Alexandru din Pidna

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 26 iunie 2017 23:50, autor: Inistea (Discuție | contribuții) (Inistea a redenumit pagina Alexandru cel din Pidna în Alexandru din Pidna)
Salt la: navigare, căutare

Sfântul Mucenic Alexandru din Pidna a trăit în Pidna din Macedonia și a fost martirizat în anul 311 d. Hr. în vremea persecuţiei împăratului Maximin (305-311). Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 14 martie[1].

Viaţa

Lumea în mijlocul căreia a trăit sfântul Alexandru din Pidna, trăia în întunecimea înşelăciunii. Dar el, strălucind întocmai ca o stea prealuminoasă, a dat pe faţă nebunia răucredincioşilor, a rănit cu cuvintele sale, întocmai ca şi cu nişte săgeţi, pe vrăjmaşul cel trufaş şi a doborât la pământ toată înşelăciunea, propovăduind şi mărturisind cu îndrăznire pe Hristos în vremea persecuţiei împăratului Maximin (305-311).

Pentru aceasta, cei ce se găseau în fruntea înşelăciunii, neputând suferi până în cele din urmă, îndrăzneala şi vitejia lui, s-au străduit, cu diferite meşteşugiri, să nimicească tăria lui. Dar nefiind în stare să izbutească aceasta, i-au tăiat capul cu sabia. Dumnezeu l-a răsplătit cu harul tămăduirilor ; căci sfintele lui moaşte vindecă de toată boala pe cei ce cu credinţă se apropie de ele.

Iconografie

În Erminia lui Dionisie din Furna (ed. Sofia, Bucureşti, 2000), acesta dă următoarele indicaţii pentru reprezentarea sfinţilor din 14 martie (p. 199): Sfântul Alexandru cel din Pidna trebuie reprezentat ca tânăr fără barbă (se săvârşeşte de sabie).

Surse

  • Calendar ortodox
  • Proloagele“, volumul II, diortosite şi îmbogăţite de Arhim. Dr. Benedict Ghiuş, Editura Bunavestire, Bacău, 1999, ISSN 973-97243-3-7

Legături externe

Note

  1. După cercetările părintelui Macarie de la Simonopetra (în Sinaxarul său), sfântul Alexandru din Pidna ar trebui probabil identificat cu sfântul Alexandru din Tesalonic, prăznuit la 7 sau 9 noiembrie. Craniul său a fost oferit mănăstirii atonite Marea Lavră de Nichifor Focas, la cererea sfântului Atanasie Atonitul (964) și este cinstit acolo până astăzi.