Andrei Criteanul

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 23 noiembrie 2007 00:13, autor: Juanmanuelarcia (Discuție | contribuții) (es:Andrés de Creta)
Salt la: navigare, căutare
Sf. Andrei Criteanul

Sfântul părintele nostru Andrei Criteanul (sec. VII-VII) s-a născut la Damasc, într-o familie de creştini. Până la vârsta de 7 ani băiatul nu a vorbit deloc, dar după ce s-a împărtăşit cu Sfintele Taine a primit darul vorbirii. Apoi a studiat Sfânta Scriptură şi Teologia, devenind arhiepiscop de Creta. Prăznuirea lui se face pe 5 iulie.

Viaţa Sfântului Andrei Criteanul – mistagogul pocăinţei

Numele Sfântului Andrei Criteanul este unul cunoscut în literatura bisericească, ocupând „un loc de vază în istoria literaturii greceşti din perioada bizantină” legat fiind şi de apariţia unei noi forme a literaturii patristice – canonul, el fiind primul alcătuitor de canoane.

Demersul nostru de a creiona pe scurt viaţa Sfântului Andrei Criteanul este unul deosebit de greu. Diferitele materiale aghiografice pe care le deţinem îi plasează diferit fie anii naşterii (între cca. 635/645 - 660), fie anii morţii (713-740). Informaţiile care ne-au parvenit, referitoare la activitatea sa, sunt fie contradictorii, fie incomplete. Metodologia cercetării se bazează pe o analiză obiectivă şi profundă a tuturor izvoarelor existente la care se adaugă ca o „încununare” literatura secundară care confirmă sau infirmă unele ipoteze, ce au fost schiţate în jurul bio-bibliografiei Sfântului Andrei Criteanul. Am căutat o distanţare faţă de acele izvoare sau studii aghiografice care încearcă să susţină anumite idei preconcepute sau de acele studii care forţează prea mult unele ipoteze. Izvoare importante care se pot adăuga pentru cunoaşterea vieţii Sfântului Andrei Criteanul sunt şi sinaxarele bisericeşti alături de troparele închinate în cinstea Sfântului Andrei Criteanul, atât cele din Minei cât şi cele din Canonul cel Mare.

În limba greacă, s-au redactat destul de multe lucrări care analizează cronologic viaţa Sfântului Andrei Criteanul. Una din aceste lucrări ne-a parvenit şi nouă. Este vorba de lucrarea arhimandritului Simeon Koutsas: Plânsul lui Adam. Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, lucrare deosebit de importantă prin cantitatea informaţiilor oferite şi prin comentariul la fiecare tropar al Canonului.

Anumite traduceri din Chronographia Theophanus (tomul 108) care-l pune uneori în lumină negativă pe autorul Canonului, vor fi preluate după studiul tradus din limba rusă a Pr. Arcadie Vinogradov: Viaţa Sfântului Andrei Criteanul, arhiepiscop şi mitropolit al Cretei. Schiţă biografică. Conform biografiei greceşti, Sfântului Andrei Criteanul s-a născut în jurul anului 660, în localitatea Damasc, din părinţi iubitori de Dumnezeu, Gheorghe şi Grigoria. Tradiţia ne spune că până la vârsta de 7 ani a fost mut, iar darul vorbirii l-a primit atunci când s-a împărtăşit pentru prima oară cu Dumnezeieştile Taine. Studiile şi le-a realizat în localitatea natală, făcându-se „îndrăgitor fierbinte al adevărului şi al dumnezeieştii înţelepciuni”. La vârsta de 14-15 ani, după vizita făcută la Locurile Sfinte , cere părinţilor să-l afierosească Domnului. Astfel, de tânăr Sfântul Andrei va fi îmbrăcat în chipul monahicesc la mânăstirea Sfântului Sava, de lângă Ierusalim şi apoi la Sfânta Înviere. Se pare că aici şi-ar fi redactat cea mai mare parte a operei sale, inclusiv opera sa fundamentală Canonul cel Mare. Tot aici la Ierusalim, va fi ales de către Teodor secretar pe lângă locţiitorul scaunului patriarhal , lăsându-i-se apoi în grijă copiii orfani. Prin adâncirea vieţii sale duhovniceşti, prin cultura teologică, prin darurile sale speciale şi prin faptul că va deveni reprezentativ în Ierusalim, el va purta denumirea de „Ierusalimiteanul”.

Când erezia monotelită – care considera că în Iisus Hristos nu a existat şi o voinţă umană, ci numai una divină – s-a extins, a fost absolut necesar ca Părinţii Bisericii să se întâlnească pentru a combate erezia. Sinodul VI Ecumenic din Constantinopol (681), sub conducerea împăratului bizantin Constantin al IV-lea Pogonatul (668-685) a luat în discuţie şi a combătut această erezia. Teodor, vicarul patriarhal al Patriarhiei de Ierusalim, neputând participa la întrunirile Sinodului a trimis pe tânărul Andrei, împreună cu alţi doi monahi, ca reprezentanţi direcţi ai patriarhiei de Ierusalim. Rolul Sfântului Andrei la Sinodul VI Ecumenic nu a fost unul important, chiar dacă s-ar vrea să i se acorde o importanţă majoră. El a fost mai mult un „ajutor” pe lângă cel care a luat cuvântul în Sinod şi a semnat actele Sinodului VI Ecumenic ca reprezentant oficial: „Gheorghe, smeritul presbiter şi deţinătorul locului iubitului de Dumnezeu, presbiter şi păstrătorul scaunului apostolic al Sfântului oraş al lui Hristos Dumnezeu lui nostru, Ierusalim, a iscălit …”. Rolul său redus la Sinodul VI Ecumenic se datorează faptului că nu era în rândul clericilor, fiind doar un simplu monah, el nu a putut lua cuvântul, la acestea adăugându-se şi lipsa semnăturii sale din actele oficiale.

Dorinţa noastră de a sublinia viaţa Sfântului Andrei intră din nou într-un moment de impas. A rămas sau nu Sfântul Andrei Criteanul în Constantinopol după terminarea Sinodului VI Ecumenic? Răspunsul nostru poate fi considerat doar o ipoteză, dacă am lua în considerare informaţiile care ne precizează că a plecat de la Ierusalim la Constantinopol „cu treburi” pe la 685. Este posibil, totuşi, ca după Sinodul din 681 să se fi întors la Ierusalim, sa-i fi prezentat lui Teodor hotărârile Sinodului şi apoi să fi fost trimis într-o delegaţie din nou în Constantinopol, prin 685 ca să-i transmită împăratului bizantin Constantin al IV-lea Pogonatul adeziunea Bisericii de la Ierusalim faţă de hotărârile Sinodului Ecumenic cu privire la erezia monotelită sau pentru a-i transmite felicitările Bisericii din Ierusalim pentru modul în care s-au desfăşurat întrunirile acestuia şi pentru că a susţinut Sinodul. Ceea ce este cert e faptul că după 685 îl întâlnim în Constantinopol, hirotonit aici diacon - probabil pe seama bisericii Sfânta Sofia - fapt datorat şi calităţilor sale oratoriceşti. Aici la Constantinopol se dedică totalmente îngrijirii bătrânilor şi a orfanilor (orphanotropos). Probabil a slujit o perioadă de timp la Sfânta Sofia unde se remarcă prin „predica faptei şi cateheza înţelepciunii”, cântând pentru prima oară şi opera sa fundamentală – Canonul cel Mare, iar de aici va fi preluat de Biserica din Alexandria, Antiohia, Ierusalim şi apoi în întreg Imperiul bizantin. Nu ştim când şi unde a fost hirotonit preot. Datorită vieţii sale curate şi vrednice de numele de creştin, datorită devotamentului şi dragostei profunde pentru Biserica lui Hristos şi pentru semeni a fost ales pe la 710-711 arhiepiscop la Gortynei, cetate a insulei Creta. De la insula Creta va primi cognomenul de „Cretanul” sau „Criteanul”. În anul 712, când arabii au încercat asedierea insulei, Sfântului Andrei Criteanul organizează lupta de apărare a locuitorilor de aici. Un moment neplăcut din viaţa Sfântului Andrei Criteanul este participarea sa la Sinodul monotelist din anul 712. Urcarea la treapta de arhiepiscop al Cretei este legată de Teofan în „Cronica” sa de urcarea la tron al lui Filipikos Bardanes, care l-a ucis pe Justinian al II-lea şi i-a ocupat tronul, dorind cu toată ardoarea instalarea monotelismului în tot Imperiul bizantin. Hotărârile Sinodului au fost semnate de Andrei şi de Gherman (cel care va ajunge mai târziu episcop al Chiziciei). „Cronica” lui Teofan, scrisă pe la 810-811, deci cu o sută de ani după sinod, ar fi putut pune în eroare „prin cine ştie ce acte false ale monoteliştilor, în interesul cărora era să introducă, în rândurile partizanilor lor, pe vestiţii ierarhi ai Bisericii”. Dintr-o altă perspectivă, Sfântul Andrei Criteanul poate fi considerat un trădător şi un eretic, deoarece „nimeni din ei [din episcopii prezenţi, n.n.] n-a ridicat glasul împotriva împăratului eretic”.

Într-adevăr, Sfântul Andrei a cedat presiunilor imperiale de a semna actele Sinodului monotelist, însă în interiorul său a rămas devotat credinţei ortodoxe, el nu a fost un partizan fervent al monoteliştilor. Însuşi Ioan al Constantinopolului, participant şi el la Sinod afirma: „Această hotărâre nu este erezie sau îndepărtarea părinţilor Sinodului de la credinţa lor”. Dacă ar fi să facem o comparaţie între actul Sfântului Andrei Criteanul şi Aron, fratele lui Moise - care a realizat un viţel de aur pentru ca poporul să i se închine, s-ar observa la bază acelaşi motiv: presiunea poporului, în cazul Sfântului Andrei Criteanul – cea a împăratului.

După această scurtă perioadă de „monotelist” el a retractat, scriind cu acest prilej stihurile iambice, adresate arhidiaconului Agaton. Sub împăratul bizantin Leon Isaurul (717-741) va fi un antiiconoclast convins. Nu ştim ce l-a determinat pe Sfântul Andrei să plece într-o vizită la Constantinopol, pe la 740. La întoarcere, ajungând în insula Mitilene, la locul numit Eresos şi-a dat obştescul sfârşit la 4 iulie 740, rămânând a fi cinstit ca „nou David” şi ca „lăudă a părinţilor”.

Opera Sfântului Andrei Criteanul

Opera lui e alcătuită din proză şi versuri. În proză are 24 de predici: 8 în cinstea Maicii Domnului, deşi nu toate autentice. Deosebite sunt: predica despre Buna – Vestire şi 3 despre mutarea la cer a Fecioarei Maria. În versuri scrie idiomele şi e creatorul canoanelor, o nouă speţă a poeziei bisericeşti mult mai lungi în comparaţie cu cele ale Sfântului Ioan Damaschin (8 sau 9 bucăţi poetice cu structură şi melodie proprie). A scris canoane la Învierea lui Lazăr, la duminica Mironosiţelor, la naşterea Maicii Domnului, la zămislirea Sf. Ana, etc., creaţii din care se inspiră masiv Teodor Studitul. A scris şi un mic poem de 128 trimetri iambici în care-şi exprimă adeziunea la hotărârile Sinodului VI Ecumenic. Opera clasică a Sfântului Andrei Criteanul este [Canonul cel Mare], un vast poem, remarcabil prin profunzimea evlaviei şi a pocăinţei.

Iconografie

Cu privire la reprezentarea iconografică a Sfântului Andrei Criteanul, Erminia lui Dionisie din Furna (ed. Sophia, București, 2000, pp. 152, 162, 208, 237) precizează următoarele: Sf. Andrei e reprezentat ca episcop bătrân, cu barba albă, care zice: "Ia aminte, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, din sfânt locașul Tău și de pe tronul măririi împărăției Tale...".

Iar când este zugrăvit în ceata sfinților cuvioși imnografi și dascăli cântăreți, zice: "Ajutor și acoperitor mi s-a făcut mie, spre mântuire".

Dionisie arată (p. 237) că acesta mai poate fi zugrăvit în tinda bisericii, atunci când aceasta are două turle, pe turla din partea de nord, (care o are în centru pe Maica Domnului cu Pruncul, susținută de îngeri), într-unul din colțurile de sub pandantivele în care sunt reprezentati sfinții compozitori, scriind într-o carte și zicând următoarele: "A zămislirii celei fără de sămânță, nașterea este netălmăcită"; în celelalte colțuri, sunt reprezentați Sf. Metodie, Iosif și Teofan.

Surse

  • un articol de Alexandru PRELIPCEAN
  • Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, ed. Sophia, București, 2000