Antiohia

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Antiohia (gr. Ἀντιόχεια), azi Antakia (Turcia), este unul din marile orașe ale antichității și unul din principalele centre ale creștinismului timpuriu. Nu trebuie confundat cu Antiohia Pisidiei, o cetate mai puțin importantă din Anatolia (Turcia), menționată în capitolul 13 din Faptele Apostolilor.

Predica apostolilor în Antiohia este mai întâi rezumată în capitolul 11 din Faptele Apostolilor:

19. Deci cei ce se risipiseră din cauza tulburării făcute pentru Ştefan, au trecut până în Fenicia şi în Cipru, şi în Antiohia, nimănui grăind cuvântul, decât numai iudeilor.
20. Şi erau unii dintre ei, bărbaţi ciprieni şi cireneni care, venind în Antiohia, vorbeau şi către elini, binevestind pe Domnul Iisus.
21. Şi mâna Domnului era cu ei şi era mare numărul celor care au crezut şi s-au întors la Domnul.
22. Şi vorba despre ei a ajuns la urechile Bisericii din Ierusalim, şi au trimis pe Barnaba până la Antiohia.
23. Acesta, sosind şi văzând harul lui Dumnezeu, s-a bucurat şi îndemna pe toţi să rămână în Domnul, cu inimă statornică.
24. Căci era bărbat bun şi plin de Duh Sfânt şi de credinţă. Şi s-a adăugat Domnului mulţime multă.
25. Şi a plecat Barnaba la Tars, ca să caute pe Saul
26. Şi aflându-l, l-a adus la Antiohia. Şi au stat acolo un an întreg, adunându-se în biserică şi învăţând mult popor. Şi în Antiohia, întâia oară, ucenicii s-au numit creştini.

Încă din secolul I Antiohia devine un scaun episcopal important și mai apoi unul din cele cinci centre ale pentarhiei.

Astăzi reşedinţa patriarhului Antiohiei se găseşte la Damasc, în Siria, dar patriarhul Bisericii Ortodoxe a Antiohiei continuă să se numească „patriarh al Antiohiei” (şi al întregului Răsărit).

A se vedea și