Alexandru din Pidna

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 15 martie 2007 17:39, autor: Irismeister (Discuție | contribuții) (Scrieri: Nu-s scrieri)
Salt la: navigare, căutare

Sfântul


Viaţa

În această lună în ziua a paisprezecea (14 Martie), pomenirea sfântului mucenic Alexandru, cel din Pidna (Macedonia).

Lumea în mijlocul căreia a trăit sfântul Alexandru din Pidna, trăia în întunecimea înşelăciunii. Dar el, strălucind întocmai ca o stea prealuminoasă, a dat pe faţă nebunia răucredincioşilor, a rănit cu cuvintele sale, întocmai ca şi cu nişte săgeţi, pe vrăjmaşul cel trufaş şi a doborât la pământ toată înşelăciunea, propovăduind şi mărturisind cu îndrăznire pe Hristos în vremea persecuţiei împăratului Maximin ( 305-311 ).

Pentru aceasta, cei ce se găseau în fruntea înşelăciunii, neputând suferi până în cele din urmă, îndrăzneala şi vitejia lui, s-au străduit, cu diferite meşteşugiri, să nimicească tăria lui. Dar nefiind în stare să izbutească aceasta, i au tăiat capul cu sabia. Dumnezeu l-a răsplătit cu harul tămăduirilor ; căci sfintele lui moaşte vindecă de toată boala pe cei ce cu credinţă se apropie de ele.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi ! Amin.

Scrieri

  • Nu sunt păstrate, nici cunoscute, scrieri ale sfântului mucenic Alexandru, cel din Pidna (Macedonia).

Despre Sfântul

Bibliografie

Legături externe