Ambrozie al Milanului: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(format: in curs)
(reorganizare, scoatere formate)
Linia 1: Linia 1:
−
{{Îmbunătăţire}}
 
−
{{În curs}}
 
 
[[Image:Ambroseofmilan.jpg|right|thumb|Sfântul Ambrozie, mozaic în biserica "San Ambrogio", Milano]]
 
[[Image:Ambroseofmilan.jpg|right|thumb|Sfântul Ambrozie, mozaic în biserica "San Ambrogio", Milano]]
−
Părintele nostru întru sfinți Ambrozie al Milanului a fost ales episcop de Milano, fiind singurul candidat capabil să-l înlocuiască pe Auxentius, episcop arian, în anul 374. Catehumen, de formație avocat, a învățat teologia în urma unui studiu intens, fiind botezat si apoi hirotonit episcop al Milanului. A susținut crezul sinodului de la Niceea și prin elocvența argumentelor sale l-a convins pe împăratul Grațian de mărturisirea de credință a acestui sinod. Mai târziu l-a convins pe Graţian să convoace un sinod local în anul 381, la Aquileia, care i-a destituit pe episcopii ariani Palladius și Secundianus, întărind astfel poziția ortodoxă din vest. Sfântul Ambrozie a combătut cu zel încercările curții imperiale de favoritism pentru arieni, ”vechea” religie, și pentru iudei, opunându-se în special favorurilor din partea împăratului Valentinian pentru arieni. Apărând poziția ortodoxiei, a fost comparat adesea cu Sfântul Hillary din Poitiers. A fost cunoscut pentru predicile sale care au l-au influențat pe fericitul Augustin din Hippo ducând la convertirea sa. Pomenirea sa se face în ziua de 7 decembrie.
+
Cel întru Sfinţi Părintele nostru '''Ambrozie al Milanului''' (340-397) a fost unul dintre marii [[Sfânt Părinte|Sfinţi Părinţi]] ai Bisericii, episcop de Mediolanum (Milano) (374-397), teolog, autor al unui mare număr de scrieri apologetice, omiletice, de teologie morală etc., apărător al dreptei credinţe împotriva [[arianism]]ului, [[sabelianism]]ului şi a ereziei lui [[Eunomie (eretic)|Eunomie]]. A fost foarte cunoscut pentru predicile sale, care au l-au influențat foarte mult şi pe Fericitul [[Augustin de Hippona]], ducând la convertirea acestuia la creştinism. Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte în ziua de [[7 decembrie]].
  
 
==Viaţa==
 
==Viaţa==
−
Sfântul Ambrozie s-a născut ca cetățean roman în Germania la Trier, între anii 337 și 340, din familie de creștini. Tatăl său era prefect al Galileii Narbonensis iar mama sa o femeie inteligentă. A primit o aleasă educație la Roma, urmându-l pe tatăl său în carieră. După aprofundarea studiilor în literatură, drept și retorică, a fost ales de pretorul Anicius Probus în consiliul din Lingura și Emilia și apoi prefect consular cu sediul la Milano. În această poziție a dat dovadă de o foarte bună administrare.
+
Sfântul Ambrozie s-a născut cel mai probabil  la Trier, în Germania, cândva între anii 337 și 340, într-o familie de rang senatorial, creştină. Tatăl său era prefect al Galliei Narbonensis; mama sa avea preocupări literare. A primit o aleasă educație la Roma, urmându-l pe tatăl său în carieră. După aprofundarea studiilor în literatură, drept și retorică, a fost ales de pretorul Anicius Probus în consiliul din Liguria și Emilia, devenind apoi prefect consular (cu reşedinţa la Milano). Aici şi-a dovedit  calităţile de foarte bun administrator.  
  
−
În disputa dintre susținătorii sinodului de la Niceea și cei ai lui Arian privind alegerea viitorului episcop al Milanului după moartea arianului Auxentius în 374, un discurs al sfântului Ambrozie ținut în mijlocul crizei a lăsat să se ințeleagă că el ar fi singurul candidat capabil de a fi episcop al Milanului. Fiind numai catehumen, a fost repede botezat și în câteva zile instalat ca nou episcop al Milanului. A inceput să invețe repede teologia cu preotul Simplician din Roma. După ce și-a împărțit banii la săraci și a avut grijă de familia sa, s-a dedicat apoi bisericii.
+
La moartea episcopului (arian) Auxentie de Milano în anul 374, scaunul episcopal rămâne vacant; între ortodocşi şi arieni ale loc o acerbă dispută pentru succesiune. În mijlocul acestei crize, Ambrozie ţine în mijlocul mulţimii adunate un discurs conciliator, care îi atrage simpatia poporului, care îl aclamă atunci ca pe singurul candidat capabil să îi succeadă lui Auxentie (deşi Ambrozie era încă numai [[catehumen]]). Începe să înveţe intensiv [[teologie|teologia]] creştină sub supravegherea [[preot]]ului Simplician din Roma. Făcând apoi aranjamentele necesare cu privire la familia sa, îşi împarte averea săracilor şi se consacră cu totul Bisericii. Este botezat, apoi este în scurt timp hirotonit, trecând repede prin toate treptele clericale, până ce devine episcop titular de Milano.
  
−
Noul episcop al Milanului a început să urmeze repede învățăturile sinodului de la Niceea în biserică, fiind în contradicție cu arienii. În curtea imperială sfântul Ambrozie s-a bucurat de susținerea lui Grațian, care era fiul lui Valentinian I, dar argumentele lui Ambrozie nu l-au putut întoarce pe cel mai tânăr fiu, Valentinian, de la calea ariană. Întețindu-se divergențele religioase, conducătorul arienilor, Palladius și Secundianus, au propus lui Grațian să convoace un sinod general. Considerându-l un motiv întemeiat, Grațian a fost de acord, dar sfântul Ambrozie întrevăzând consecințe nefavorabile l-a convins pe împărat să limiteze sinodul la o întâlnire cu episcopii din vest.
+
A apărat credinţa ortodoxă a [[Sinodul I Ecumenic|Sinodului de la Niceea]] în biserică, intrând curând în conflict cu arienii, foarte influenţi încă la Mediolanum, precum şi şi la curtea imperială. Elocinţa argumentaţiei sale l-a convins pe împăratul roman Graţian (375-383), fiul lui Valentinian I, dar nu şi familia foarte tânărului său frate vitreg, co-împăratul Valentinian al II-lea (375-392), care rămâne de partea arienilor.
  
−
Sinodul a fost convocat la Aquileia în anul 381 cu 32 de episcopi prezenți și a fost prezidat de Ambrozie. Sinodul i-a cerut lui Palladius să-și apere convingerile, însă acesta a refuzat menționând că întâlnirea nu a reprezentat biserica și nu a fost obiectivă. Atunci sinodul a votat să-i demită pe Palladius și pe Secundius din scaunul episcopal. Dar lupta împotriva arienilor s-a intensificat în anul 384, când Valentinian, mama sa Iustina și mulți clerici si laici care au trecut la credința ariană i-au cerut episcopului Ambrozie să li se dea două biserici din Milano și din suburbii. Sfântul Ambrozie a refuzat, iar când a fost chemat în fața consiliului să răspundă pentru purtarea sa a fost însoțit de o mulțime de oameni a cărui zel a intimidat atât de mult oamenii lui Valentinian, încât sfântului Ambrozie i s-a permis să plece fără să dea bisericile. Prefectul orașului a cerut însă insistent să utilizeze o biserică din suburbii. Pentru că sfântul Ambrozie nu ceda cu nici un chip, oamenii împăratului au început să prepare bisericile pentru împărat, dar s-au retras când au văzut puterea fermității sfântului, mai ales când a spus: ”Daca mă vreți pe mine, sunt gata să mă supun: duceți-mă la închisoare sau la moarte. Nu voi opune rezistență, dar nu voi trăda niciodata biserica lui Hristos. Nu voi chema oamenii sa mă salveze. Mai degrabă voi muri la picioarele altarului decât să-l abandonez. Nu voi încuraja furia poporului, căci numai Dumnezeu o poate domoli.” Totuși curajul sfântului Ambrozie nu a fost încercat la un asemenea nivel.
+
Agravându-se controversele religioase, Sf. Ambrozie reuşeşte să îl convingă pe Graţian să convoace un sinod general al [[episcop]]ilor occidentali, la Aquileia. Sinodul a fost convocat la Aquileia în anul 381, reunind 32 de episcopi occidentali și prezidat de Ambrozie. Sinodul i-a cerut lui Palladie să-și apere convingerile, însă acesta refuză să recunosască autoritatea Sinodului, considerându-l nereprezentativ pentru întreaga Biserică. Sinodul îi depune din treaptă pe Palladie şi Secundian, singurii episcopi arieni rămaşi, consolidând astfel poziția ortodocşilor în partea occidentală a Imperiului.
  
−
Când membrii ”vechii religii a statului” au încercat să obțină aprobare de la împăratul Valentinian al II-lea să restaureze altarul zeiței Victoria pe vechiul loc în senatul roman pentru a susține preotesele Vestalis și a celebra în mod regulat riturile păgâne, sfântul Ambrozie a prezentat energic contra-argumente pentru a arăta absurditatea și ipocrizia cererilor lor, constatând că este de datoria conducătorului creștinilor să elimine riturile păgâne.
+
În anul 384 însă, familia lui Valentinian, în frunte cu mama sa Justina, precum şi mai mulţi clerici şi laici aderă public la credinţa ariană şi îi cer episcopului Ambrozie să li se dea două biserici din Milano şi din suburbii. Sfântul Ambrozie a refuzat, susţinând cauza ortodoxă atât înaintea poporului cât şi a administraţiei imperiale. Nu acceptă să le cedeze nici măcar o singură biserică, considerând că nu există un „drept la erezie”.
  
−
În același fel sfântul Ambrozie a  fost ferm cu împăratul când îi favoriza pe evrei, scoțând în evidență faptul că împăratul a favorizat reconstrucția sinagogii distrusă de o mulțime de oameni răi, multe case ale bogaților și biserici dărâmate rămânând neconstruite încă. Totuși, sfântul Ambrozie nu s-a dat în lături de la pedepsirea celor responsabili în mod direct de distrugerea sinagogii.
+
Totodată, Ambrozie s-a opus atât încercărilor susţinătorilor vechii religii politeiste romane de a obţine aprobarea împăratului pentru restaurarea altarului zeiţei Victoria de lângă Senatul roman, celebrarea riturilor păgâne şi întreţinerea din fonduri imperiale a colegiului vestalelor, susţinând că un împărat creştin nu avea dreptul şi nu putea cu nici un chip susţine perpetuarea religiei păgâne şi a credinţelor greşite. Din acelaşi motiv, l-a mustrat pe împărat atunci când acesta a susţinut reconstrucţia sinagogii iudaice care fusese distrusă într-o răzmeriţă, amintindu-i că, în calitate de împărat creştin, datoria lui era să (re)construiască mai degrabă biserici; a susţinut totuşi pedepsirea celor direct responsabili de distrugerea sinagogii.
−
Fiind susținut mult de popor datorită popularității și respectului pe care il acordau, sfântul Ambrozie a fost aproape și de cei săraci și a introdus reforme populare în ordinea și celebrarea cultului public religios. A vorbit de asemenea despre persoanele publice din acel timp, lucru care a provocat aplauzele poporului dar și batjocura curții imperiale. Deși curtea imperială era adesea nemulțumită de opiniile sale religioase și de comportamentul său, a respectat talentul său politic și la nevoie i-a cerut ajutorul pe care el l-a oferit cu generozitate. Astfel, când Magnus Maximus a luat puterea fraudulos în Gaul și voia să meargă în Italia, Valentinian i-a cerut lui Ambrozie să meargă în Gaul și să-l convingă să renunțe. Sfântul Ambrozie a fost a reușit, însă în a doua încercare de împăcare Ambrozie nu a avut același succes, sfatul său nefiind ascultat; astfel Maximus a intrat în Italia și a cucerit Milano. În timp ce Iustina și fiul său au fugit, sfântul Ambrozie a rămas în Milano și i-a ajutat pe cei care au suferit de pe urma invaziei.
 
  
−
În luptele pentru putere de la sfârșitul secolului al patrulea, Theodosius I, împărat al estului, a ajuns să aibă o stăpânire incontestabilă asupra imperiului roman. Totuși, sfântul Ambrozie l-a pedepsit pe Theodosius pentru masacrul din Thessalonic, rugându-l să se pocăiască precum David. De asemenea, el l-a încurajat pe Theodosius să promulge ”Decretele lui Theodosian” care reprezentau mai mult învățătura sfântului Ambrozie decât cea a lui Theodosius. După înfrângerea lui Eugenius, sfântul Ambrozie a cerut iertare celor care l-au susținut pe Eugenius. Sfântul Ambrozie a trecut la Domnul pe data de 4 aprilie 397, la doi ani după moartea lui Theodosius. Succesorul lui Ambrozie ca episcop al Milanului a fost Simplician.
+
A fost un predicator foarte popular şi foarte respectat; a introdus o serie de reforme în celebrarea cultului public. A introdus cântarea antifonală în Biserică (alternanţa a două coruri în cântarea bisericească), scriind el însuşi o serie de imnuri. Tradiţia liturgică întemeiată de el se păstrează parţial până astăzi în Biserica Catolică din Milano, sub numele de „ritul ambrozian”.
  
−
Sfântul Ambrozie se numără printre cei mai mari conducători creștini din vest din acel timp: fericitul Augustin, sfântul Ieronim, sfântul Grigorie cel mare și sfântul Hilary din Poitiers. Sfântul Ambrozie a fost cunoscut mai mult pentru talentul său administrativ datorat educației și experienței sale înainte de a fi episcop. Totuși, la fel ca Hilary, Ambrozie a venit din Alexandria și a fost în centrul problemelor de doctrină ale zilelor de-atunci, mai ales cele privind arianismul. Predicile sale au fost cunoscute și au avut influență asupra convertirii lui Augustin. S-a străduit să scrie imnuri, devenind astfel modele de imnuri simple pentru mai târziu. Sfântul Ambrozie a fost recunoscut ca cel care a introdus cântarea antifonală în timpul căreia un cor alternează cu celălalt. Important este și faptul că sfântul Ambrozie l-a botezat pe Augustin, fiind binecunoscută convertirea sa.
+
Fiind un orator talentat, care vorbea în predicile sale despre problemele actuale şi inclusiv despre chestiuni legate de Curtea imperială, fiind totodată şi foarte aproape de săraci, şi-a atras dragostea poporului, însă de multe ori s-a expus mâniei şi invidiei curţii imperiale.  
  
−
==Scrieri==
+
Abilitatea sa diplomatică era şi ea recunoscută, Sf. Ambrozie fiind rugat să intervină atunci când, după asasinarea lui Graţian, în Gallia, uzurpatorul Magnus Maximus (sau Maximian) se proclamă pe sine împărat în locul acestuia şi caută să treacă Alpii spre Italia. Ambrozie este trimis să medieze o împăcare între Maximus şi Valentinian, însa până la urmă nu reuşeşte, iar Maximian cucereşte Italia şi chiar oraşul Milano, dar va fi ucis la scurt timp din porunca împăratului de Răsărit, Teodosie, care devine astfel ultimul împărat al întregului Imperiu Roman.
−
*[http://www.monachos.net/library/Patristics_Master_List%2C_Page_1#A_-_Documents_in_the_Monachos_Library Scrieri ale Sfântului Ambrozie, între care "Despre credința în Înviere" și "Despre Duhul Sfânt" (în limba engleză)]
+
 
 +
Teodosie este cel care a proclamat creştinismul ca religie de stat, interzicând vechile credinţe păgâne prin aşa-numitele „decrete teodosiene”, în concordanţă şi cu ceea ce susţinea Sf. Ambrozie, căruia îi este uneori atribuit impulsul pentru instituirea acestora. Totuşi, ca urmare a masacrării populaţiei oraşului Tesalonic (ordonat în anul 390 de Teodosie drept represalii pentru asasinarea guvernatorului local), Sf. Ambrozie îl excomunică pe împărat, cerându-i să facă penitenţă publică pentru omorul săvârşit, iar Teodosie dă curs cererii acestuia, primind apoi iertarea. De asemenea, după înfrângerea rebeliunii uzurpatorului Eugeniu, Sf. Ambrozie intervine pe lângă împărat pentru a obţine iertarea celor care-l susţinuseră pe acesta.
 +
 
 +
Sfântul Ambrozie a trecut la Domnul pe data de  4 aprilie 397, la doi ani după moartea lui Teodosie. Urmaşul lui Ambrozie ca episcop al Milanului a fost Simplician.
  
−
În chestiuni de [[exegeză]], Sfâtul Ambrozie este, ca și [[Ilarie de Poitiers|Ilarie]], un [[Școala teologică din Alexandria|alexandrin]]. În chestiuni [[dogmă|dogmatice]], îl urmează pe Sfântul [[Vasile cel Mare|Vasile al Cezareei Capadociei]] și pe alți autori greci, însă dă o nuanță occidentală clară speculațiilor de care se ocupă. Acest lucru rezultă mai ales din importanța mai mare pe care o dă [[păcat]]ului omenesc și [[Har]]ului dumnezeiesc și în locul pe care îl atribuie [[credinţa|credinţei]] în viața fiecărui creștin.  
+
==Scrierile==
 +
Sfântul Ambrozie se numără printre cei mai mari teologi şi episcopi creștini din Occident din acel timp: Fericitul [[Augustin de Hippona|Augustin]], Sfântul [[Ieronim]], Sfântul [[Grigorie cel Mare]] și Sfântul [[Ilarie de Poitiers]]. Sfântul Ambrozie a fost binecunoscut pentru talentul său administrativ, datorat şi educației și experienței sale dinainte de a fi episcop. Totuși, întocmai ca Ilarie, Ambrozie s-a găsit în miezul disputelor doctrinare ale vremii, mai ales cele privind arianismul. Predicile sale au fost bine cunoscute și au avut o influență considerabilă asupra convertirii lui Augustin, pe care l-a şi botezat. A scris şi imnuri bisericeşti, modele de eleganţă simplă şi demnitate pentru autorii mai târzii.  
  
 +
În chestiuni de [[exegeză]], Sfâtul Ambrozie este, ca și [[Ilarie de Poitiers|Ilarie]], un [[Școala teologică din Alexandria|alexandrin]]. În chestiuni [[dogmă|dogmatice]], îl urmează pe Sfântul [[Vasile cel Mare]] și pe alți autori greci, însă dă o nuanță occidentală clară reflecţiilor sale teologice, lucru vizibil mai ales din importanța pe care o acordă reflecţiei asupra [[păcat]]ului omenesc și lucrarii [[Har]]ului dumnezeiesc, precum și în locul pe care îl atribuie [[credinţa|credinţei]] în viața creștinilor.
  
 +
Între scrierile sale, amintim:
 
* ''De fide ad Gratianum Augustum'' (Despre credință, lui [[Graţian|Graţian Augustus]])
 
* ''De fide ad Gratianum Augustum'' (Despre credință, lui [[Graţian|Graţian Augustus]])
 
* ''De officiis'' (Despre rangurile preoțești, un manual important al funcțiilor ecleziastice)
 
* ''De officiis'' (Despre rangurile preoțești, un manual important al funcțiilor ecleziastice)
Linia 42: Linia 45:
 
* ''[[Ambrosiaster]]'' sau "pseudo-Ambrozie" este un scurt comentariu la ''Epistolele'' Sfântului Apostol [[Apostolul Pavel|Pavel]], care multă vreme i-a fost atribuită Sfântului Ambrozie.
 
* ''[[Ambrosiaster]]'' sau "pseudo-Ambrozie" este un scurt comentariu la ''Epistolele'' Sfântului Apostol [[Apostolul Pavel|Pavel]], care multă vreme i-a fost atribuită Sfântului Ambrozie.
  
−
==Sinaxar 7 decembrie==
+
===Online===
−
 
+
*[http://www.monachos.net/library/Patristics_Master_List%2C_Page_1#A_-_Documents_in_the_Monachos_Library Scrieri ale Sfântului Ambrozie, între care "Despre credința în Înviere" și "Despre Duhul Sfânt" (în limba engleză)]
−
Cuviosul Părintele nostru Ambrozie era de loc din cetatea Romei. Era senator: bărbat destoinic la cuvânt, cântar şi cumpănă a dreptăţii. Nu dădea hotărârile după faţa oamenilor, ci cu nepărtinire şi cu dreptate. De aceea i s-a încredinţat stăpânirea întregii Italii, de către binecredincioşii împăraţi Constantin şi Constant, fiii marelui împărat Constantin. Nu era încă luminat cu dumnezeiescul [[Botez]]; era încă printre catehumeni, dar întru nimic nu era mai prejos în virtute şi în viaţă curată decât cei ce se împărtăşeau cu [[Sfintele Taine]]. Prin hotărârea împăratului Valentinian, Sfântul Ambrozie a fost ales episcop al Bisericii Milanului, la moartea episcopului acelei Biserici. Mai întâi a fost botezat, apoi a urcat toate treptele bisericeşti până a ajuns la cea mai de sus.
 
−
 
 
−
Ca episcop a învăţat pe popor drept şi bine dreapta credinţă; a păzit neatinsă Biserica de orice erezie; a stat alături de cei ce duceau război ereziilor lui [[Arie]], [[Sabelie]] şi Eunomie; a scris multe şi felurite cărţi pentru dreapta credinţă; pe împăratul Teodosie, care venise în Milan, după ce săvârşise acea nelegiuita vărsare de sânge în Tesalonic, l-a oprit să intre în biserică; l-a făcut să-şi dea seama de nelegiuirea lui, l-a arătat cât de mare deosebire este între un preot şi un mirean, chiar împărat de-ar fi el, şi l-a sfătuit să nu mai îndrăznească să se apropie de cele dumnezeieşti cu atâta sfruntare şi obrăznicie. După ce a săvârşit fapte îmbunătăţite şi-a sfârşit viaţa, după o bună bătrâneţe.
 
  
 
==Imnografie==
 
==Imnografie==

Versiunea de la data 18 martie 2010 22:57

Sfântul Ambrozie, mozaic în biserica "San Ambrogio", Milano

Cel întru Sfinţi Părintele nostru Ambrozie al Milanului (340-397) a fost unul dintre marii Sfinţi Părinţi ai Bisericii, episcop de Mediolanum (Milano) (374-397), teolog, autor al unui mare număr de scrieri apologetice, omiletice, de teologie morală etc., apărător al dreptei credinţe împotriva arianismului, sabelianismului şi a ereziei lui Eunomie. A fost foarte cunoscut pentru predicile sale, care au l-au influențat foarte mult şi pe Fericitul Augustin de Hippona, ducând la convertirea acestuia la creştinism. Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte în ziua de 7 decembrie.

Viaţa

Sfântul Ambrozie s-a născut cel mai probabil la Trier, în Germania, cândva între anii 337 și 340, într-o familie de rang senatorial, creştină. Tatăl său era prefect al Galliei Narbonensis; mama sa avea preocupări literare. A primit o aleasă educație la Roma, urmându-l pe tatăl său în carieră. După aprofundarea studiilor în literatură, drept și retorică, a fost ales de pretorul Anicius Probus în consiliul din Liguria și Emilia, devenind apoi prefect consular (cu reşedinţa la Milano). Aici şi-a dovedit calităţile de foarte bun administrator.

La moartea episcopului (arian) Auxentie de Milano în anul 374, scaunul episcopal rămâne vacant; între ortodocşi şi arieni ale loc o acerbă dispută pentru succesiune. În mijlocul acestei crize, Ambrozie ţine în mijlocul mulţimii adunate un discurs conciliator, care îi atrage simpatia poporului, care îl aclamă atunci ca pe singurul candidat capabil să îi succeadă lui Auxentie (deşi Ambrozie era încă numai catehumen). Începe să înveţe intensiv teologia creştină sub supravegherea preotului Simplician din Roma. Făcând apoi aranjamentele necesare cu privire la familia sa, îşi împarte averea săracilor şi se consacră cu totul Bisericii. Este botezat, apoi este în scurt timp hirotonit, trecând repede prin toate treptele clericale, până ce devine episcop titular de Milano.

A apărat credinţa ortodoxă a Sinodului de la Niceea în biserică, intrând curând în conflict cu arienii, foarte influenţi încă la Mediolanum, precum şi şi la curtea imperială. Elocinţa argumentaţiei sale l-a convins pe împăratul roman Graţian (375-383), fiul lui Valentinian I, dar nu şi familia foarte tânărului său frate vitreg, co-împăratul Valentinian al II-lea (375-392), care rămâne de partea arienilor.

Agravându-se controversele religioase, Sf. Ambrozie reuşeşte să îl convingă pe Graţian să convoace un sinod general al episcopilor occidentali, la Aquileia. Sinodul a fost convocat la Aquileia în anul 381, reunind 32 de episcopi occidentali și prezidat de Ambrozie. Sinodul i-a cerut lui Palladie să-și apere convingerile, însă acesta refuză să recunosască autoritatea Sinodului, considerându-l nereprezentativ pentru întreaga Biserică. Sinodul îi depune din treaptă pe Palladie şi Secundian, singurii episcopi arieni rămaşi, consolidând astfel poziția ortodocşilor în partea occidentală a Imperiului.

În anul 384 însă, familia lui Valentinian, în frunte cu mama sa Justina, precum şi mai mulţi clerici şi laici aderă public la credinţa ariană şi îi cer episcopului Ambrozie să li se dea două biserici din Milano şi din suburbii. Sfântul Ambrozie a refuzat, susţinând cauza ortodoxă atât înaintea poporului cât şi a administraţiei imperiale. Nu acceptă să le cedeze nici măcar o singură biserică, considerând că nu există un „drept la erezie”.

Totodată, Ambrozie s-a opus atât încercărilor susţinătorilor vechii religii politeiste romane de a obţine aprobarea împăratului pentru restaurarea altarului zeiţei Victoria de lângă Senatul roman, celebrarea riturilor păgâne şi întreţinerea din fonduri imperiale a colegiului vestalelor, susţinând că un împărat creştin nu avea dreptul şi nu putea cu nici un chip susţine perpetuarea religiei păgâne şi a credinţelor greşite. Din acelaşi motiv, l-a mustrat pe împărat atunci când acesta a susţinut reconstrucţia sinagogii iudaice care fusese distrusă într-o răzmeriţă, amintindu-i că, în calitate de împărat creştin, datoria lui era să (re)construiască mai degrabă biserici; a susţinut totuşi pedepsirea celor direct responsabili de distrugerea sinagogii.

A fost un predicator foarte popular şi foarte respectat; a introdus o serie de reforme în celebrarea cultului public. A introdus cântarea antifonală în Biserică (alternanţa a două coruri în cântarea bisericească), scriind el însuşi o serie de imnuri. Tradiţia liturgică întemeiată de el se păstrează parţial până astăzi în Biserica Catolică din Milano, sub numele de „ritul ambrozian”.

Fiind un orator talentat, care vorbea în predicile sale despre problemele actuale şi inclusiv despre chestiuni legate de Curtea imperială, fiind totodată şi foarte aproape de săraci, şi-a atras dragostea poporului, însă de multe ori s-a expus mâniei şi invidiei curţii imperiale.

Abilitatea sa diplomatică era şi ea recunoscută, Sf. Ambrozie fiind rugat să intervină atunci când, după asasinarea lui Graţian, în Gallia, uzurpatorul Magnus Maximus (sau Maximian) se proclamă pe sine împărat în locul acestuia şi caută să treacă Alpii spre Italia. Ambrozie este trimis să medieze o împăcare între Maximus şi Valentinian, însa până la urmă nu reuşeşte, iar Maximian cucereşte Italia şi chiar oraşul Milano, dar va fi ucis la scurt timp din porunca împăratului de Răsărit, Teodosie, care devine astfel ultimul împărat al întregului Imperiu Roman.

Teodosie este cel care a proclamat creştinismul ca religie de stat, interzicând vechile credinţe păgâne prin aşa-numitele „decrete teodosiene”, în concordanţă şi cu ceea ce susţinea Sf. Ambrozie, căruia îi este uneori atribuit impulsul pentru instituirea acestora. Totuşi, ca urmare a masacrării populaţiei oraşului Tesalonic (ordonat în anul 390 de Teodosie drept represalii pentru asasinarea guvernatorului local), Sf. Ambrozie îl excomunică pe împărat, cerându-i să facă penitenţă publică pentru omorul săvârşit, iar Teodosie dă curs cererii acestuia, primind apoi iertarea. De asemenea, după înfrângerea rebeliunii uzurpatorului Eugeniu, Sf. Ambrozie intervine pe lângă împărat pentru a obţine iertarea celor care-l susţinuseră pe acesta.

Sfântul Ambrozie a trecut la Domnul pe data de 4 aprilie 397, la doi ani după moartea lui Teodosie. Urmaşul lui Ambrozie ca episcop al Milanului a fost Simplician.

Scrierile

Sfântul Ambrozie se numără printre cei mai mari teologi şi episcopi creștini din Occident din acel timp: Fericitul Augustin, Sfântul Ieronim, Sfântul Grigorie cel Mare și Sfântul Ilarie de Poitiers. Sfântul Ambrozie a fost binecunoscut pentru talentul său administrativ, datorat şi educației și experienței sale dinainte de a fi episcop. Totuși, întocmai ca Ilarie, Ambrozie s-a găsit în miezul disputelor doctrinare ale vremii, mai ales cele privind arianismul. Predicile sale au fost bine cunoscute și au avut o influență considerabilă asupra convertirii lui Augustin, pe care l-a şi botezat. A scris şi imnuri bisericeşti, modele de eleganţă simplă şi demnitate pentru autorii mai târzii.

În chestiuni de exegeză, Sfâtul Ambrozie este, ca și Ilarie, un alexandrin. În chestiuni dogmatice, îl urmează pe Sfântul Vasile cel Mare și pe alți autori greci, însă dă o nuanță occidentală clară reflecţiilor sale teologice, lucru vizibil mai ales din importanța pe care o acordă reflecţiei asupra păcatului omenesc și lucrarii Harului dumnezeiesc, precum și în locul pe care îl atribuie credinţei în viața creștinilor.

Între scrierile sale, amintim:

  • De fide ad Gratianum Augustum (Despre credință, lui Graţian Augustus)
  • De officiis (Despre rangurile preoțești, un manual important al funcțiilor ecleziastice)
  • De Spiritu Sancto (Despre Duhul Sfânt)
  • De incarnationis Dominicae sacramento (Despre taina Întrupării Domnului)
  • De mysteriis (Despre Sfintele Taine)
  • Expositio evangelii secundum Lucam (Comentariu la Evanghelia după Luca)
  • Lucrări de etică: De bono mortis (Despre binele pe care ni-l aduce moartea); De fuga saeculi (Despre fuga de lume); De institutione virginis et sanctae Mariae virginitate perpetua ad Eusebium (Despre nașterea Fecioarei și despre pururea-fecioria Mariei); De Nabuthae (Despre Nabot); De paenitentia (Despre pocăinţă; De paradiso (Despre Rai); De sacramentis (Despre Sfintele Taine); De viduis (Despre văduve); De virginibus (Despre fecioare); De virginitate (Despre feciorie); Exhortatio virginitatis (Exortația fecioriei); De sacramento regenerationis sive de philosophia (Despre taina renașterii, sau Despre filosofie [fragmente])
  • Comentarii omiletice la Vechiul Testament: Hexameronul (Cele șase zile ale Creației); De Helia et ieiunio (Despre Ilie și despre postire); De Iacob et vita beata (Despre Iacov și despre viața cea fericită); De Abraham (Despre Avraam; De Cain et Abel; De Ioseph (Despre Iosif); De Isaac vel anima (Despre Isaac, sau Sufletul); De Noe (Despre Noe); De interpellatione Iob et David (Despre rugăciunea lui Iov și David); De patriarchis (Despre patriarhi); De Tobia (Despre Tobie); Explanatio psalmorum (Tâlcuire la Psalmi); Explanatio symboli (Comentariu la Simbolul credinței).
  • De obitu Theodosii; De obitu Valentiniani; De excessu fratris Satyri (discursuri funebre)
  • 91 de scrisori
  • O colecție de cântări
  • Fragmente de predici
  • Ambrosiaster sau "pseudo-Ambrozie" este un scurt comentariu la Epistolele Sfântului Apostol Pavel, care multă vreme i-a fost atribuită Sfântului Ambrozie.

Online

Imnografie

Tropar, glasul al 4-lea:

Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Ambrozie, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul al 3-lea:

Cu dumnezeieştile învăţături strălucind, ai îndepărtat înşelăciunea lui Arie, povăţuitorule de cele de taină şi păstorule Ambrozie; şi minuni făcând, cu puterea Duhului, ai vindecat cu înţelepciune felurite patimi; Părinte Cuvioase, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să mântuiască sufletele noastre.

Surse

Legături externe

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Ambrozie_al_Milanului&oldid=17137”