Alexandru cel Bun

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 31 martie 2015 18:46, autor: Sîmbotin (Discuție | contribuții) (Alexandru cel Bun și Mitropolia Moldovei)
Salt la: navigare, căutare
La acest articol se lucrează chiar în acest moment!

Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului.

Alexandru cel Bun și Doamna Ana.
Frescă de la Mănăstirea Sucevița.

Alexandru cel Bun a fost Domn al Moldovei între anii 1400-1432. A rămas vestit în istorie pentru remarcabila sa operă de organizare politică, administrativă și ecleziastică a Moldovei. A obținut recunoașterea Mitropoliei Moldovei de către Patriarhia Constantinopolului. Alexandru cel Bun a adus de la Cetatea Albă la Suceava moaștele Sfântului Ioan cel Nou. A fost un și un important ctitor de mănăstiri și biserici.

În documentele oficiale emise în vremea sa, Alexandru cel Bun (numit astfel de urmaşi) se intitula: „Io Alexandru Voievod, autocrat al întregii Moldovlahii și al părților de lângă mare”. Dimitrie Cantemir scria despre el că a fost „acela care cel dintâi a făcut cunoscut străinilor numele până atunci puțin știut al moldovenilor”.

Viața

Origini

Alexandru era fiul lui Roman I (domn al Moldovei între anii 1391-1394) și al soției acestuia, Anastasia. Făcea deci parte din dinastia Mușatinilor, primii doi voievozi din această dinastie fiind frații Petru Mușat și Roman I. Lui Roman I i-a succedat la tron fiul său cel mai mare, Ștefan I (1394-1399), apoi alt fiu, Iuga Ologul (1399-1400), ambii dintr-o căsătorie cu o prințesă de origine lituaniană, fiind frați vitregi ai lui Alexandru[1].

Domnia

Alexandru cel Bun și Mitropolia Moldovei

În timpul lungii domnii a lui Alexandru cel Bun, mănăstirile, ca și curtea domnească, devin centre de răspândire a culturii și a științei de carte.

Epoca lui Alexandru cel Bun este marcată și de personalitatea de excepție a lui Grigore Țamblac, călugăr erudit trimis în 1401 de Patriarhul Constantinopolului în Moldova și care a rămas aici mai mulți ani, contribuind la înflorirea vieții culturale. Alexandru cel Bun l-a numit stareț al Mănăstirii Neamț și l-a numit „presviter al marii Biserici a Moldovlahiei”. Împreună cu mitropolitul Iosif a organizat Școala Domnească de la Suceava.

Ctitor de sfinte lăcașuri

Mănăstirea Bistrița, ctitorie a lui Alexandru cel Bun

Note bibliografice

  1. Ștefan S. Gorovei, Întemeierea Moldovei. Probleme controversate, Iași, 1997, pp. 126-137.

Legături externe