Modificări

Termenul grecesc '''anafora''' (gr. αναφορα/rus. возношение), care în româneşte are sensul de "ofrandă (oferire)"<ref>Niciodată acest cuvânt nu a avut o traducere românească unanim recunoscută. Sf. Ierarh Dosoftei, în traducerea sa, lasă cuvântul "anaforă" (netradus), din cauza că nu a găsit un termen potrivit. În prezent folosirea acestui termen poate fi chiar "periculoasă", datorită confuziei aproape generale dintre anaforă şi antidor. Sensul verbului αναφερω este acesta de a ''înălţa, a ridica ceva'' – în cazul acesta ''Cinstitele Daruri.''</ref> , desemnează partea principală a Dumnezeieştii Liturghii sau, mai bine zis, rugăciunea euharistică centrală în timpul căreia se sfinţesc şi se prefac darurile de pâine şi vin (amestecat cu apă) în Trupul şi Sângele Domnului nostru [[Iisus Hristos]]. În tradiţia liturgică rusă, anaforaua a mai fost numită şi "[[canon (mesă)|canon euharistic]]" (inspirată din teologia occidentală), dar această denumire nu este întru totul corectă<ref>Diacon Mihail Jeltov (Zheltov), Анафора, în Православноя Энциклопедия, Т. 2, с. 279</ref>.

Mulţi specialişti <ref>Cei mai mulţi dintre cei ce susţin teoria expusă mai sus sunt din mediul protestant şi romano-catolic. Dintre liturgiştii ortodocşi care au fost adepţii aceleiaşi opinii trebuie să amintim pe Ivan Karabinov, Kiprian Kern şi Nicolai Uspenski.</ref> au crezut că primul text al unei Anaforale îl avem în „Didahia "[[Didahia]] celor 12 Apostoli (Διδαχη)”", dar, în cele din urmă s-a ajuns la concluzia că textul Didahiei nu poate reprezenta decât o parte a Anaforalei apostolice şi nicidecum un text integral al ei. Cartea a VII-a a Constituţiilor Apostolice (Αποςτολικαι Αποστολικαι Διαταγαι) – sec. IV, prelucrează acest text şi-l prezintă ca rugăciune de mulţumire după împărtăşire <ref>Cf. Funk, apud, Mihail Arranz, Евхаристия Востока и Запада, Moscova 1999, p. 13. (http://arranz.mrezha.net)</ref>.

Prin urmare, cel mai vechi text al unei Anaforale îl avem în „Tradiţia "Tradiţia Apostolică (Αποςτολικη ΠαραΔοσις)” " a Sfântului [[Ipolit Romanul ]] – lucrare scrisă pe la anul 218. Deşi Sfântul Ipolit a fost episcop la Roma, textul Tradiţiei Apostolice reflectă tradiţia alexandrină de la începutul sec. III<ref>Textul în româneşte cu unele comentarii au fost editate de Pr. Petru Buburuz, Sfântul Ipolit Romanul şi Tradiţia Apostolică, Chişinău 2002, 264 p.</ref>.

Avem însă mărturii şi mai vechi, de la Sf. [[Iustin Martirul şi Filosoful ]] († 165/166)<ref>Apologia I, cap.65-67</ref>, dar acestea nu conţin textul Anaforalei, ci o simplă descriere în care se amintesc doar momentele de bază ale Anaforalei de la mijlocul secolului II şi care, în esenţă, sunt asemănătoare cu cele de astăzi.

*''Constituţiile Apostolice '' sau ''Aşezămintele Sfinţilor Apostoli '' (Αποςτολικαι Διαταγαι), în special cartea a VIII-a. Deşi o vreme scrierea fost pusă pe seama Sfântului Clement Romanul, s-a demonstrat că documentul este apocrif şi el datează de pe la anul 380. Unii chiar l-au atribuit unui scriitor semiarian, întrucât autorul, deşi a trăit într-o epocă posterioară Sinodului de la Niceea (325), are o exprimare confuză privind dogma trinitară.<ref>Lucrarea este pusă de cele mai multe ori pe seama Sf. Clement Romanul, dar în realitate ea datează de prin anul 380. Totuşi, această lucrare este fundamentală în studiul istoriei cultului în general şi al Euharistiei în special. Despre importanţa liturgică a acestei lucrări a se vedea articolului diaconului Mihail Jeltov, Апостольские Постановления, în ПЭ, том 3, сс. 113-119.</ref> *Texte apocrife al unor „Fapte "Fapte ale Apostolilor”Apostolilor". Deşi aceste nu pot fi incluse nicidecum în canonul biblic al Noului Testament, ele conţin diferite mărturii istorice de perioada imediat următoare apostolilor (sec. II-III) şi care pot servi inclusiv la studiul vechilor Anaforale. Asupra acestor izvoare însă, chiar şi cei mai „liberali” "liberali" liturgişti au anumite rezerve. O anumită importanţă în acest sens o reprezintă „Faptele "Faptele lui Ioan [Teologul]” " şi „Faptele "Faptele lui Toma” Toma" – apostoli care ar fi rostit Anaforale ce sunt redate în aceste scrieri.<ref>Cf. Diacon Mihail Jeltov (Zheltov), Анафора, în Православноя Энциклопедия, Т. 2, сс. 280-281.</ref>

*1 Introducerea (''Praefatio''<ref>Şi Cina Pascală iudaică avea acestă parte componentă numită « zecharot » şi care a influienţat influenţat într-o oarecare măsură anaforaua creştină.</ref>) care conţine: ''a) ''Laudă şi mulţumire adusă lui Dumnezeu-Tatăl, ''b)'' o descriere despre facerea lumii şi a omului, şi alta despre ''c)'' mântuirea prin Hristos, Care S-a făcut Om pentru noi;

*[http://teologie.com.md/bibliosdata/studiibiblioteca_db/cursuri/ierom_petru/stud_anafora.pdf Lucrarea ''Anaforalele şi Liturghiile Byzantine'' - Studiu istorico-liturgic de ierom. Dr. Petru Pruteanu]