Apocatastază

Apocatastaza (gr. apocatastasis = „restabilire în starea primară”) este speculaţie teologică origenistă despre sfârșitul istoriei, potrivit căreia lumea, care ar fi apărut după căderea omului în păcat, va fi în cele din urmă restabilită în starea ei originală în perspectiva unei mântuiri universale, prin etape succesive, gratie harului lui Hristos care nu îngăduie pieirea veşnică a creaţiei Sale şi nici pedepsele eterne. Consecinţele acestei doctrine sunt radicale: lipsa oricărui proces de sfinţire, dispariţia judecăţii de apoi, neeternitatea iadului şi chiar mântuirea diavolului. Deşi a atras pe unii teologi din perioada patristică (cum ar fi Grigorie de Nyssa sau Didim cel Orb) prin optimismul ei cosmic, apocatastaza a fost condamnată ca învăţătură origenistă de către al V-lea Sinod ecumenic (Constantinopol, 553). Afirmaţia biblică despre «aşezarea din nou a tuturor lucrurilor» (Fapte 3, 21), ca şi învăţătura despre «sabatismul» lui Dumnezeu (a se vedea mai jos, citatele), este incompatibilă cu apocatastaza, pură speculaţie eshatologică.

Citate

«Odihna de Sâmbătă a lui Dumnezeu (sabatismul lui Dumnezeu) este revenirea deplină a tuturor celor făcute, la El, când lucrarea Lui atotdumnezeiască, ce se săvârşeşte în chip negrăit, se va odihni de lucrarea naturală din ele. Căci Dumnezeu Se va odihni de lucrarea naturală din fiecare făptură, prin care se mişcă în chip natural fiecare, atunci când fiecare, primind după măsura sa lucrarea dumnezeiască, va fi ajuns la graniţa lucrării sale naturale îndreptate spre Dumnezeu» (Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete teologice (gnostice), suta I-a, 47, în Filocalia rom., vol. 2, p. 128).

Surse

• Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Dicționar de teologie ortodoxă, EIBMBOR, București, 1981, art. „Apocatastază”, p. 37

Bibliografie

• Jean Daniélou, „L'apocatastase chez St: Grégoire de Nysse”, în Revue de Sciences religieuses, 1940, p. 382.
• Marin Braniște, „Eshatologia în concepția lui Origen”, în Studii Teologice X (1958), nr, 7-8, p. 440-453.