Antifon: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
 
(Nu s-au afișat 2 versiuni intermediare efectuate de un alt utilizator)
Linia 1: Linia 1:
 
{{liturghia}}
 
{{liturghia}}
Un '''antifon''' este alcătuit dintr-unul sau mai multe versuri / versete din [[psalm|psalmi]] (sau propoziţii din [[Sfânta Scriptură]]), care alternează cu versuri ce conţin ideea principală a acelui psalm. Numele provine din practica tradiţională a cântărilor interpretate de două coruri care îşi răspund unul altuia antifonic.
+
Un '''antifon''' (τὸ ἀντίφωνον — ''to antifonon'' = răspuns la un verset psalmodie) este alcătuit dintr-unul sau mai multe versuri / versete din [[psalm|psalmi]] (sau propoziţii din [[Sfânta Scriptură]]), care alternează cu versuri ce conţin ideea principală a acelui psalm. Numele provine din practica tradiţională a cântărilor interpretate de două coruri care îşi răspund unul altuia antifonic.
  
 
În practica ortodoxă modernă, un cor sau grup de [[cantor]]i poate cânta singur întreaga secvenţă, dar acolo unde sunt două coruri sau cantori alternând aceste [[imn]]uri, este necesar ca muzica să fie '''antifonală'''. Bisericile bizantine folosesc cântarea antifonică mult mai des decât cele slave.
 
În practica ortodoxă modernă, un cor sau grup de [[cantor]]i poate cânta singur întreaga secvenţă, dar acolo unde sunt două coruri sau cantori alternând aceste [[imn]]uri, este necesar ca muzica să fie '''antifonală'''. Bisericile bizantine folosesc cântarea antifonică mult mai des decât cele slave.
  
==Liturghie==
+
==În general==
 +
Antifoane se numesc, în cântarea bisericească, acele cântări intercalate printre ecteniile din prima parte a liturghiei catehumenilor; ele reprezintă resturi ale psalmilor 81, 82 și 94, cântați odinioară, în întregime, în această parte a slujbei liturgice; fiind cântați în mod antifonic (alternativ) de cele două străni, acești psalmi s-au numit ''psalmi antifonici''. Cu timpul, la sfârșitul fiecăruia dintre acești psalmi au început să se cânte, ca o încheiere, câte un imn nou, de inspirație creștină, și anume: „Pentru rugăciunile [[Maica Domnului|Născătoarei de Dumnezeu]], Mântuitorule, mântuiește-ne pe noi“, după Ps. 91 (primul psalm antifonic); „Pentru rugăciunile [[Sfinți]]lor Tăi, mântuiește-ne pe noi, Doamne!“, după al doilea și imnul „Unule născut“ și „Mântuiește-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce ești minunat întru sfinți, pe noi care-Ți cântăm Ție: Aliluia“. Aceste imne au început să se cânte, mai târziu, ca niște refrene după fiecare verset ale celor trei psalmi (Ps. 91, 82, 94), ceea ce a atras împuținarea versetelor cântate, până când s-a ajuns la situația de azi, când au rămas în uz numai câte trei versete din fiecare psalm. Prin sec. al XV-lea ''psalmii antifonici'', împreună cu refrenele imnelor celor noi, se cântau la Liturghie la toate sărbătorile; după aceea au rămas în uz numai la Liturghia din zilele de rând (în [[Mănăstire|mănăstiri]]). La Liturghia din duminici și sărbătorile sfinților ei au fost înlocuiți cu psalmii numiți tipici, adică cei luați din serviciul numit ''Tipica'' sau [[Obednița]], Ps. 101, 145 și Fericirile. Aceștia se cântau la început în întregime; cu timpul, numărul versurilor cântate s-au redus treptat (rămânând, de ex. din Ps. 102, numai versetul 1: „Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul...“, precedat de „Slavă... și acum...“, urmat de refrenul „Bine ești cuvântat, Doamne!“, iar din Ps. 145, doar ultimul verset „Împărăți-va Domnul în veac...“). Aceste resturi ale psalmilor tipici, împreună cu cântările noi din această parte a Liturghiei, poartă, impropriu, denumirea de antifoane (Antifoanele Liturghiei), prin analogie cu antifoanele propriu-zise, mai vechi, pe care le-au înlocuit. De aceea, rugăciunile citite în taină de către [[preot]], în timpul cântării acestor antifoane, poartă în Liturghie denumirea de Rugăciuni ale antifoanelor (înainte de Vohodul mic)<ref>''Liturghier'', 1980, p. 107-109.</ref>. Antifoanele se numesc și ''Treptele antifoanelor'' (gr. ἀναβαθμός — ''anavatmos'' = în trepte), și sunt cântări scurte din [[Octoih]]. Se numesc antifoane pentru că se cântă alternativ de către cele două [[Strană|strane]] sau coruri de cântăreți. Aceste cântări sunt compuse pe baza Psalmilor 119-133 (Ps. 120-134), care formează catisma a 18-a numită și „Cântarea treptelor“ pentru că la iudei se cânta pe treptele [[Templul din Ierusalim|templului din Ierusalim]], de către două grupe de cântăreți, care stăteau față în față și cântau pe rând. Fiecare antifon din cele opt glasuri e formal din nouă tropare (stihiri scurte), grupate trei câte trei, în trei antifoane pentru fiecare glas. Această împățire a antifoanelor are un un caracter trinitar, referindu-se la cele nouă cete ale [[îngeri]]lor, în ierarhia cerească, cântând [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]]. La această cântare de laudă se asociază și biserica.
 +
 
 +
Compunerea antifoanelor este atribuită Sf. [[Ioan Damaschin]] și Sf. [[Teodor Studitul]].
 +
 
 +
==În Sfânta Liturghie==
 
Primele trei imnuri ale [[Sfânta Liturghie|Sfintei Liturghii]] sunt cunoscute sub numele de ''antifoane''.
 
Primele trei imnuri ale [[Sfânta Liturghie|Sfintei Liturghii]] sunt cunoscute sub numele de ''antifoane''.
  
După reforma liturgică din 1838, tradiţia greacă (cu excepţia [[Sfântul Munte Athos|Sfântului Munte Athos]]) a înlocuit vechiul obicei de a cânta versuri din Psalmi şi [[Fericirile|Fericiri]] cu refrene scurte adresate [[Maica Domnului|Maicii Domnului]] şi lui [[Iisus Hristos]]. Tradiţia rusă continuă să urmeze vechile obiceiuri şi înlocuieşte antifoanle din Psaltire şi de Binecuvântare doar la [[praznic]]ele mari sau la slujba din timpul săptămânii.
+
După reforma liturgică din 1838, tradiţia greacă (cu excepţia [[Sfântul Munte Athos|Sfântului Munte Athos]]) a înlocuit vechiul obicei de a cânta versuri din Psalmi şi [[Fericirile|Fericiri]] cu refrene scurte adresate [[Maica Domnului|Maicii Domnului]] şi lui [[Iisus Hristos]]. Tradiţia rusă continuă să urmeze vechile obiceiuri şi înlocuieşte antifoanele din Psaltire şi de Binecuvântare doar la [[praznic]]ele mari sau la slujba din timpul săptămânii.
  
Tradiţia veche urmată de bisericile slave este cea respectată la slujbele obişnuite de [[duminică]], adică [[Psalmii tipici|primele două antifoane]] sunt luate din [[Psaltire]], Psalmii 102/103 (''Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul'') şi Psalmii 145/146 (''Laudă, suflete al meu, pe Domnul''). În tradiţia bizantină, cel de-al treilea antifon constă de de obicei din [[tropar]]ul zilei combinat cu versuri din psalmi, în timp ce în tradiţia slavă şi românească, cel de-al treilea antifon provine din [[Fericiri]].
+
Tradiţia veche urmată de bisericile slave este cea respectată la slujbele obişnuite de [[duminică]], adică primele două antifoane sunt luate din [[Psaltire]], Psalmii 102/103 (''Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul'') şi Psalmii 145/146 (''Laudă, suflete al meu, pe Domnul''). În tradiţia bizantină, cel de-al treilea antifon constă de de obicei din [[tropar]]ul zilei combinat cu versuri din psalmi, în timp ce în tradiţia slavă şi românească, cel de-al treilea antifon provine din [[Fericiri]].
  
 
În continuarea celui de-al doilea antifon, întotdeauna se cântă un un imn al [[Iustinian cel Mare|Împăratului Iustinian]], ''[[Fiule, Unule Născut]]''. Este un imn de mărturisire a dumnezeirii lui Hristos şi întruparea, crucificarea şi învierea ca a ''unul din Sfânta Treime'' pentru [[mântuire]]a oamenilor.
 
În continuarea celui de-al doilea antifon, întotdeauna se cântă un un imn al [[Iustinian cel Mare|Împăratului Iustinian]], ''[[Fiule, Unule Născut]]''. Este un imn de mărturisire a dumnezeirii lui Hristos şi întruparea, crucificarea şi învierea ca a ''unul din Sfânta Treime'' pentru [[mântuire]]a oamenilor.
 +
 +
==Note==
 +
<references />
  
 
==Articole înrudite==
 
==Articole înrudite==
Linia 22: Linia 30:
  
 
==Legături externe==
 
==Legături externe==
 +
* Dicționar Dervent.ro
 
*[[Wikipedia:Antiphon]]
 
*[[Wikipedia:Antiphon]]
  

Versiunea curentă din 17 martie 2023 14:13

Acest articol face parte din seria
Sfânta Liturghie
Liturghia pregătitoare
Proscomidia
Obiecte liturgice
Veșminte
Liturghia cuvântului
Ectenia Mare
Antifoanele
Ieșirea cu Sfânta Evanghelie
Troparul sărbătorii
Trisaghionul
Apostolul
Evanghelia
Predica
Ectenia cererii stăruitoare
Ectenia celor chemați
Liturghia euharistică
Heruvicul
Ieșirea cu Cinstitele Daruri
Ectenia credincioșilor
Crezul
Anaforaua
Anamneza
Epicleza
Axionul
Rugăciunea „Tatăl nostru
Împărtășirea
Încheierea
Anafura
Liturghia Darurilor Înainte Sfințite
Editați această casetă

Un antifon (τὸ ἀντίφωνον — to antifonon = răspuns la un verset psalmodie) este alcătuit dintr-unul sau mai multe versuri / versete din psalmi (sau propoziţii din Sfânta Scriptură), care alternează cu versuri ce conţin ideea principală a acelui psalm. Numele provine din practica tradiţională a cântărilor interpretate de două coruri care îşi răspund unul altuia antifonic.

În practica ortodoxă modernă, un cor sau grup de cantori poate cânta singur întreaga secvenţă, dar acolo unde sunt două coruri sau cantori alternând aceste imnuri, este necesar ca muzica să fie antifonală. Bisericile bizantine folosesc cântarea antifonică mult mai des decât cele slave.

În general

Antifoane se numesc, în cântarea bisericească, acele cântări intercalate printre ecteniile din prima parte a liturghiei catehumenilor; ele reprezintă resturi ale psalmilor 81, 82 și 94, cântați odinioară, în întregime, în această parte a slujbei liturgice; fiind cântați în mod antifonic (alternativ) de cele două străni, acești psalmi s-au numit psalmi antifonici. Cu timpul, la sfârșitul fiecăruia dintre acești psalmi au început să se cânte, ca o încheiere, câte un imn nou, de inspirație creștină, și anume: „Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Mântuitorule, mântuiește-ne pe noi“, după Ps. 91 (primul psalm antifonic); „Pentru rugăciunile Sfinților Tăi, mântuiește-ne pe noi, Doamne!“, după al doilea și imnul „Unule născut“ și „Mântuiește-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce ești minunat întru sfinți, pe noi care-Ți cântăm Ție: Aliluia“. Aceste imne au început să se cânte, mai târziu, ca niște refrene după fiecare verset ale celor trei psalmi (Ps. 91, 82, 94), ceea ce a atras împuținarea versetelor cântate, până când s-a ajuns la situația de azi, când au rămas în uz numai câte trei versete din fiecare psalm. Prin sec. al XV-lea psalmii antifonici, împreună cu refrenele imnelor celor noi, se cântau la Liturghie la toate sărbătorile; după aceea au rămas în uz numai la Liturghia din zilele de rând (în mănăstiri). La Liturghia din duminici și sărbătorile sfinților ei au fost înlocuiți cu psalmii numiți tipici, adică cei luați din serviciul numit Tipica sau Obednița, Ps. 101, 145 și Fericirile. Aceștia se cântau la început în întregime; cu timpul, numărul versurilor cântate s-au redus treptat (rămânând, de ex. din Ps. 102, numai versetul 1: „Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul...“, precedat de „Slavă... și acum...“, urmat de refrenul „Bine ești cuvântat, Doamne!“, iar din Ps. 145, doar ultimul verset „Împărăți-va Domnul în veac...“). Aceste resturi ale psalmilor tipici, împreună cu cântările noi din această parte a Liturghiei, poartă, impropriu, denumirea de antifoane (Antifoanele Liturghiei), prin analogie cu antifoanele propriu-zise, mai vechi, pe care le-au înlocuit. De aceea, rugăciunile citite în taină de către preot, în timpul cântării acestor antifoane, poartă în Liturghie denumirea de Rugăciuni ale antifoanelor (înainte de Vohodul mic)[1]. Antifoanele se numesc și Treptele antifoanelor (gr. ἀναβαθμός — anavatmos = în trepte), și sunt cântări scurte din Octoih. Se numesc antifoane pentru că se cântă alternativ de către cele două strane sau coruri de cântăreți. Aceste cântări sunt compuse pe baza Psalmilor 119-133 (Ps. 120-134), care formează catisma a 18-a numită și „Cântarea treptelor“ pentru că la iudei se cânta pe treptele templului din Ierusalim, de către două grupe de cântăreți, care stăteau față în față și cântau pe rând. Fiecare antifon din cele opt glasuri e formal din nouă tropare (stihiri scurte), grupate trei câte trei, în trei antifoane pentru fiecare glas. Această împățire a antifoanelor are un un caracter trinitar, referindu-se la cele nouă cete ale îngerilor, în ierarhia cerească, cântând Sfintei Treimi. La această cântare de laudă se asociază și biserica.

Compunerea antifoanelor este atribuită Sf. Ioan Damaschin și Sf. Teodor Studitul.

În Sfânta Liturghie

Primele trei imnuri ale Sfintei Liturghii sunt cunoscute sub numele de antifoane.

După reforma liturgică din 1838, tradiţia greacă (cu excepţia Sfântului Munte Athos) a înlocuit vechiul obicei de a cânta versuri din Psalmi şi Fericiri cu refrene scurte adresate Maicii Domnului şi lui Iisus Hristos. Tradiţia rusă continuă să urmeze vechile obiceiuri şi înlocuieşte antifoanele din Psaltire şi de Binecuvântare doar la praznicele mari sau la slujba din timpul săptămânii.

Tradiţia veche urmată de bisericile slave este cea respectată la slujbele obişnuite de duminică, adică primele două antifoane sunt luate din Psaltire, Psalmii 102/103 (Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul) şi Psalmii 145/146 (Laudă, suflete al meu, pe Domnul). În tradiţia bizantină, cel de-al treilea antifon constă de de obicei din troparul zilei combinat cu versuri din psalmi, în timp ce în tradiţia slavă şi românească, cel de-al treilea antifon provine din Fericiri.

În continuarea celui de-al doilea antifon, întotdeauna se cântă un un imn al Împăratului Iustinian, Fiule, Unule Născut. Este un imn de mărturisire a dumnezeirii lui Hristos şi întruparea, crucificarea şi învierea ca a unul din Sfânta Treime pentru mântuirea oamenilor.

Note

  1. Liturghier, 1980, p. 107-109.

Articole înrudite

Izvoare

Legături externe