Aleksandr Soljenițîn

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 13 august 2014 10:24, autor: Nick15 (Discuție | contribuții) (Pagină nouă: '''Aleksandr Isaievici Soljenițîn''' (rusă Алекса́ндр Иса́евич Солжени́цын) (n. 11 decembrie 1918, Kislovodsk, URSS, d. 3 august 2008, Mosco...)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare

Aleksandr Isaievici Soljenițîn (rusă Алекса́ндр Иса́евич Солжени́цын) (n. 11 decembrie 1918, Kislovodsk, URSS, d. 3 august 2008, Moscova) a fost un romancier rus, activist și dizident anticomunist. El a făcut cunoscută lumii întregi, problema gulagurilor și a lagărelor de muncă forțată din Uniunea Sovietică. Deși, de cele mai multe ori, scrierile sale erau interzise, el a reușit să publice o serie de cărți, printre care, cele mai cunoscute sunt: „Arhipelagul Gulag”, „O zi din viața lui Ivan Denisovici” sau „Pavilionul canceroșilor”. „Pentru forța etică cu care a continuat tradițiile inalienabile ale literaturii rusești”[1], Soljnetin a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1970. El a fost expulzat din Uniunea Sovietică în 1974 dar s-a întors în Rusia, în 1994, după ce comunism|regimul comunist s-a prăbușit.

Nașterea și tinerețea

Alexandr Soljenițîn s-a născut la 11 Decembrie 1918 în Kislovodsk (astăzi în Stravropol Krai) în nordul Caucazului. Tatăl murise la 15 iunie 1918, rănit la o vânătoare. În 1924 se mută cu mama (Taisia) la Rostov pe Don. Încă din tinerețe, el creea și dezvolta personaje și concepte pentru o viitoare operă epică despre Primul Război Mondial și Revoluția Rusă. Acest lucru a condus în cele din urmă la crearea romanului „August 1914”-câteva din capitolele scrise atunci încă există. Soljenițîn a studiat matematica la Universitatea de Stat din Rostov, începând din 1936. În același timp urma cursuri prin corespondență ale Insititului de Filozofie, Literatură și Istorie din Moscova, care la vremea respectivă era puternic ideologizat. Cum el însuși declara, el nu a pus la îndoială ideologia statului sau superioritatea Uniunii Sovietice până să petreacă timp în lagăre.

Al doilea război mondial

În timpul războiului, Soljenițîn a activat ca și comandant al unei baterii de artilerie în Armata Roșie[2] și a fost implicat în acțiuni majore pe front, ca mai apoi să fie de două ori decorat. O serie de scrieri publicate mult mai târziu, în timpul vieții, inclusiv un roman incomplet, "Iubește revoluția!", istorisesc experiențele sale din timpul războiului și îndoielile crescânde asupra fundațiilor morale ale regimului sovietic.[3]

Întemnițarea

9 februarie 1945 - În Prusia Orientală căpitanul de artilerie Soljenițîn este arestat, interceptându-i-se corespondența cu un prieten. Anchetat la Lubianka și Butîrki. Primește opt ani de lagăr de muncă (Articolul 58). Vremelnic, reușește să rămână lângă Moscova într-o șarașka, închisoare specială în care savanții arestați erau puși să facă cercetare în folos sovietic. Din 1950, muncește în lagăre de reeducare din Karaganda. Soția (Natalia Reșetovskaia) divorțează. Este chinuit de o tumoare malignă.

Februarie 1953 - Fixare în exil pe viață, în aulul Kok-Terek, regiunea Djambul, Kazahstan.

Viața după recluziune

1959 - Scrie povestirea O zi din viața lui Ivan Denisovici, publicată abia în 1962 cu permisiunea lui Hrușciov. Corespondența primită de la foștii zek (deținuți politici) îi va întări imboldul de a scrie, în parte și pe baza ei, Arhipelagul Gulag.

1965 - Percheziție. I se confiscă manuscrisul Primul cerc, în care este evocată șarașka. Conflictul cu autoritățile atrage implicarea confraților de breslă, marele scriitor Mihail Șolohov (Pe Donul liniștit) cerând să i se interzică să mai scrie!

1968 - Primul cerc și Pavilionul Canceroșilor sunt publicate în Occident, unde ajunge și microfilmul cu Arhipelagul Gulag.

Pentru Soljenițîn, marea operă este însă restabilirea, printr-un roman istoric, a adevărului despre Revoluția din 1918, demers notat R-17 sau Roata Roșie.

1970 - Premiul Nobel (Literatură) pentru "Pavilionul canceroșilor".

1973 - Publică Arhipelagul Gulag, grăbit și de sinuciderea/lichidarea Elizavetei Voronianskaia, dactilografa textului, care, anchetată, a divulgat KGB-ului ascunzătoarea unui exemplar. Cele trei volume despre viață și moarte în lagărele sovietice, consternează intelectualitatea occidentală, cunoscătoare doar a sistemului concentraționar nazist, și năruiesc imaginea orbitoare despre paradisul bolșevic, construită cu atâta trudă de agenții de influență ai Cominternului, ai PCUS și ai KGB-ului.

Anii de exil

1974 - expulzarea are loc în februarie, ridicându-i-se și cetățenia sovietică.

Se stabilește lângă Cavendish, Vermont, SUA. Conferințele și intervențiile sale irită uneori Occidentul prin lipsa de menajamente critice.

1990 - nu ia în serios perestroika decât după publicarea Arhipelagului Gulag în URSS, unde Gorbaciov îi redă cetățenia sovietică la 16 august 1990.

Reîntoarcerea în Rusia

În 1994, se întoarce în Rusia cu soția sa, Natalia, care între timp, devenise cetățean al Statelor Unite. Fiii lor au rămas în continuare în S.U.A.(mai târziu, cel mai mare băiat, Yermolai, s-a intors în Rusia). De atunci și până la moartea sa, Soljenițîn a trăit cu soția într-o casă de țară (dacea) în Troițe-Likovo, în vestul Moscovei.[4] Credincios în cultura tradițională rusească, el și-a exprimat deziluzia în ceea ce privește Rusia post-sovietică și a militat pentru restaurarea monarhiei rusești.[5]. După reîntoarcerea în țară, a publicat, printre multe alte scrieri, opt nuvele, o serie de poeme și o memorie literară despre anii petrecuți în vest.

Decesul

S-a stins din viață la 3 august 2008, în urma unei insuficiențe cardiace severe, la vârsta de 89 de ani..[6] Serviciul funerar s-a ținut la mănăstirea Donskoy, Moscova, miercuri, 6 august 2008. Liderii politici ai Rusiei și ai lumii i-au adus un ultim omagiu în urma morții sale[7].

Mariajul și copii

Pe 7 Aprile 1940, fiind încă în facultate, Soljenițîn se căsătorește cu Natalia Alekseevna Reshetovskaya[8]. Aveau doar un an de căsnicie, când el pleacă mai întâi în armată și apoi în Gulag. Au divorțat în 1952, cu un an înainte de eliberarea lui, din cauză că soțiile prizonierilor din Gulag riscau pierderea locului de muncă sau a permiselor de rezidența. După ce el și-a ispăsit pedeapsa, s-au recăsătorit în 1957 și au divorțat din nou în 1972[9]. În anul următor (1973), el s-a căsătorit cu Natalia Dmitrievna Svetlova, o matematiciană ce avea un fiu dintr-un mariaj anterior[10]. El și Svetlova (născută în 1939) au avut 3 băieți: Yermolai (n.1970), Ignat (n.1972) și Stepan (n.1973)[11].

Traduceri în limba română

Volume semnate de Alexandr Soljenițîn

În România, înainte de 1989, cenzura ceaușistă a fost atât de dură încât nu s-a publicat nici măcar povestirea O zi din viața lui Ivan Denisovici, permisă până și în Cuba și expusă la o expoziție de carte castristă chiar în localul încă nears al BCU din București.

După 1989 în România au apărut volumele:

  • Căderea imperiului comunist sau cum să reîntemeiem Rusia, Ed. Rampa și ecranul 1991
  • Chestiunea rusă la sfîrșit de secol XX, Ed. Anastasia 1995
  • Arhipelagul Gulag, 3 vol, Editura Univers, 1998
  • Pavilionul Canceroșilor, Ed. Albatros + Ed.UniversalDalsi 1997, Ed. Univers 2009
  • O zi din viața lui Ivan Denisovici, Ed. Quintus 1991, Ed. Humanitas 2000
  • Rusia sub avalanșă, Ed. Humanitas 2000
  • Vițelul și stejarul, 2 vol, Ed. Humanitas, 2002
  • Ca bobul între pietrele de moară, Ed. Humanitas 2005
  • Două secole împreună. Evreii și rușii înainte de revoluție 1795-1917, 4 vol., Ed. Univers 2009
  • Primul cerc, 2 vol., Ed. Univers 2009
  • Iubește revoluția, Ed. Art 2009
  • Casa Matrionei. Incident la gara din Kocetovka, Ed. Univers 2010
Volume despre Alexandr Soljenițin
  • Natalia Reșetovskaia - Soljenițîn, Ed. Mydo center 1995

Citate

„Toate încercarile de a găsi o cale de rezolvare a problemelor lumii contemporane vor ramâne fără rezultat atâta vreme cât nu ne redirecționam conștiințele prin pocaință spre Creatorul tuturor: fără aceasta, nici o cale de ieșire nu se va ivi și în van o vom căuta.”

„Vestul încă nu a cunoscut o invazie comunista, practicarea religiei e libera aici. Însa evoluția istorică a Vestului a fost de așa natură încât, în prezent și aici conștiința religioasă este mult diminuată. Au fost schisme violente, razboaie religioase sângeroase și ostilitate ca să nu mai vorbim de valul de secularism care din Evul Mediu târziu și până acum a inundat progresiv Vestul. Aceasta distrugere gradată a credinței, venită din interior, este poate cu mult mai primejdioasp decât orice atac violent venit dinafara. În mod imperceptibil, de-a lungul decadelor de eroziune treptată, sensul vieții în Vest a încetat sa fie ceva mai elevat decat „căutarea fericirii”, un tel pe care constituția îl garanteaza dealtfel în mod solemn. Conceptele de bine și rău sunt ridiculizate de câteva secole; scoase din uz, au fost înlocuite de concepte politice sau de clasa a caror valoare are viață scurtă. A devenit jenant să afirmi că răul se cuibarește mai întâi în inima individului înainte de a patrunde într-un sistem politic. Însa nu se mai consideră o rușine să faci concesii frivole unui rău absolut. Judecând dupa continua alunecare în directia concesiilor, alunecare care se produce sub ochii generatiei noastre, Vestul aluneca inevitabil spre abis. Societatea vestica pierde tot mai mult din esenta sa religioasa si își predă fară împotrivire generatiile tinere ateismului. Când un film care îl blasfemiaza pe Iisus Hristos ruleaza peste tot in SUA, o țară considerată ca fiind printre țările cele mai religioase din lume, când un mare cotidian publică fară rușine caricaturi ale Nascătoarei de Dumnezeu, ce altă dovadă a respingerii lui Dumnezeu ne mai trebuie? Cand drepurile individului nu suferă nicio constrangere, de ce ar incerca cineva să faca un efort și să se abțină de la acte ne-onorabile?”

Sursă

O bună parte a acestui articol este preluată de pe ro:Aleksandr Soljenițîn.

Note

  1. Format:Cite web
  2. Scammell, p. 119
  3. Solzhenitsyn, Proterevshi glaza: sbornik (Moscova: Nash dom: L'Age d'Homme, 1999)
  4. Format:Cite web
  5. Format:Cite web
  6. Scriitorul anti-comunist Aleksandr Soljenițîn a încetat din viață la 89 de ani Greco-Catolica.org, accesat 2008-08-04
  7. Format:Cite web
  8. Terras, Victor. Handbook of Russian Literature, p. 436. Yale University Press, 1985, ISBN 0-300-04868-8.
  9. Scammell 1984, p. 366
  10. Cook, Bernard A. Europe Since 1945: An Encyclopedia, p.1161. Taylor & Francis, 2001, ISBN 0-8153-4058-3
  11. Aikman, David. Great Souls: Six Who Changed a Century, pp. 172–3. Lexington Books, 2003, ISBN 0-7391-0438-1

Legături externe

Articole biografice
Necrolog