Antonie al III-lea al Constantinopolului

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 3 decembrie 2011 18:47, autor: Sîmbotin (Discuție | contribuții) (Viaţa: completări)
Salt la: navigare, căutare

Antonie al III-lea „Studitul” a fost Patriarh al Constantinopolului între anii 974–980. A devenit patriarh la o vârstă înaintată şi a adus în Biserica Ortodoxă a Constantinopolului o atmosferă de moderaţie şi de blândeţe, care lipsise de multe ori predecesorilor săi în scaunul patriarhal.

Viaţa

Se cunosc puţine despre începuturile vieţii monahale a lui Antonie al III-lea.

A fost călugăr la Mănăstirea Studion din Constantinopol, mănăstire renumită pentru zelul şi prestigiul călugărilor de aici (numiţi „studiţi”, după denumirea mănăstirii ctitorite în anul 462 de către consulul roman Studios). Regulile de viaţă monastică şi tipicul de slujbe de la Mănăstirea Studion au devenit mai târziu principalul model al călugărilor de la Muntele Athos, precum şi al majorităţii mănăstirilor ortodoxe.

Mai târziu, Antonie a devenit secretarul Patriarhului Vasile I „Skamandrenos”.

În lupta pentru tronul papal purtată de către Papa Benedict al VII-lea (974-983) cu „antipapa” Bonifaciu al VII-lea (care era suspectat de a-l fi ucis pe predecesorul său, Papa Benedict al VI-lea), Patriarhul Vasile I îl sprijinea pe Benedict al VII-lea, care fusese ales în mod legitim. Împăratul Ioan I Ţimiskes îl susţinea însă pe „antipapă”, pe care l-a şi invitat la curtea bizantină. În urma acestor confruntări, Vasile I a fost depus, iar Antonie a fost instalat ca patriarh în locul acestuia.

Byzantine historians of the 10th century recorded that Anthony, entering the patriarchate at an advanced age, brought to it a moderation and mildness that had been wanting in that office. But his tenacity in upholding the autonomous jurisdiction of the Greek Orthodox church as complementary to the emperor’s secular authority brought him into conflict with Emperor Basil II.

Istoricii bizantini din secolul al X-lea au consemnat că Antonie, care a devenit patriarh la o vârstă înaintată, a adus Bisericii Constantinopolului un nou suflu, de moderaţie şi de blândeţe, care lipsise uneori predecesorilor săi din scaunul patriarhal. Dar tenacitatea sa în susţinerea jurisdicţiei autonome a Bisericii Ortodoxe a Greciei, ca fiind complementară cu autoritatea seculară a împăratului, l-a adus în conflict cu împăratul Vasile al II-lea.

Scrieri

Singura operă scrisă a Patriarhului Antonie al III-lea „Studitul”, care s-a păstrat până în zilele noastre este Monitum („Avertismente”). În această scriere Antonie Studitul se adresează călugărilor, dându-le sfaturi despre pocăinţă şi mărturisirea păcatelor. Este un tratat care a stabilit un standard pentru Biserica Ortodoxă în ce priveşte asceza.

Surse


Casetă de succesiune:
Antonie al III-lea al Constantinopolului
Precedat de:
Vasile I Skamandrenos
Patriarh al Constantinopolului
974–980
Urmat de:
Nicolae al II-lea Hrisoverghi