Amfilohie de la Poceaev: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Linia 1: Linia 1:
 +
[[Preacuvios]]ul şi purtătorul de Dumnezeu Părintele nostru '''Amfilohie de la Poceaev''', [[ieromonah]] nevoitor din secolul al douăzecilea, s-a remarcat îndeosebi prin darul lui de-ai vindeca pe cei bolnavi. [[Praznic|Pomenirea]] lui se face pe [[29 aprilie]] sau pe [[1 ianuarie]].
  
{{În curs}}
+
==Viaţa==
 +
S-a născut pe [[27 noiembrie]] 1894 din părinţii Varnava şi Anna Holovatiuk într-un sat din Ukraina numit Malaya Ilovitsa. La naştere primeşte numele de Yakov Holovatiuk fiind cel de-al zecelea copil din familie. Tatăl său, Varnava, lucra orice găsea disponibil, chiar şi calapoade şi sănii. Varnava era iscusit în terapia de îndreptare a oaselor. Încă pe când era tânăr, Zakov îl ajuta pe tatăl său la această meserie.
  
 +
În 1912 Yakov îşi îndeplineşte serviciul militar obligatoriu lucrând pe post de medic de teren. În timpul primului război mondial a ajutat la salvarea tovarășilor săi răniţi de pe câmpul de luptă. Prins fiind de germani este trimis în Alpi unde petrece trei ani ca prizonier lucrând la o fermă. În anul 1919 după ce scapă, se întoarce în satul său natal. Aici, în  Malaya Ilovitsa îşi reia viaţa sa de la ţară, îngrijindu-se în acelaşi timp de oamenii bolnavi care veneau la ei.
  
{{Traducere EN}}
+
În anul 1925, Yakov intră ca [[novice]] la lavra Pochaev. La [[mănăstire]]a îşi îndeplineşte datoriile sale cu sârguinţă şi cu [[smerenie]]. Pe [[8 iulie]] 1932 este tuns [[monah]] de către  [[Mitropolit]]ul [[Dionisie de Varșovia]] şi al întregii Polonii luând astfel numele de Iosif.
  
 +
În anul 1933 pe [[21 septembrie]] este hirotonit [[ierodiacon]] de către [[episcop]]ul Antonie, iar pe  [[27 septembrie]] 1936 este hirotonit ieromonah. Datorită abilităţii sale de a îndrepta oasele, mulţime de oameni de peste tot din împrejurimi veneau la el. Astfel, printre sarcinile şi [[Ascultare|ascultările]] pe care le îndeplinea la mănăstire era și aceea de a se ocupa de oamenii bolnavi ce veneau la el. Pentru a evita tulburarea care se făcea fraţilor din mănăstire din pricina celor care veneau la Părintele Iosif pentru vindecare, acesta din urmă se mută cu binecuvântarea [[stareţ]]ului într-o căsuţă din [[cimitir]]ul mănăstirii. Aici vieţuieşte împreună cu ieromonahul Irinarh timp de douăzeci de ani. Erau zile când părintele primea până la aproape 500 de oameni, toţi veniţi la el pentru vindecare sufletească şi trupească. Toată viaţa sa şi-a pus-o în slujba lui Dumnezeu, iar darurile primite de la El le-a folosit pentru ajutorarea aproapelui.
  
Our venerable and God-bearing Father '''Amfilohie de la Poceaev''' was an [[cuvios]] [[ieromonah]] and spiritual struggler of the twentieth century who was noted for his ability to heal the sick. He is remembered on [[29 aprilie]] sau [[1 ianuarie]].
+
În lumea din Europa de Est, după cel de-al doilea război mondial, într-o noapte părintele a fost atacat de către nişte partizani ce au dat buzna în chilia lui cerându-i de mâncare. După ce aceştia au terminat de mâncat, grupul de partizani a cerut ca părintele să-i însoţească afară din mica colibă. Când au ajuns afară la poartă, conducătorul grupului de partizani îi spune că va fi împuşcat. Aflându-se astfel în faţa unei morţi iminente, el primeşte veste cu multă smerenie cerând numai să i se acorde zece minute pentru a se ruga. Fiindu-i îngăduite cele zece minute, Părintele Iosif rosteşte “[[Tatăl nostru]]”, “[[Născătoare de Dumnezeu]]”, ”[[Crezul]]”, iar apoi începe să se roage pentru plecarea [[suflet]]ului său. Dintr-o dată, impacientat de lunga absenţă a Părintelui Iosif, Părintele Irinarh iese în grabă din colibă. Când vede arma care era îndreptată spre părintele Iosif, o aruncă la pământ şi începe să-i implore pe partizani să aibă milă de părintele Iosif. Ascultând rugăminţile Părintelui Irinarh, grupul de partizani îi lasă şi pleacă fără să le facă nici un rău.  
  
==Life==
+
La sfârşitul anilor 1950 şi 1960, pe timpul persecuţiilor lui Hrusciov împotriva Bisericii, monahii erau izgoniţi din biserică nepermiţându-li-se să se mai întoarcă.  
He was born Yakov Holovatiuk on [[November 27]], 1894, to Varnava and Anna Holovatiuk in the Ukrainian village of Malaya Ilovitsa. He was one of ten children in the family. Varnava, his father, took any work that was available, including making shoe-lasts and sleighs. Varnava also was an experienced setter of broken bones, and during Yakov's youth he helped his father setting broken bones.
 
  
In 1912, Yakov served his compulsory military service as a field medic. During World War I, he helped in rescuing wounded companions from the battlefield. Captured by the Germans, he was sent to the Alps where he spent three years as a prisoner working for a farmer. After he escaped in 1919, he returned to his native village. In Malaya Ilovitsa, he resumed his life as a peasant and cared for the sick who came to him for help.
+
În anul 1962, părintele aflându-se în fruntea unui grup de monahi reuşeşte să apere [[catedrala]] lavrei  închinată [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]]. Totuşi, după ce a reuşit să apere biserica, Părintele Iosif a fost luat la miezul nopţii şi dus la un spital psihiatric fiind plasat în secţia celor mai “agitaţi” pacienţi. A fost “tratat” cu medicamente ce i-au cauzat o masă întreagă de edem în tot corpul. Încercările fiilor săi duhovniceşti de-al elibera au eşuat. După trei luni, medicul şef l-a întrebat pe Părintele Iosif dacă poate trata pe ceilalţi oameni din secţie, la care acesta din urmă răspunde că da. După ce i s-a refuzat să i se dea [[Biblia]], o [[cruce]] şi [[veşminte]]le pentru a putea sluji [[Agheasma mică|slujba sfinţirii apei]], Părintele Iosif este obligat să se întoarcă din nou în secţie.  
  
In 1925, Yakov entered the [[Pochaev Lavra of the Dormition of the Theotokos|Pochaev Lavra]] as a [[novice]]. At the [[monastery]] he performed his duties industriously and with humility. He was [[tonsure]]d a [[monk]], with the name ''Joseph'', on [[July 8]], 1932, by [[Metropolitan]] Dionisy of Warsaw and All Poland. On [[September 21]], 1933, he was [[ordination|ordained]] a [[hierodeacon]] by Bishop Anthony. On [[September 27]], 1936, he was ordained a [[hieromonk]].  
+
În cele din urmă, el îşi recâştigă libertatea datorită intervenţiei lui Svetlana Alleluieva, fiica lui Iosif Stalin pe care Părintele Iosif o vindecase cândva de o boală sufletească. Datorită eforturilor ei, părintele a fost eliberat şi astfel s-a putut întoarce în satul său la o oarecare rudă de a sa.  
  
Among the tasks and obediences performed by Fr. Joseph at the [[lavra]], he became well known for his skill setting broken bones, such that suffering people were brought to him from all over the district. To limit the disturbance to the brethren of the lavra by all the people coming to Fr. Joseph for treatment, he moved, with the blessing of the prior, to a small house in the monastery cemetery. Here, he lived with Hieromonk Irinarch for the next twenty years. On some days he would receive up to 500 people who were looking for physical and spiritual healing. He dedicated his entire being to serving God and used his God-given gifts to help his neighbor.
+
Odată cu reîntoarcerea sa, oamenii suferinzi au început din nou să vină la el. Acest lucru pricinuia suspiciuni şi conflicte cu autorităţile locale care se temeau de mulţimea de oameni care veneau în sat pentru a lua [[binecuvântare]] de la părintele. În cele din urmă autorităţile reuşesc să atragă de partea lor pe o rudă de-a părintelui. Această rudă îl determină pe Părintele Iosif să meargă cu el cu tractorul undeva dincolo de sat printre mlaştini. Aici, într-un loc izolat, părintele este bătut şi aruncat aproape mort în apa rece de decembrie. După aproximativ opt ore este găsit încă în viaţă de unii dintre fii săi duhovniceşti şi dus la lavra Pochaev unde este de îndată tuns [[schimnic]] şi dându-i-se numele de Amfilohie după numele Sfântului [[Ierarh]] [[Amfilohie al Iconiei]] ce se sărbătoreşte pe [[23 noiembrie]]. Cu mila lui Dumnezeu schimonahul Amfilohie îşi revine. Întrucât nu avea permisiunea să locuiască la [[lavră]], curând se întoarce în sat. Aici, în sat, continuă să slujească în fiecare zi, să sfinţească apa ajutându-i pe cei bolnavi şi ducând o viaţă ascetică. Părintele găsea timp pentru toată lumea.  
  
In the world of eastern Europe after World War II, he was attacked one night by a group of partisans who burst into his [[cell]], demanding food. After finishing their meals, the group requested that the [[elder]] escort them away from the small hut. Upon reaching the gate, the leader of the partisans told him he was to be shot. Facing imminent death, the elder took the news with utter [[humility]], asking only that he be given ten minutes to pray. Granted the time, he read the "[[Lord's Prayer|Our Father]]," "O Theotokos," "[[Nicene-Constantinopolitan Creed|I believe]]," and began the prayer for the departure of the soul, when a distraught Fr. Irinarch burst out of the hut, concerned about Fr. Joseph's long absence, and, seeing the machine gun pointed at the elder, knocked the gun down and began pleading with them to show mercy to the elder. Heeding Fr. Irinarch's pleas, the group of partisans then left without any further threats.
+
Pe [[1 ianuarie]] 1971 nevoitorul Ieroschimonahul Amfilohie adoarme în Domnul, iar pe [[23 aprilie]] 2002 este declarat sfânt.
  
During the days of Khrushchev's persecutions of the Church of the late 1950s and 1960s, [[monasticism|monastics]] were evicted from their monasteries and not allowed to return. In 1962, the elder, leading a group of monks, successfully defended the Holy Trinity Cathedral at the lavra. However, after having defended the church, Fr. Joseph was taken away in the middle of the night to a psychiatric hospital where he was placed in the ward for the most "agitated" patients. Here he was "treated" with medications that caused a massive edema of his whole body. Pleas by his spiritual children for his release went for naught. After three months the chief of medicine asked if Fr. Joseph could heal others in the ward, to which he answered yes. After rejecting his request for the Holy [[Gospels]], a [[cross]], and [[vestments]] so that he could serve a [[Moleben]] with [[Holy water|Blessing of the Waters]], he was returned to the ward.
+
==Surse==
 
 
Fr. Joseph's release was gained through intervention by Svetlana Alleluieva, Joseph Stalin's daughter, whom Fr. Joseph had once healed of a spiritual illness. Through her efforts he was released and returned to his home village to live with one of his relatives.
 
 
 
With his return home, suffering people began seeking him out again. This conflicted the local authorities, worried about the flood of people coming to the village to seek the elder's blessing. The authorities finally persuaded one of his relatives to their position. The relative, tricking Fr. Joseph, took him on a tractor into the swamps beyond the village. In an isolated spot the elder was beaten and then thrown in the cold December water nearby to die. Some eight hours later some of the elder's spiritual children found him still alive and took him to Pochaev Lavra, where he was immediately tonsured into the [[schema]] with the name ''Amphilochius'', honoring the holy Hierarch [[Amphilochius of Iconium]] ([[November 23]]). Through God's mercy Schema-monk Amphilochius recovered. Since he did not have a residence permit to live at the lavra, he soon returned to his village.
 
 
 
In the village he continued serving a Moleben with a Blessing of the Waters each day in his yard, helping the sick, and maintained an ascetic life. The elder found time for everyone.
 
 
 
On [[January 1]], 1971, the ascetic, Schema-monk Amphilochius, reposed in the Lord. On [[April 23]], 2002, the Pochaev Elder Schema-abbot Amphilochius was [[glorification|glorified]] a saint.
 
 
 
==Source==
 
 
*''Parish Life'', Bulletin of the Russian Orthodox Cathedral of St. John the Baptist, Washington, DC, May 2008
 
*''Parish Life'', Bulletin of the Russian Orthodox Cathedral of St. John the Baptist, Washington, DC, May 2008
  
==External links==
+
==Legături externe==
 
*[[w:Amphilochius of Pochayiv|Wikipedia: Amphilochius of Pochayiv]]
 
*[[w:Amphilochius of Pochayiv|Wikipedia: Amphilochius of Pochayiv]]
 
*[http://www.unicorne.org/ORTHODOXY/articles/saints_icons/saints_new/volyn.htm Saints of Orthodox Volyn]
 
*[http://www.unicorne.org/ORTHODOXY/articles/saints_icons/saints_new/volyn.htm Saints of Orthodox Volyn]
Linia 39: Linia 32:
 
[[Categorie:Sfinţi ruşi]]
 
[[Categorie:Sfinţi ruşi]]
 
[[Categorie:Sfinţi ucraineni]]
 
[[Categorie:Sfinţi ucraineni]]
[[Categorie:Sfinţi contemporani]]
 
  
 
[[en:Amphilochius of Pochaev]]
 
[[en:Amphilochius of Pochaev]]

Versiunea de la data 11 noiembrie 2011 15:09

Preacuviosul şi purtătorul de Dumnezeu Părintele nostru Amfilohie de la Poceaev, ieromonah nevoitor din secolul al douăzecilea, s-a remarcat îndeosebi prin darul lui de-ai vindeca pe cei bolnavi. Pomenirea lui se face pe 29 aprilie sau pe 1 ianuarie.

Viaţa

S-a născut pe 27 noiembrie 1894 din părinţii Varnava şi Anna Holovatiuk într-un sat din Ukraina numit Malaya Ilovitsa. La naştere primeşte numele de Yakov Holovatiuk fiind cel de-al zecelea copil din familie. Tatăl său, Varnava, lucra orice găsea disponibil, chiar şi calapoade şi sănii. Varnava era iscusit în terapia de îndreptare a oaselor. Încă pe când era tânăr, Zakov îl ajuta pe tatăl său la această meserie.

În 1912 Yakov îşi îndeplineşte serviciul militar obligatoriu lucrând pe post de medic de teren. În timpul primului război mondial a ajutat la salvarea tovarășilor săi răniţi de pe câmpul de luptă. Prins fiind de germani este trimis în Alpi unde petrece trei ani ca prizonier lucrând la o fermă. În anul 1919 după ce scapă, se întoarce în satul său natal. Aici, în Malaya Ilovitsa îşi reia viaţa sa de la ţară, îngrijindu-se în acelaşi timp de oamenii bolnavi care veneau la ei.

În anul 1925, Yakov intră ca novice la lavra Pochaev. La mănăstirea îşi îndeplineşte datoriile sale cu sârguinţă şi cu smerenie. Pe 8 iulie 1932 este tuns monah de către Mitropolitul Dionisie de Varșovia şi al întregii Polonii luând astfel numele de Iosif.

În anul 1933 pe 21 septembrie este hirotonit ierodiacon de către episcopul Antonie, iar pe 27 septembrie 1936 este hirotonit ieromonah. Datorită abilităţii sale de a îndrepta oasele, mulţime de oameni de peste tot din împrejurimi veneau la el. Astfel, printre sarcinile şi ascultările pe care le îndeplinea la mănăstire era și aceea de a se ocupa de oamenii bolnavi ce veneau la el. Pentru a evita tulburarea care se făcea fraţilor din mănăstire din pricina celor care veneau la Părintele Iosif pentru vindecare, acesta din urmă se mută cu binecuvântarea stareţului într-o căsuţă din cimitirul mănăstirii. Aici vieţuieşte împreună cu ieromonahul Irinarh timp de douăzeci de ani. Erau zile când părintele primea până la aproape 500 de oameni, toţi veniţi la el pentru vindecare sufletească şi trupească. Toată viaţa sa şi-a pus-o în slujba lui Dumnezeu, iar darurile primite de la El le-a folosit pentru ajutorarea aproapelui.

În lumea din Europa de Est, după cel de-al doilea război mondial, într-o noapte părintele a fost atacat de către nişte partizani ce au dat buzna în chilia lui cerându-i de mâncare. După ce aceştia au terminat de mâncat, grupul de partizani a cerut ca părintele să-i însoţească afară din mica colibă. Când au ajuns afară la poartă, conducătorul grupului de partizani îi spune că va fi împuşcat. Aflându-se astfel în faţa unei morţi iminente, el primeşte veste cu multă smerenie cerând numai să i se acorde zece minute pentru a se ruga. Fiindu-i îngăduite cele zece minute, Părintele Iosif rosteşte “Tatăl nostru”, “Născătoare de Dumnezeu”, ”Crezul”, iar apoi începe să se roage pentru plecarea sufletului său. Dintr-o dată, impacientat de lunga absenţă a Părintelui Iosif, Părintele Irinarh iese în grabă din colibă. Când vede arma care era îndreptată spre părintele Iosif, o aruncă la pământ şi începe să-i implore pe partizani să aibă milă de părintele Iosif. Ascultând rugăminţile Părintelui Irinarh, grupul de partizani îi lasă şi pleacă fără să le facă nici un rău.

La sfârşitul anilor 1950 şi 1960, pe timpul persecuţiilor lui Hrusciov împotriva Bisericii, monahii erau izgoniţi din biserică nepermiţându-li-se să se mai întoarcă.

În anul 1962, părintele aflându-se în fruntea unui grup de monahi reuşeşte să apere catedrala lavrei închinată Sfintei Treimi. Totuşi, după ce a reuşit să apere biserica, Părintele Iosif a fost luat la miezul nopţii şi dus la un spital psihiatric fiind plasat în secţia celor mai “agitaţi” pacienţi. A fost “tratat” cu medicamente ce i-au cauzat o masă întreagă de edem în tot corpul. Încercările fiilor săi duhovniceşti de-al elibera au eşuat. După trei luni, medicul şef l-a întrebat pe Părintele Iosif dacă poate trata pe ceilalţi oameni din secţie, la care acesta din urmă răspunde că da. După ce i s-a refuzat să i se dea Biblia, o cruce şi veşmintele pentru a putea sluji slujba sfinţirii apei, Părintele Iosif este obligat să se întoarcă din nou în secţie.

În cele din urmă, el îşi recâştigă libertatea datorită intervenţiei lui Svetlana Alleluieva, fiica lui Iosif Stalin pe care Părintele Iosif o vindecase cândva de o boală sufletească. Datorită eforturilor ei, părintele a fost eliberat şi astfel s-a putut întoarce în satul său la o oarecare rudă de a sa.

Odată cu reîntoarcerea sa, oamenii suferinzi au început din nou să vină la el. Acest lucru pricinuia suspiciuni şi conflicte cu autorităţile locale care se temeau de mulţimea de oameni care veneau în sat pentru a lua binecuvântare de la părintele. În cele din urmă autorităţile reuşesc să atragă de partea lor pe o rudă de-a părintelui. Această rudă îl determină pe Părintele Iosif să meargă cu el cu tractorul undeva dincolo de sat printre mlaştini. Aici, într-un loc izolat, părintele este bătut şi aruncat aproape mort în apa rece de decembrie. După aproximativ opt ore este găsit încă în viaţă de unii dintre fii săi duhovniceşti şi dus la lavra Pochaev unde este de îndată tuns schimnic şi dându-i-se numele de Amfilohie după numele Sfântului Ierarh Amfilohie al Iconiei ce se sărbătoreşte pe 23 noiembrie. Cu mila lui Dumnezeu schimonahul Amfilohie îşi revine. Întrucât nu avea permisiunea să locuiască la lavră, curând se întoarce în sat. Aici, în sat, continuă să slujească în fiecare zi, să sfinţească apa ajutându-i pe cei bolnavi şi ducând o viaţă ascetică. Părintele găsea timp pentru toată lumea.

Pe 1 ianuarie 1971 nevoitorul Ieroschimonahul Amfilohie adoarme în Domnul, iar pe 23 aprilie 2002 este declarat sfânt.

Surse

  • Parish Life, Bulletin of the Russian Orthodox Cathedral of St. John the Baptist, Washington, DC, May 2008

Legături externe