Agheasmă: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m (Felurile aghesmei: leg. int.)
Linia 18: Linia 18:
 
==Felurile aghesmei==
 
==Felurile aghesmei==
 
Agheasma este de două feluri:
 
Agheasma este de două feluri:
*[[agheasmă mică]]
+
*[[Agheasma mică]]
*[[agheasmă mare]]
+
*[[Agheasma mare]]
  
 
Cel mai des săvâşită şi folosită este agheasma mică, sau sfinţirea mică a apei, care se numeşte [[sfeştanie]]. Ea se numeşte şi "luminare" sau "slujba luminilor", pentru că la început se înţelegea prin ea apa sfinţită de la slujba botezului. Botezurile se făceau la Paşti şi la Bobotează, amândouă sărbători ale luminii (Boboteaza mai este numită şi "ziua luminilor, sau a luminării").
 
Cel mai des săvâşită şi folosită este agheasma mică, sau sfinţirea mică a apei, care se numeşte [[sfeştanie]]. Ea se numeşte şi "luminare" sau "slujba luminilor", pentru că la început se înţelegea prin ea apa sfinţită de la slujba botezului. Botezurile se făceau la Paşti şi la Bobotează, amândouă sărbători ale luminii (Boboteaza mai este numită şi "ziua luminilor, sau a luminării").

Versiunea de la data 2 octombrie 2010 11:17

Agheasma este apa sfințită, care se face de către Biserică prin rugăciunile preotului și ale credincioșilor la diferite ocazii, cum ar fi: nașterea, botezul, mari sărbători.

Dicţionar / etimnologie

Cuvântul a intrat în limba română fie pe filiera limbii slavone (sl. agiazma), fie pe filiera limbii (neo-)greceşti (ngr. Αγιασμα - agiásma). Deşi toate dicţionarele româneşti dau ca termen principal "agheasmă", mai multe forme circulă în limba vorbită, în funcţie de regiune (ceea ce ar arăta că: 1. termenul este relativ recent în limbă; 2. a putut pătrunde pe două filiere diferite): aghiasmă, agheazmă, aghiazmă.

Dicţionar liturgic grec

Αγιασμα (-ατος, το)

  1. Apa care a fost sfinţită / binecuvântată de Biserică prin slujba numită Αγιασμός.
  2. La plural, τα Αγιασματα : lucrurile / obiectele sfinţite, adică toate cele ce au fost consacrate şi binecuvântate de Biserică, cum ar fi Sfânta Împărtăşanie, apa sfinţită, pâinea sfinţită etc. (a se vedea: Sfinţire).

Termenul grec, αγιασμα, înseamnă deopotrivă şi lucrarea de sfinţire a apei, şi rezultatul ei, apa sfinţită.

În limba neogreacă se face diferența între agiásma (apa sfințită) și agiasmós (sfeștania - slujba de sfințirea a apei).

Folosirea apei

Scriptura spune "că pământul s-a închegat, la cuvântul Domnului, din apă şi prin apă" (II Petru, 3, 5). Tot cu ajutorul apei "şi prin apă", care e şi materia Tainei botezului, Dumnezeu a creat din nou lumea, care s-a regenerat, s-a născut de sus, din nou, "din apă şi din Duh" (Ioan, 3, 3, 5). Aşadar apa, ca element fundamental al Creaţiei, fiindcă se foloseşte la spălarea şi curăţirea fizică a trupului uman sau a celorlalte corpuri materiale, este asociată şi lucrării de curăţire spirituală, de spălare a urmelor lăsate de păcatele şi fărădelegile oamenilor. Lucrarea aceasta se face în primul rând prin apa Botezului, şi apoi prin aghiazmă.

Felurile aghesmei

Agheasma este de două feluri:

Cel mai des săvâşită şi folosită este agheasma mică, sau sfinţirea mică a apei, care se numeşte sfeştanie. Ea se numeşte şi "luminare" sau "slujba luminilor", pentru că la început se înţelegea prin ea apa sfinţită de la slujba botezului. Botezurile se făceau la Paşti şi la Bobotează, amândouă sărbători ale luminii (Boboteaza mai este numită şi "ziua luminilor, sau a luminării").

Temeiuri scripturistice

Temeiul scripturistic al aghiazmei se află în însăşi pericopa Evangheliei care se citeşte la sfeştanie (Ioan, 5, 1-4). Aici se aminteşte de vindecarea slăbănogului care zăcea de 38 de ani, aşteptând la scăldătoarea Vitezda tulburarea apei de îngerul Domnului care cobora o dată în an ; acolo l-a găsit Mântuitorul Hristos şi l-a tămăduit. Lucrarea pe care o făcea îngerul atunci o face de atunci încoace necontenit harul Domnului, prin apa sfinţită de preoţii Bisericii, ori de câte ori este nevoie, după invocarea Duhului Sfânt asupra ei.

Puterea lucrătoare a aghiazmei şi un alt temei al ei sunt amintite de pericopa Apostolului care se citeşte atunci (Evr., 2, 11-18), ca şi de ectenia şi rugăciunea de sfinţire. In Apostol se spune că (Hristos) "Cel ce sfinţeşte, şi cei ce se sfinţesc (credincioşii), dintr-Unul sunt toţi; de aceea nu se ruşinează să-i numească pe ei fraţi" (2, 11). Aceasta înseamnă că Dumnezeu ne-a înfiat prin Duhul Fiului Său revărsat în inimile noastre (Gal., 4, 6), ne-a făcut fraţii Lui, ne-a înfrăţit prin harul apei botezului cu Mântuitorul pentru ca astfel să biruim pe satana, cum l-a surpat El prin moartea Sa (2, 14).

De asemenea, şi din ectenia care urmează citirii Evangheliei şi din rugăciunea de sfinţire a apei, care reproduc ideea Apostolului şi Evangheliei, se înţelege că Duhul Sfânt invocat sfinţeste apa, care devine sfinţitoare, tămăduitoare de boli şi cu putere de a alunga demoni. Căci rostim în ectenia de la Aghiazma mare: "Pentru ca să se zdrobească satana sub picioarele noastre şi să se risipească tot sfatul viclean pornit asupra noastră" (Molitfelnic).

Apa sfinţită, din care beau credincioşii şi cu care preotul îi stropeşte - şi apoi merge şi botează şi casele lor, capătă acea putere tămăduitoare de boli, care alungă şi diavoli, stricând lucrările lor (cf. I Ioan,. 3, 8), cum au făcut Mântuitorul şi apostolii.

Istoric

Sfinţirea apei s-a practicat de la început, din prima zi a existenţei Bisericii, curăţindu-i de toate păcatele, atunci când s-au botezat, pe un mare număr de creştini (Fapte, 2, 41 ; 4, 4). Căci aşa citim la sfinţirea apei la botez : "şi-i dă ei (apei) darul izbăvirii, binecuvântarea Iordanului, fă-o (Doamne) izvor de nestricăciune, dar de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, dracilor pierire, plină de putere îngerească...". Apostolul Pavel vorbeşte de moartea şi învierea tainică cu Hristos, de înnoirea vieţii şi de înfiere prin apa botezului (Romani, 6, 3-11), cum a amintit Domnul în convorbirea Lui cu Nicodim (Ioan, 3, 4, 5).

Bibliografie

  • Léon Clugnet, Dictionnaire grec-français des noms liturgiques en usage dans l'Église grecque, Paris, 1895
  • Preot Constantin Coman, Ghidul practic al creştinului ortodox: Ce trebuie sa stim despre casa creştinului, ed. Bizantină, Bucureşti, 2002?

Articole apropiate

De integrat în articol

Sfintirea apei înseamna aducerea ei la starea initiala, asa cum o crease Dumnezeu la început, când era apa vie, sfânta si nealterabila. Dar, dupa caderea omului în pacat, a început alterarea si pierderea calitatii de apa vie.

Preotul nu face decât sa-i redea apei actuale, ale carei molecule se misca dezordonat (miscarea Browniana), nealterabilitatea - stare în care miscarea moleculelor este ordonata si ritmica. În acest sens, putem afirma din nou cu toata convingerea ca sfintitii liturghisitori ai Bisericii noastre ortodoxe, prin Sfintele Taine si Ierurgiile pe care le savârsesc, sfintesc materia prin harul Duhului Sfânt.

Sfintirea apei, în Biserica noastra, se realizeaza în patru feluri:

1. Primul fel de sfintire a apei este chiar la nastere.

Biserica a rânduit ca moasa copilului sa vina la biserica cu un vas cu apa, pe care o va sfinti preotul. Cu aceasta apa se spala pruncul în albie, se stropeste si se da sa înghita putin. Se procedeaza astfel pentru a nu trai pruncul fara sa se împartaseasca de harul lui Dumnezeu, prin aceasta apa sfintita, pâna la botezul lui, când se împartaseste pe deplin cu Hristos.

2. O a doua sfintire a apei se face la savârsirea Tainei Sfântului Botez. Deci, când se boteaza pruncul, se sfinteste mai întâi apa din cristelnita si dupa aceea se boteaza pruncul în apa sfintita.

3. Cea de-a treia sfintire a apei este Agheasma Mica sau Sfestania. Aceasta se face ori de câte ori este nevoie. De obicei în fiecare luna. Cu aceasta apa se stropeste casa, lucrurile din casa, gospodaria, animalele, oamenii bolnavi, ogoarele, masinile si, în general, toate dependintele omenesti, fara deosebire. Apa care ramâne de la sfintire, se pune într-un vas la un loc curat si se ia în fiecare dimineata pe nemâncate dupa anafura, când suntem curati trupeste si sufleteste si ne-am împlinit rugaciunile diminetii. Copiilor le este recomandata în fiecare dimineata.

Bolnavii mai pot fi stropiti si cu Agheasma Mica de la Izvorul Tamaduirii, sarbatoare ce este asezata în calendar dupa Sfintele Pasti, în vinerea din Saptamâna Luminata.

4. A patra sfintire a apei se numeste Agheasma Mare si se sfinteste o singura data pe an, la Boboteaza (Botezul Domnului), 6 ianuarie. Se consuma de la 6 ianuarie pâna la 14 ianuarie, dimineata pe nemâncate. Dupa aceea, în tot cursul anului aceasta Agheasma Mare se pastreaza într-o sticla la loc curat si nu se consuma decât atunci când omul posteste si nu manânca nimic toata ziua, pâna la 4-5 dupa-amiaza si este spovedit, dupa care se ia anafura.

Fiecare crestin trebuie sa aiba în casa sa, în sticle curate, la un loc curat, cele doua feluri de apa sfintita: Agheasma Mare si Agheasma Mica. De asemenea, trebuie sa mai aiba anafura (pâine sfintita) si ulei sfintit de la Sfântul Maslu. Astfel, dimineata, dupa ce ne sculam, ne spalam, ne îmbracam, ne închinam si spunem rugaciunile diminetii, luam o bucatica de anafura, înghitim de trei ori Agheasma Mica si ne ungem pe frunte în semnul Sfintei Cruci cu untdelemn sfintit la Sfântul Maslu.