Modificări

Salt la: navigare, căutare

Ambrozie al Milanului

2 octeți adăugați, 24 martie 2008 01:25
Viaţa
În același fel Ambrozie a fost ferm cu împăratul când îi favoriza pe evrei, scoțând în evidență faptul că împăratul a favorizat reconstrucția sinagogii distrusă de o mulțime de oameni, multe case ale bogaților și biserici dărâmate de turbulenți rămânând neconstruite încă. Totuși, Ambrozie nu s-a dat în lături de la pedepsirea celor responsabili în mod direct de distrugerea sinagogii.
Deși era susținut mult de popor datorită popularității și respectului pe care il acordau, Ambrozie a fost de asemenea aproape de cei săraci și a introdus reforme populare în ordinea și celebrarea cultului public religios. A vorbit de asemenea despre persoanele publice din acel timp, lucru care a provocat aplauzele poporului dar și batjocura curții imperiale. Deși curtea imperială era adesea nemulțumită de opiniile sale religioase și de comportamentul său, a respectat talentul său politic și la nevoie i-a cerut ajutorul pe care el l-a oferit cu generozitate. Astfel, când Magnus Maximus a luat puterea fraudulos în Gaul și voia să meargă în Italia, Valentinian i-a cerut lui Ambrozie să meargă în Gaul și să-l convingă să renunțe. Ziua lui Ambrozie a fost plină de succes, însă în a doua încercare de împăcare Ambrozie nu a avut același succes, sfatul său nefiind ascultat; astfel Maximus a intrat în Italia și a cucerit Milano. În timp ce Iustina și fiul său au fugit, Ambrozie a rămas în Milano și i-a ajutat pe cei care au suferit de pe urma invaziei.
În luptele pentru putere de la sfârșitul secolului al patrulea, Theodosius I, împărat al estului, a ajuns să aibă o posesiune stăpânire incontestabilă a imperiului roman. Totuși, Ambrozie a pedepsit Theodosius pentru masacrul din Thessalonic, ordonându-i să se pocăiască precum David. De asemenea, el l-a încurajat pe Theodosius să promulge ”Decretele lui Theodosian” care reprezentau mai mult învățătura lui Ambrozie decât cea a lui Theodosius. După înfrângerea lui Eugenius, Ambrozie a cerut iertare celor care l-au susținut pe Eugenius. Ambrozie a trecut la Domnul pe data de 4 aprilie 397, la doi ani după moartea lui Theodosius. Succesorul lui Ambrozie ca episcop de Milano a fost Simplician.
Ambrozie se numără printre cei mai mari conducători creștini din vest din acel timp: fericitul Augustin, sfântul Ieronim, sfântul Grigorie cel mare și sfântul Hilary din Poitiers. Ambrozie a fost cunoscut mai mult pentru talentul său administrativ datorat educației și experienței sale înainte de a fi episcop. Totuși, la fel ca Hilary, Ambrozie a venit din Alexandria și a fost în centrul problemelor de doctrină ale zilelor de-atunci, mai ales cele privind arianismul. Predicile sale au fost cunoscute și au avut influență asupra convertirii lui Augustin. Și-a dat silința să scrie imnuri, devenind astfel modele de imnuri simple pentru mai târziu. Ambrozie a fost recunoscut ca cel care a introdus cântarea antifonală în timpul căreia un cor alternează cu celălalt. Un lucru important este că Ambrozie l-a botezat pe Augustin, fiind binecunoscută convertirea sa.
34 de modificări

Meniu de navigare