Antonie (Plămădeală) al Ardealului

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 24 aprilie 2019 05:04, autor: Sîmbotin (Discuție | contribuții) (Legături externe: - supracategorie)
Salt la: navigare, căutare
Mitropolitul Antonie Plămădeală al Ardealului

Antonie (Leonida) Plămădeală (n. 17 noiembrie 1926, Stolniceşti, judeţul Lăpuşna, Basarabia; d. 29 august 2005, Sibiu) a fost înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, mitropolit ortodox al Ardealului (1982-2005), teolog și scriitor, membru de onoare al Academiei Române.

Viaţa

S-a născut în anul 1927 într-o familie de ţărani din Stolniceşti, jud. Lăpuşna (Basarabia) în anul 1927, primind numele de Leonida. A urmat cursurile Seminarului Teologic de la Chişinău, apoi Bucureşti şi cursurile Facultăţilor de Teologie din Bucureşti şi ale Institutului Teologic Universitar din Cluj. A fost tuns în monahism în anul 1948, primind numele de Antonie, la Mănăstirea Prislop, apoi hirotonit ierodiacon în 1949. Transferat la Mănăstirea Slatina, a fost hirotonit ieromonah în anul 1953.

În anul 1949, a fost condamnat (în lipsă) la 7 ani închisoare, pentru activitate anticomunistă; arestat şi rejudecat în anul 1954, a fost condamnat la 4 ani închisoare, fiind însă graţiat în 1956. Atunci se înscrie la doctorat la la Institutul Teologic Universitar din Cluj, când, din motive politice, este constrâns să le întrerupă. Exclus din rândurile clerului şi din cinul monahal (pe motive politice) între anii 1959-1968, supravieţuieşte angajându-se ca muncitor pe la mai multe întreprinderi.

Este reprimit în cler în anul 1968 şi numit secretar-şef la Institutul Teologic din Bucureşti. Îşi reia studiile doctorale, însă peste hotare, la Heythrop College (Oxfordshire), apoi la Londra, cu teza „Biserica slujitoare în Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie şi în teologia contemporană”, susţinută în anul 1972.

Pe 27 decembrie 1970 a fost hirotonit vicar patriarhal, cu titlul "Ploieşteanul". Numit responsabil cu relaţiile externe ale Bisericii Ortodoxe Române, a fost ales episcop al Buzăului pe 9 decembrie 1979. Pe 10 ianuarie 1982 a fost ales arhiepiscop al Sibiului şi mitropolit al Ardealului, funcţii pe care le-a deţinut până la moarte. După căderea comunismului, este numit membru de onoare al Academiei Române.

Activitatea pastorală şi misionară

S-a îngrijit de reconstrucţia şi/sau restaurarea mai multor biserici, mănăstiri şi a clădirilor anexe. Cea mai mare ctitorie a sa a fost la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, unde a început construcţia incintei mănăstirii şi a clădirilor anexe încă din anii ’80, mănăstirii adăugându-i-se o bibliotecă şi o expoziţie de obiecte bisericeşti, carte veche şi icoane pe sticlă (obiectele fiind donaţia Mitropolitului Antonie). Ca responsabil cu relaţiile externe ale Bisericii Ortodoxe Române, a luat parte la vizitele făcute altor Biserici creştine, a participat ca delegat şi uneori ca membru în organismele de conducere al Consiliului Ecumenic al Bisericilor, la întrunirile Conferinţei Bisericilor Europene şi la sesiunile Comisiei de dialog între Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică.

Activitatea academică şi scrierile

Pe lângă responsabilităţile sale bisericeşti, IPS Antonie şi-a continuat şi cariera academică, publicând mai multe volume de studii şi articole pe teme de teologie biblică, spiritualitate, istorie bisericească, relaţii ecumenice etc., predici, dar şi articole de presă şi interviuri, precum şi literatură şi memorialistică [1].

Literatură

Astfel, în anul 1970 publică la Bucureşti romanul Trei ceasuri în iad, un roman foarte critic la adresa regimului comunist din România din vremea „obsedantului deceniu” (anii ’50). Cartea a cunoscut un rapid succes de public şi de critică, însă a fost rapid retras din librării de către autorităţile comuniste. Cartea a cunoscut mai multe reeditări după căderea comunismului (Bucureşti, 1993; Media Concept, Sibiu, 2004).

Teologie

Dintre scrierile sale teologice, unul dintre cele mai cunoscute volume ale Mitropolitului Antonie este volumul Tradiţie şi libertate în spiritualitatea ortodoxă, Sibiu, 1983, cu o prefaţă a Pr. Prof. Acad. Dumitru Stăniloae şi un cuvânt înainte al autorului. A cunoscut mai multe reeditări după 1989 (ed. Axios, 1995; ed. Reîntregirea, Alba-Iulia, 2005). Lucrarea tratează teme de de spiritualitate comune Răsăritului şi Apusului creştin, şi îndeosebi spiritualitatea monastică.

  • Cuvinte duhovniceşti, Tiparul tipografiei eparhiale, Sibiu, 2000 se înscrie în aceeaşi direcţie de reflecţie ca şi volumul mai sus amintit.
  • Tâlcuiri noi la texte vechi, Sibiu, 1999, – o colecţie de predici la duminicile de peste an.

Memorialistică şi publicistică

  • Rugul Aprins , Ed. Arhidiecezană, Sibiu, 2002, o carte de interviuri şi mărturii despre mişcarea „Rugul Aprins” din Bucureştii anilor ’50 şi participarea IPS Antonie la activităţile acesteia.
  • Biserica în mers (vol. I 1958-1995 + vol. II 1995-1998), Tiparul tipografiei eparhiale, Sibiu, 1999 – o antologie de interviuri (mai ales din perioada postcomunistă)
  • Gânduri de frumuseţi albe, 5 volume, Tiparul tipografiei eparhiale, Sibiu, 2004, reia o serie de articole ale IPS Antonie publicate în revista Telegraful român din Sibiu.

Citate

  • „Fără Dumnezeu am fi apariţii ciudate şi dispariţii stupide”[2]

Controverse

Colaborarea cu regimul comunist

Mitropolitul Antonie Plămădeală a fost învinuit în repetate rânduri că ar fi colaborat benevol cu regimul comunist, inclusiv cu Securitatea (poliţia politică a regimului comunist) [3]. Astfel, poetul Mircea Dinescu, în acea vreme membru al Colegiului CNSAS, declara în anul 2007 că Mitropolitul Antonie fusese colaborator de bună voie al autorităţilor comuniste[4]. Dat fiind că aceste declaraţii veneau după moartea Mitropolitului Antonie, fraţii acestuia s-au adresat Colegiului CNSAS, cerând să aibă acces la toate documentele care l-ar fi autorizat pe Mircea Dinescu să facă respectivele declaraţii, pentru a le putea fotocopia [5] Câteva fragmente din dosarul de urmărire al IPS Antonie au fost publicate şi în presă [1], însă documentele amintite mai sus nu au fost încă publicate integral.

Apărătorii Mitropolitului Antonie subliniază faptul că acesta a avut mai degrabă de suferit în perioada comunistă, evocând trecerea sa prin închisori şi persecuţiile îndurate în anii tinereţii, apreciind că acuzaţiile amintite nu se justifică.

IPS Antonie, referindu-se, într-un interviu din 1990, la problema convieţuirii cu regimul comunist, considera că formele de colaborare sau acomodare cu regimul comunist asumate de ierarhia şi clericii Bisericii Ortodoxe Române erau necesare pentru supravieţuirea Bisericii înseşi şi mai ales a vieţii liturgice. În ceea ce îl privea, îşi formula propria poziţie astfel:

Nu sunt un om politic şi n-am avut niciodată calitatea de a apăra altceva decât interesele Bisericii. Ceea ce am făcut în ţară, am făcut şi peste hotare. [6]

Controverse legate de succesiune

Colegiul Electoral Bisericesc al Bisericii Ortodoxe Române s-a întrunit pe 3 noiembrie 2005 pentru a alege succesorul Mitropolitului Antonie Plămădeală în scaunul de mitropolit ortodox al Ardealului. Cei doi candidaţi au fost I.P.S. Andrei Andreicuţ, atunci arhiepiscop de Alba Iulia şi P.S. Laurenţiu Streza, episcop-vicar de Caransebeş. După un al doilea tur de scrutin, cu o majoritate strânsă, a fost ales ca Mitropolit P.S. Laurenţiu Streza. A doua zi, (arhi)episcopii ce păstoreau Clujul, Alba, Crişana şi Maramureşul, susţinuţi de mai mulţi clerici şi teologi, au cerut Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române fie transferarea sediului Mitropoliei Ardealului la Cluj, fie împărţirea jurisdicţiei Mitropoliei Ardealului în două. Sfântul Sinod a optat pentru cea de-a doua variantă cu quasi-unanimitate de voturi. Situaţia a dus la izbucnirea unui scandal mediatic. IPS Antonie Plămădeală a rămas astfel ultimul ierarh al Mitropoliei Ardealului în forma sa extinsă. Actuala Mitropolie a Ardealului cuprinde doar mai cuprinde doar judeţele Sibiu, Braşov, Covasna şi Harghita, celelalte ţinuturi ale vechii Mitropolii a Ardealului ţinând acum de Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.

Surse

Note

  1. O bibliografie mai extinsă a IPS Antonie Plămădeală mergând însă numai până în 1999 o găsim în articolul dedicat acestuia din Dicţionarul Teologilor Români
  2. Antonie Plămădeală, „Tatăl nostru – nu suntem singuri”, Sibiu, editura Eparhiei Sibiului, 1999, p.16.
  3. Această din urmă învinuire o regăsim inclusiv în scrierile unor ierarhi precum Mitropolitul Bartolomeu Anania al Clujului, care o formulează în volumul său de Memorii (Polirom, Iaşi, 2009).
  4. De exemplu Mircea Dinescu, IPS Antonie i-a cerut lui Ceauşescu să-l facă general, Cotidianul, 9 august 2007.
  5. Cristina Darmina Iamandi, Fraţii Mitropolitului Antonie Plămădeală solicită CNSAS dosarul răposatului, România liberă, 22 august 2007.
  6. Interviu acordat de IPS Antonie Plămădeală ziaristei Lelia Munteanu, ziarul Adevărul, ianuarie 1990, reeditat în Biserica în mers, vol. I 1958-1995, Tiparul tipografiei eparhiale, Sibiu, 1999, p. 122.

Legături externe