Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul

Apocalipsa este ultima carte a Noului Testament, fiind scrierea profetică în care se arată descoperirea Mântuitorului Hristos făcută apostolului evanghelist Ioan, care o evocă spre a o face cunoscută creştinilor.

Introducere

Ultima carte a Noului Testament este o carte cu conţinut profetic, numită Apocalipsa Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan. Cuvântul ,,apocalips’’ înseamnă descoperire. Iar în cazul de faţă Apocalipsa Sfântului Ioan este scrierea în care se arată descoperirea Mântuitorului Hristos făcuta apostolului Ioan, spre a o face cunoscută creştinilor. Ea a fost scrisă de sfântul evanghelist Ioan.

Apocalipsa în contextul Bibliei

După o serie de cărţi istorice şi didactice, în care se istoriseşte despre viaţa şi învăţătura Mântuitorului- evangheliile: despre răspândirea creştinismului în lume- Faptele apostolilor, despre organizarea Bisericii şi interpretarea învăţăturii domnului Hristos- epistolele, urmează o carte unde se vorbeşte de confruntarea Bisericii cu adversităţile lumii şi despre izbânda Sa finală. Despre aceste fapte vorbeşte Apocalipsa.

Locul şi data

Locul scrierii este cel indicat în ea (1.9), insula Patmos, iar timpul, către sfârşitul domniei lui Domiţian (95-96) Apostolul Ioan este exilat în insula Patmos din Marea Egee în timpul împăratului Domiţian (81-96), care întreprinde o cruntă persecuţie împotriva creştinismului. El este trimis acolo spre a-l izola de păstoriţii săi şi unde erau trimişi cei socotiţi duşmani periculoşi ai statului.

Autorul cărţii şi auntenticitatea ei

Autorul cărţii este Apostolul Domnului Hristos, Ioan, fiul lui Zevedeu. Mărturii externe ne furnizează Tradiţia Bisericii chiar din primele veacuri. Astfel Papia, ucenicul Sfântului Ioan şi episcop în Ierapole din Frigia cunoaşte apocalipsa şi întemeiază pe ea credinţa sa hiliastă. Îi recunosc autenticitatea Policarp al Smirnei, Sfântul Iustin Martirul, Teofil de Antiohia, Sfântul Irineu, Clement Alexandrinul şi Origen. Fragmentul Muratori, Tertulian şi Ciprian o atribuie tot sfântului Ioan. Autorul se numeşte , chiar de la începutul scrierii, cu numele de Ioan, robul lui Hristos (1.1,4,9 şi 22.8) înţelegându-se prin aceasta apostolul şi Evanghelistul Ioan. Se spune că a fost exilat în insula Patmos pentru zelul său religios şi că poseda harisma profeţiei (1.9-10). Are o deosebită autoritate şi este cunoscut Bisericilor din Asia, cărora le adresează scrierea şi prin ele întregii creştinătăţi. Toate acestea concordă cu cele ce le ştim despre apostolul Ioan.

Din comparaţia cuprinsului şi stilului apocalipsei cu acela al Evangheliei a IV-a se observă o foarte mare asemănare. Astfel în ambele scrieri Domnul Hristos, Cuvântul întrupat este înfăţişat drept colaboratorul lui Dumnezeu la facerea lumii; ca Mielul lui Dumnezeu, ce S-a jertfit pentru neamul omenesc, singurul mijlocitor dintre om şi dumnezeu, Judecător al celor văzute şi nevăzute. În ambele scrieri se vede antiteza dintre Dumnezeu şi Satan, dintre creştinism şi păgânism, dintre Hristos şi Antihrist. Atât în apocalipsă cât şi în Evanghelie există cuvinte, expresii şi simboluri identice: Cuvânt, Miel, Fiul Omului, Păstor, Viaţa, Lumină, Adevăr.

Scopul scrierii

Ioan era foarte îngrijorat de soarta fiilor săi duhovniceşti şi de persecuţiile ce se îndreptau împotriva lor, de descurajarea unora, de delăsarea altora, de influenţele nefaste ale mediului înconjurător şi de unele obiceiuri rele. În această situaţie el are o descoperire cerească asupra situaţiei Bisericii în lume; a ceea ce a fost, a ceea ce este şi asupra evenimentelor ce vor veni cu obligaţia de la Hristos de a le scrie şi trimite celor şapte Biserici din Asia(1.11)

Deci, scopul scrierii sale este de a încuraja şi întări în credinţă pe cei slabi, de a mustra pe cei rătăciţi şi de a ameninţa cu pedeapsa dumnezeiască pe adversarii Bisericii, arătându-le tuturor că în pofida adversităţilor creştinismul va deveni biruitor.

Destinatarii

Destinatarii sunt conducătorii Bisericilor din Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadefia şi Laodiceea, localităţi din jurul Efesului situate în Asia proconsulară. Scrierea era dusă în fiecare localitate de către un curier, care trecea pe la Bisericile respective lăsând câte o copie de pe manuscris. Numărul de şapte mai are şi un sens simbolic. Scrierea era adresată întregii creştinătăţi.

Caracteristicile scrierii

Apocalipsa fiind o carte profetică, are o limbă şi un stil deosebit, care trebuie avute în vedere pentru aflarea sensului ei just. Astfel, aici abundă simbolul, metafora, parabola şi alegoria. Unele din acestea sunt explicate de autor, altele nu. Simbolismul cifrelor şi numerelor este foarte mare: numărul Unu evocă unitatea Fiinţei divine; cifra doi înseamnă cele două firi ale Mântuitorului; trei persoanele Sfintei Treimi; patru-cele patru puncte cardinale; şapte-zilele săptămânii dar mai simbolizează şi desăvârşirea; şase înseamnă imperfectul; 666 înseamnă maximum de răutate; trei şi jumătate semnifică o durată scurtă; o sută – o cantitate nu prea mare; o mie- o mulţime nesfârşită, o durată nelimitată, 12 aminteşte de cele 12 seminţii ale lui Israel, cei 12 apostoli ai neamului omenesc. În apocalipsa adversarii Bisericii sunt arătaţi prin animale sălbatice, monştri marini sau pământeşti; instituţiile anticreştine prin mădularele acestor fiare.