Antim (Nica) al Tomisului și Dunării de Jos

Înalt Prea Sfinţitul Antim (Nica) al Tomisului şi Dunării de Jos (1908-1994) a fost un ierarh al Bisericii Ortodoxe Române din secolul XX.

Elemente biografice

Din botez Alexandru, arhiepiscopul Antim Nica (Nicov) s-a născut la 24 februarie 1908, în comuna Bogzeşti (judeţul Orhei, raionul Teleneşti).

A studiat la Seminarul teologic din Chişinău (1920-1928) şi la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Chişinău (1928-1932), unde şi-a obţinut doctoratul în 1940 cu teza "Misionarismul creştin între mahomedani în Orientul Apropiat". Şi-a continuat studiile de specializare în Franţa (în 1932-1934: la Paris şi Strasbourg), iar în 1934-1935 în Anglia şi Liban (Academia misionară "Near East School of Theology" din Beirut).

Este tuns în monahism în 1935, cu numele Antim, şi hirotonit ierodiacon (1935) şi ieromonah (1936), apoi hirotesit arhimandrit (1940).

A fost prefect de studii şi director al Internatului teologic şi misionar eparhial la Chişinău între anii 1935 şi 1937.

A fost exarh al mănăstirilor din eparhia Hotinului (1937-1940).

În 1940 este numit asistent la catedra de Pastorală de la Facultatea de Teologie din Chişinău, transferat anul următor la cea din Bucureşti (1941).

A funcţionat un timp detaşat ca locţiitor, apoi şef al "Misiunii religioase" din Transnistria, cu sediul la Odessa (1941-1944).

La 14 ianuarie 1944 este ales episcop de Cetatea Albă - Ismail, hirotonit la 23 ianuarie 1944 şi instalat la Ismail la 10 martie 1944. Dar în acelaşi an revenirea ruşilor în război îl face să revină în ţară şi să-şi piardă scaunul episcopal fiind considerat pe plan politic ca antirus.

Funcţionează ca director al Internatului teologic din Bucureşti (1945-1947), apoi i se îngăduie să devină locţiitor de episcop al Dunării de Jos (septembrie 1947 - februarie 1950).

În 1950 este numit episcop-vicar patriarhal cu titlul "Târgovişteanul" şi secretar al Sfântului Sinod (1950 - 1973).

Abia în 1973 i se permite să devină din nou episcop titular. La 10 iunie 1973 este ales episcop al Dunării de Jos, şi înscăunat la 19 august 1973.

La 16 octombrie 1975 Episcopia Dunării de Jos a fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie, cu titlul "a Tomisului şi Dunării de Jos", devenind astfel arhiepiscop (înscăunat în noua demnitate la 9 noiembrie 1975).

A făcut parte din numeroase delegaţii sinodale care au vizitat alte Biserici sau a fost delegat de Sfântul Sinod să reprezinte Biserica Ortodoxă Română la o serie de întruniri cu caracter ecumenic: Conferinţele panortodoxe Rodos II 1963 şi Rodos IV Chambesy 1968, Conferinţa Lambeth 1968, prima Conferinţă mondială a religiilor pentru promovarea păcii de la Kyoto în 1970, Colocviul islamo-creştin de la Tripoli din 1976 ş.a.

A decedat la 1 mai 1994, la Galaţi.

Scrieri

• La notion de verite religieuse d'apres M. Loisy, Chişinău, 1936, 20 p.
• Ortodoxia în Siria şi la Locurile Sfinte, Chişinău, 1936, 16 p.
• Misionarismul creştin între mahomedani în Orientul Apropiat (teză de doctorat), Bălţi, 1939, 173 p.
• "Rugăciunea lui Iisus", în BOR, an. LVII, 1939, nr. 9-10, p. 551 -568 (şi extras 20 p.)
• Misionari străini în România (1841-1941), în volumul "Prinos închinat Înalt Prea Sfinţitului Nicodim...", Bucureşti, 1946, p. 67-73
• "Ortodoxia în Extremul Orient", în Ortodoxia, an. III, 1951, nr.1, p. 101-114
• "Negrii ortodocşi din Africa şi lupta lor pentru autonomie bisericească", în Ortodoxia, an. XIX, 1967, nr. 1, p. 3- 16
• o serie de articole, recenzii şi note în "Misionarul" - Chişinău, reportaje (de pildă: "Călătoria Prea Fericitului Justinian, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române în Africa şi Orientul îndepărtat", în BOR, an. LXXXVII, 1969, nr. 1-2, p. 30-115), recenzii, pastorale, cuvântări în periodicele bisericeşti centrale şi în Glasul Bisericii.

Ca arhiepiscop la Galaţi a iniţiat apariţia unor volume precum:

• De la Dunăre la Mare (două ediţii: 1977 şi 1979)
• Arhiepiscopia Tomisului şi Dunării de Jos în trecut şi astăzi (1981)
• Monumente istorice şi izvoare creştine (1987)