Modificări

Salt la: navigare, căutare

Ambrozie de la Optina

56 de octeți adăugați, 31 ianuarie 2008 12:20
fără descrierea modificării
[[Image:Ambrozie.jpg|right|frame|Sf. Ambrozie de la Optina]]Sfântul Ambrozie este socotit vârful Bătrâneţii duhovniceşti de la Mănăstirea Optina. El a întrupat virtuţile tuturor bătrânilor în suişul lor cel mai înalt: smerenie sfântă, curăţia minţii şi a inimii, dragoste îmbelşugată şi jertfa de sine desăvârşită pentru mântuirea aproapelui. Pentru că el atinsese adâncimile smereniei, Domnul l-a binecuvântat cu daruri duhovniceşti prin care să vindece suflete bolnave. El citea inimile oamenilor şi îi era îngăduit să cunoască trecutul, prezentul şi viitorul oamenilor şi le vorbea în chip nemijlocit cuvântul descoperit al lui Dumnezeu. Darurile lui era atât de mari, încât sute de oameni se adunau zilnic la coliba lui smerită din mijlocul Rusiei. Printre aceştia erau scriitorii Dostoievski, Tolstoi, Leontiev şi Soloviev. Dostoievski a fost atât de impresionat de pelerinajul său la Optina şi la Bătrânul Ambrozie, încât a scris ultimul şi cel mai mare roman al său – Fraţii Karamazov, cu scopul vădit de a reprezenta chipul duhovnicesc al Mănăstirii Optina şi pe Bătrânul Ambrozie.Zile de pomenirePrăznuirea: 11 Octombrie (pomenirea Sfinţilor de la Optina), 27 Iunie, 10 Octombrie
==Viaţa==
Părintele Ambrozie, pe numele său de mirean Alexandr Mihailovici Grenkov, s-a născut la 23 noiembrie 1812, întro familie de credincioşi din regiunea Tambov. Dupa şcoala primară începe să studieze la seminarul din Tambov. În anul 1835, pe când se afla la seminar, Alexandr Mihailovici se îmbolnăveşte foarte grav, aflandu-se în faţa morţii, fără putere de împotrivire şi această împrejurare i-a hotarât calea vieţii. Bătrânul Ambrozie mărturiseşte: „Am făgăduit Domnului că dacă mă va face sănătos şi mă va ridica din patul de boală, voi merge la mănăstire negreşit.“ Se însănătoşeşte în chip miraculos dar hotărârea de a merge la mănăstire îl înfricoşează prin marea îndatorire înaintea lui Dumnezeu şi a omului, pe care se pregătea să o primească, şi îl speria ruptura de partea mai luminoasă a vieţii din lume. A început în sufletul lui o luptă cumplită între hotarârea luată şi şovăielile fără de voie.
29 de modificări

Meniu de navigare