method adopted by the Church to resolve the vital differences of opinion concerning the meaning of the Scriptures was the ecumenical or universal councils, usually called and presided over by the Roman emperor. There were seven councils that were representative of the whole Christian Church and form the key "apologetics" for the Orthodox faith.

  • Nicea (325), to settle the Arian dispute
  • Constantinople (381), to assert the personality of the Holy Spirit and the humanity of Christ
  • Ephesus (431), to emphasize the unity of Christ's personality
  • Chalcedon (451), to state the relationship between the two natures of Christ
  • Constantinople (553), to deal with the Monophysite dispute
  • Constantinople (680), to condemn the Monothelites
  • Nicea (787), to deal with problems raised by the image controversy

The next list of important apologetic works relate to the writings by the early Church Fathers. The following list follows a chronological listing of these.

  • The Nicene Creed
  • "The Fountain of Knowledge," by St. John of Damascus (7th-century).

Subiecte generale

  • Classical apologetics, ie. Proof in the existence of God (include Apologists like Augustine and Thomas Aquinas)
  • the existence of the Holy Trinity.
  • the relationship between the two natures of Christ / the Divine Nature of Christ / Monophysite.
  • the humanity of Christ.
  • the personality of the Holy Spirit.
  • the Virgin Mary being honoured as "Theotokos" or "Panagia".
  • the virginity of the Theotokos.
  • the Theotokos and the saints as intercessors.
  • the place of icons in orthodox worship
  • and others ....

Apologetică modernă

The most recent and most controversial apologetic is that of Ecumenism and will not directly be addressed in this section.

Among the various works on Apologetics written in the 19th and 20th centuries, worthy of note are:

  • Ulrici (1806-1884), God and Nature;
  • F. Hettinger (1819-1890), Apology of Christianity; and
  • J. Ebrard (1818-1888), Apologetics.
  • The (GOARCH) website has a list of Apologetics, see GOARCH Modern Apologetics

Apologetică împotriva Codului lui Da Vinci

  1. The Da Vinci Code by Frederica Matthewes-Green (GOARCH)
  2. The Da Vinci Code:Decoding the Agenda by Rev. Fr. Theodore Stylianopoulos, Th.D. (GOARCH)
  3. The Da Vinci Code: The X-Files of Ancient Lies by Rev. Frank Marangos, D.Min.,Ed.D. (GOARCH)

Apologetică rusească

Of the Orthodox Russian works in Apologetics, noteworthy are the classic work of:

  • the Moscow Metropolitan, Macarius (Bulgakov), An Introduction to Orthodox Theology (6th edition, St. Petersburg, 1897);
  • a remarkable two volume textbook for religious academies by Professor N. P. Rozhdestvensky, Christian Apologetics--A Course of Fundamental Theology, (2nd edition, St. Petersburg, 1893); and
  • an original investigation of dogmatic theology from an apologetic point of view, by the Professor V. Rev. P. Y. Svetlov, Experiment of Apologetical Exposition of the Orthodox Christian Doctrine, Vol. I and Vol. II (Kiev, 1898).

These remarkable works have not lost their meaning even up to the present time.

Also deserving attention are some other Russian textbooks. For instance, Father Augustine's, A Manual of Fundamental Theology; Professor V. Rev. D. A. Tichomirov's, A Course in Fundamental Theology, St. Petersburg, 1887; Professor V. Rev. Kudryavtsev's, Short Course of Lectures in Orthodox Theology, (2nd edition, Moscow, 1898); Piatnitsky's, Fundamental Theology; Eleonsky's, Brief Report on Fundamental Theology; Petropavlovsky's, In Defence of Christian Faith Against Unbelief and several other works.

Legături externe

Orthodox Apologetics:

Interactive Apologetic

A se vedea și

Surse

  • Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Dicţionar de teologie ortodoxă, EIBM al BOR, București, 1981, art. ”Pronie”
  • Orthodox Apologetic Theology by Ivan M. Andreyev, St. Herman of Alaska Brotherhood, 1995

Note

  1. Fapte 22:1; 25:16; I Cor. 9:3, II Cor. 7:11, Fil 1:7, II Tim. 4:16 si I Petru 3:15
  2. [Note: Extras din Orthodox Apologetic Theology by Ivan M. Andreyev, St. Herman of Alaska Brotherhood, 1995, p. 51-65]