Modificări

{articol în lucru}Termenul grecesc '''anafora''' (gr. αναφορα/rus. возношение), care în româneşte are sensul de „ofrandă "ofrandă (oferire)”"<ref>Niciodată acest cuvânt nu a avut o traducere românească unanim recunoscută. Sf. Ierarh Dosoftei, în traducerea sa, lasă cuvântul „anaforă” "anaforă" (netradus), din cauza că nu a găsit un termen potrivit. În prezent folosirea acestui termen poate fi chiar „periculoasă”"periculoasă", datorită confuziei aproape generale dintre anaforă şi antidor. Sensul verbului αναφερω este acesta de a ''înălţa, a ridica ceva'' – în cazul acesta ''Cinstitele Daruri.''</ref> , desemnează partea principală a Dumnezeieştii Liturghii sau, mai bine zis, rugăciunea euharistică centrală în timpul căreia se sfinţesc şi se prefac darurile de pâine şi vin (amestecat cu apă) în Trupul şi Sângele Domnului nostru [[Iisus Hristos]]. În tradiţia liturgică rusă, anaforaua a mai fost numită şi „canon euharistic” "canon euharistic" (inspirată din teologia occidentală), dar această denumire nu este întru totul corectă<ref>Diacon Mihail Jeltov (Zheltov), Анафора, în Православноя Энциклопедия, Т. 2, с. 279</ref>.

Uneori prin Anafora se înţelege o parte mai vastă a Liturghiei sau chiar întreaga Liturghie a Credincioşilor, dar în realitate ea se referă la momentul ce urmează după cuvintele „Să "Să mulţumim Domnului” Domnului" şi se încheie cu ''Amin''-ul de la ecfonisul „Şi [[ecfonis]]ul "Şi ne dă nouă cu o gură şi o inimă...”".

* 0 Dialog preanaforal<ref>Acesta a fost notat cu „0” (zero), întrucât nu face parte din însăşi Anaforaua euharistică, dar se găseşte înainte de fiecare text al acesteia.</ref>