Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Preacuviosul nostru părinte Alexis Toth, apărătorul credinţei ortodoxe şi lucrător neobosit în via Domnului, s-a născut la Eperjes, în Austro-Ungaria, pe 14 martie 1853 şi a murit pe 7 mai 1909 la Wilkes-Barre, Pennsylvania, Statele Unite ale Americii.
Emigrând din regiunea ruso-carpatică a imperiului austro-ungar în Statele Unite, pentru a servi şi proteja turma sa într-un mediu catolic ostil, a recunoscut necesitatea de a se întoarce la moştenirea creştină ortodoxă, împreună cu enoriaşii săi.
Prăznuirea lui este celebrată pe 7 mai.


Viaţa

Alexis Georgievici Toth s-a născut pe 14 martie 1853 la Eperjes (acum Presov, în Slovacia) în regiunea Zepes, pe atunci parte componentă a imperiului austro-ungar. Părinţii săi erau George şi Cecilia Toth. Ca mulţi alţii din imperiul austro-ungar, cei din familia Toth era de rit catolic răsăritean. Tatăl şi fratele lui Alexis erau preoţi iar unchiul său a fost episcop al Bisericii Unite Greco-Catolice. Alexis a primit o excelentă educaţie, învăţând mai multe limbi străine, printre care rusa din regiunea carpatică, maghiara, rusă, germană, latină şi citea în limba greacă. El s-a căsătorit cu Rosalia Mihaliuk, fata unui preot şi a fost hirotonit preot în 18 aprilie 1878, slujind ca al doilea preot al Bisericii Unite. La scurt timp soţia să a murit, după care a urmat şi unicul lor fiu să-l părăsească, pierderi pe care sfântul le-a răbdat cu blândeţea pe care o presupune starea de preot.

În mai 1879, Părintele Alexis a fost numit secretarul episcopului din Presov şi administrator la Dioceză. Tot lui i s-a încredinţat şi conducerea unui orfelinat. La Seminarul din Presov, Părintele Toth a predat Istoria Bisericii şi Legile canonice, ceea ce l-a ajutat mult în viaţa pe care urma s-o trăiască în America.

Sf. Alexis nu a rămas mult profesor şi administrator deoarece Domnul avea alte planuri cu el. Un fost coleg de seminar, care emigrase în Statele Unite ale Americii, i-a trimis o scrisoare episcopului din Presov cerându-i acestuia să-l trimită pe Părintele Alexis ca misionar în America. Episcopul a consimţit şi astfel Alexis Toth, ca un alt Avraam, şi-a părăsit ţara şi familia pentru a împlini voia Domnului (Gen 12:1).
El a sosit în Statele Unite pe 15 noiembrie 1889, iar pe 15 noiembrie a ţinut prima slujbă în calitate de preot la biserica Sf. Maria a greco-catolicilor din Minneapolis (statul Minnesota).

La sosirea în America, părintele s-a prezentat autorităţii locale romano-catolice, arhiepiscopul John Ireland, deoarece nu exista episcop al Bisericii Unite în America în acea vreme. Arhiepiscopul Ireland aparţinea partidului catolicilor americani care erau adepţii "americanizării" tuturor catolicilor români. Viziunea lui de viitor s-a fondat pe credinţa obişnuită, obiceiuri şi utilizarea limbii engleze în biserică (în afară de slujbele liturgice)). Normal că parohiile etnice şi clerul de rit non-latin nu intrau în această viziune. Astfel, când părintele Toth şi-a prezentat referinţele arhiepiscopul l-a întâmpinat cu ostilitate, refuzând să-l recunoască pe Alexis ca preot catolic şi nelăsându-l să slujească în dioceza sa.

Ca istoric şi profesor de lege canonică Părintele Toth îşi cunoştea drepturile în cadrul Bisericii Unite şi nu a acceptat deciziile nefondate ale arhiepiscopului. În luna octombrie a anului 1890, a avut loc o şedinţă cu 8 din cei 10 preoţi ai Bisericii Unite din America la Wilkes-Barre, Pennsylvania sub prezidarea Părintelui Toth. Deja episcopii americani sesizau Roma cu privire la chemarea în Europa a tuturor episcopilor Bisericii Unite din America, de teamă că preoţii şi parohiile Bisericii Unite vor îngreuna asimilarea imigranţilor în cultura Americană. Episcopii Bisericii Unite din Europa au refuzat să răspundă apelului de ajutor al preoţilor.

Arhiepiscopul Ireland a trimis o scrisoare parohiilor sale, în care dădea ordin membrilor acestora sa nu participe la slujbele părintelui Toth şi să accepte serviciile preoţesti ale acestuia. Aşteptându-se sa fie deportat in orice moment, părintele Toth a explicat enoriaşilor săi situaţia, sugerând ideea întoarcerii sale în Europa. Aceştia au refuzat categoric: "Nu. Mai bine ne ducem la episcopul rus. De ce sa ne lăsăm călcaţi tot timpul de străini?". Ivan Mlinar s-a dus la San Francisco pentru a-l întâlni personal pe Episcopul Vladimir, apoi în februarie 1891, părintele Toth şi administratorul bisericii, Paul Podany, au mers şi ei la întâlnirea cu episcopul. Ca urmare, Episcopul Vladimir a venit la Minneapolis în 25 martie 1891 şi l-a primit pe părintele Toth şi pe încă 361 de enoriaşi în Biserica Ortodoxă a înaintaşilor lor. Enoriaşii au privit acest eveniment ca o noua victorie a ortodoxiei, bucurându-se: "Slavă lui Dumnezeu pentru multa Sa milă faţă de noi!"

Iniţiativa a venit din partea poporului, fără nici-o influenţă din afară. Biserica Ortodoxă Rusă nu a ştiut de existenţa imigranţilor Bisericii Unite Slave în America, dar a răspuns pozitiv la cererea lor de a fi reuniţi cu Biserica Ortodoxă.

Întoarcerea la biserica ortodoxă a Sf. Alexis şi a parohiei sale a fost un exemplu încurajator pentru sute de greco-catolici. Exemplul a fost ca lumânarea în sfeşnic care luminează tuturor celor din casă (Matei 5:15), iar turma poate fi asemănată cu aluatul pe care, luându-l, o femeie l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s-a dospit (Matei 13:33). Prin predicile sale hotărâte el a smuls rădăcinile buruienilor care crescuseră în grâul adevăratei doctrinei, demascând falsele învăţături care i-au dus poporul în rătăcire. Chiar dacă nu a ezitat să arate cu degetul erorile doctrinelor din alte biserici, părintele Alexis a avut grijă să le trezească enoriaşilor săi vigilenţa împotriva intoleranţei. Scrierile sale şi predicile sunt pline de admonestări referitoare la respectul faţă de aproapele şi la ideea de a nu judeca credinţa altora. Dacă a făcut comentarii dure în corespondenţa sa privată cu administraţia bisericii, trebuie să reţinem ca acestea s-au făcut pentru apărarea Bisericii Ortodoxe şi a Misiunii Americane de acuzaţii nefondate din partea unora care foloseau un limbaj mult mai dur decât Părintele Toth. Aceşti opozanţi pot fi caracterizaţi ca intoleranţi, nepoliticoşi, cu metode non-etice de ameninţarea la adresa lui şi a enoriaşilor săi.

În mijlocul greutăţilor, acest herald al teologiei Dumnezeieşti şi a doctrinei fără cusur a dat scrieri ortodoxe inepuizabile pentru noii convertiţi, pline de sfaturi practice despre modul de trăire ortodox. De exemplu, articolul său "Cum ar trebui să trăim în America" pune accent pe educaţie, curăţenie, sobrietate şi prezenţa copiilor în biserică duminica şi de sărbători.

Deşi parohia din Minneapolis a fost primită în Biserica ortodoxă în martie 1891, abia în iulie 1892 Sfântul Sinod al Rusiei a recunoscut şi acceptat parohia în Dioceza Alaska şi Insulele Aleutine. Rezoluţia a ajuns în America numai în octombrie 1892. În acest timp ostilitatea religioasă şi etnică împotrivă noilor convertiţi s-a făcut bine simţită. Părintele Alexis a fost acuzat că şi-a vândut poporul carpato-rus şi religia sa "moscoviţilor" pentru bani. În realitate el nu s-a bucurat de nici un suport financiar pentru o lungă perioadă de timp, parohia sa fiind una din cele mai sărace. Până să-i parvină salariul din Rusia, sfântul a trebuit să lucreze la o brutărie pentru a se întreţine. Chiar dacă veniturile sale erau neînsemnate, el nu ezita să facă pomeni celor săraci şi cu nevoi. El şi-a împărţit banii cu alţi clerici mai săraci ca el şi a contribuit la ridicarea bisericilor şi educaţia din seminariile din Minneapolis. Nu-i păsa de viaţă lui, despre ce va mânca şi bea. (Matei, 6:25). Lăsând toate cele în grijă lui Dumnezeu, Sf. Alexis a urmat sfatul Mântuitorului nostru care spunea "Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adaugă vouă" (Matei 6:33). Deci el a suportat durerile, necazurile şi atacurile fizice cu răbdare şi bucurie spirituală, amintindu-ne că "Dumnezeirea este mai puternică decât toate" (Înţeleptul Solomon 10:12).

Episcopii Vladimir, Nicolae, Sf. Tihon si Platon au recunoscut harul special al părintelui Toth, trimiţându-l de multe ori sa predice şi să înveţe poporul slav. Sf. Alexis a vizitat multe parohii ale Bisericii Unite, explicându-le diferenţele dintre ortodoxie, protestantism, romano-catolicism si uniatism, subliniind că drumul spre mântuire este numai cu Biserica Ortodoxă.

La fel ca Iosua, "el şi-a călăuzit drept poporul spre convertire" (Sirah 49:2). El a ajutat formarea şi convertirea a 17 parohii, plantând o vie a lui Hristos în America, îmbogăţindu-i roadele din ce în ce mai mult. În 1909, anul binecuvântatei lui repauzări, mai multe mii de adepţi ai Bisericii Unite Carpato-Ruse şi Galiciene s-au întors la ortodoxie. Acesta a fost un eveniment major în istoria Misiunii Nord-Americane care a continuat să contureze viitorul ortodoxiei în această ţară de-a lungul multor generaţii ce aveau să vină.

Cine poate şti lupta duhovnicească a sfântului? Cine poate spune ce rugăciuni a ridicat din sufletul său smerit către Dumnezeu? Sfântul Alexis nu şi-a arătat niciodată în public evlavia ci s-a rugat lui Dumnezeu în secret, cu lacrimi, smerenie şi zdrobire de inimă. Dumnezeu, Cel ce vede toate câte facem în ascuns, l-a răsplătit pe sfânt (Matei 6:6). Este de neconceput ca Sf. Alexis să-şi fi putut duce la bun sfârşit munca sa de apostolat fără ca Dumnezeu să-l fi binecuvântat şi întărit pentru aceasta.

Eforturile Părintelui Toth au fost recunoscute şi în timpul vieţii sale. El a primit în dar o mitră încrustată cu pietre preţioase din partea Sfântului Sinod precum şi Ordinul Sfântul Vladimir şi al Sfintei Ana de la Ţarul Nicolae al II-lea pentru serviciile deosebite şi devotamentul faţă de Dumnezeu şi ţară. În 1907 a fost printre candidaţii la scaunul episcopal, însă nu a acceptat onoarea, motivând cu smerenie că o astfel de demnitate ar trebui să fie responsabilitatea unei persoane mai tinere şi mai sănătoase decât el.

Pe la sfârşitul anului 1908, sănătatea Sf. Alexis a început să se şubrezească datorită unor complicaţii mai vechi. A încercat să se refacă în sudul oraşului New Jersey, dar s-a reîntors după puţin timp la Wilkes-Barre, unde a fost nevoit să stea la pat timp de două luni. Vineri, 7 mai 1909 (24 aprilie pe stil vechi, după calendarul iulian) s-a dus la Domnul, zi în care se prăznuiesc sfinţii Sava şi Alexie Pustnicul Peşterilor din Kiev.

Moaştele

Sf. Alexis a fost cu adevărat omul lui Dumnezeu. care a călăuzit mulţi imigranţi galicieni şi carpato-ruşi prin confuzia provocărilor religioase din Lumea Nouă până la unitatea Bisericii Ortodoxe, cu ajutorul cuvintelor pline de har şi exemplului său de viaţă. În testamentul său, Sf. Alexis şi-a lăsat sufletul la mila lui Dumnezeu, cerându-şi iertare de la toţi şi iertându-i pe toţi.

Sfintele sale moaşte se odihnesc acum la Mănăstirea Sfântul Tihon din South Canaan, Pennsylvania, unde credincioşii pot veni să se închine lor şi să-i ceară sfântului să mijlocească la Dumnezeu pentru ei.

Dragostea Sf. Alexis şi preocuparea pentru copiii săi spirituali nu a dispărut odată cu moartea sa. Ca o concluzie la viaţa sfântului, ar fi potrivită prezentarea uneia din intervenţiile miraculoase ale părintelui, care s-a petrecut în anul 1993: în luna ianuarie a acelui an, un bărbat s-a rugat Sfântului Alexis să-l ajute să obţină informaţii despre fiul său de care nu mai ştia nimic de 28 de ani. Punându-şi nădejdea în îndrăzneala sfântului la bunul Dumnezeu, omul a aşteptat răspunsul. Chiar a doua zi fiul acestuia l-a sunat pe tatăl său. Se pare că tânărul se afla în biserică atunci când a simţit o pornire de nestăvilit de a-l suna pe tatăl sau. Mama sa îl dusese cu ea în alt stat schimbându-şi numele când el era un copil. De aceea tatăl său nu a putut să le dea de urmă. Aflând de la mama sa că tatăl sau era creştin ortodox, a obţinut de la un preot ortodox numărul de telefon al tatălui său dintr-un oraş îndepărtat. Astfel tatăl şi fiul s-au reîntâlnit, mulţumind lui Dumnezeu şi Sfântului Alexis pentru ajutorul primit.

Surse