Alexandru al Ierusalimului

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Sfântul sfinţitul mucenic Alexandru al Ierusalimului a trăit la sfârşitul secolului al doilea şi începutul secolului al treilea. Episcop şi mucenic, sfântul Alexandru moare pe vremea persecuţiilor împăratului Deciu (249-251) la jumătatea secolului al treilea. Este pomenit în Biserica Ortodoxă pe 16 mai şi pe 12 decembrie ca ieromartir.

Viața

Alexandru a fost discipolul marelui învăţător şi scriitor al Bisericii, Clement al Alexandriei. A fost primul episcop de Flavia, în Capadocia, iar mai apoi a fost desemnat co-administrator alături de episcopul Ierusalimului, Narcissus, care la vremea aceea avea 116 ani.

Pe timpul împăratului roman Alexandru Sever (222-235), Alexandru a fost închis pentru credinţa sa. După ce a fost eliberat din închisoare, a plecat la Ierusalim pentru a se închina la Sfintele Locuri. În timp ce se afla la Ierusalim, bătrânul episcop Narcissus l-a rugat să rămână şi să-l ajute la conducerea scaunului episcopal. Acest fel de situaţie era un lucru extrem de rar în Biserica veche, el fiind însă acceptat şi introdus cu consimţământul tuturor episcopilor din Palestina.

După moartea episcopului Narcissus în 212, i-a urmat imediat episcopul Alexandru, care a condus Biserica Ierusalimului timp de 38 de ani. În decursul acestor ani, Alexandru a înfiinţat prima bibliotecă publică din Ierusalim cu lucrări de teologie creştină.

Alexandru i-a dat permisiunea lui Origen să predice în biserică, deşi acesta din urmă era pe atunci doar un mirean. În urma acestei îngăduinţe, Alexandru, nevoit fiind să-și justifice decizia, a afirmat că astfel de permisiuni au mai avut loc şi-n alte părţi şi că lui Origen însuşi i-a fost acordată această permisiune, deşi pe atunci era foarte tânăr. Se spune că Alexandru şi Origen au studiat împreună la Şcoala catehetică din Alexandria. Alexandru l-a hirotonit pe Origen preot în anul 230.

Deşi era în vârstă, Alexandru a fost arestat între anii 249 şi 251 împreună cu alţi episcopi pe timpul persecuţiilor ce se făceau împotriva Bisericii creștine sub împăratul Deciu, iar mai apoi a fost dus în Capadocia. Despre întemniţarea sa s-a spus că : “Slava cărunteţilor sale împreună cu marea sa sfinţenie, i-au împletit o dublă cunună în prizonierat”. Viaţa lui menţionează că a suferit multe torturi cărora însă a supravieţuit. Atunci când în arenă au fost aduse fiare sălbatice pentru a-l devora, se spune că unele îi lingeau picioarele, iar altele se aşezau pe nisip în arenă. Istovit de pe urma suferinţelor, moare în închisoare în anul 251.

Scrieri

Episcopul și istoricul Eusebiu de Cezareea (275–339) cunoștea mai multe din scrisorile trimise de Alexandru antinoiţilor (populație creștină din Egipt) și citează din una din ele[1]. O altă scrisoare cunoscută este adresată antiohienilor[2], o a treia către Origen[3] şi o alta scrisă împreună cu Teoctist al Cezareei lui Demetrius al Alexandriei.[4].

Note

  1. ↑ Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, VI. 11.
  2. ↑ Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, VI. 11.
  3. ↑ Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, VI. 14.
  4. ↑ Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, VI. 19.
Casetă de succesiune:
Alexandru al Ierusalimului
Precedat de:
? 		Episcop de Capadocia
?-? 		Urmat de:
?
Precedat de:
Narcissus 		Episcop al Ierusalimului
213-251 		Urmat de:
Mazabanis



Surse

Legături externe

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Alexandru_al_Ierusalimului&oldid=26231”