Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Agapie din Gaza

Sfântul Mucenic Agapie din Gaza a trăit în secolul al III-lea d.Hr., fiind martirizat prin decapitare în anul 303, în timpul marii persecuții împotriva creștinilor inițiată de împăratul Dioclețian. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 15 martie.

Viața

(din sinaxar)

În această lună (martie), în ziua a cincisprezecea, pomenirea Sfântului Mucenic Agapie, și a celor șapte mucenici împreună cu dânsul: Plisiu, Romil, Timolau, doi Alexandru, și doi Dionisie. Acești mucenici au trăit pe vremea împăratului Dioclețian.

Agapie era de fel din cetatea Gazei, Timolau din Pont, cei doi Dionisie din Tripolis (Fenicia), Romil era diacon al bisericii din Diospoli, iar Plisiu și cei doi Alexandru se trăgeau din Egipt.

Legându-și cu toții laolaltă sufletele cu dragostea lui Hristos, și-au pus după aceea mâinile în cătușe și au venit astfel înaintea guvernatorului Urban, la Cezareea, căruia i-au mărturisit că sunt creștini.

Iar acela neputând să-i înduplece să se lepede de credință nici cu amenințări și nici cu făgăduieli, a poruncit să li se taie capetele cu sabia.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi ! Amin.

Imnografie

Tropar, glasul al IV-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, [Agapie, Plisiu, Timolau, cei doi Alexandru și doi Dionisie,] întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru, că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Condac, glasul al VIII-lea:

Ceata cea cu numărul de șapte a Sfinților Mucenici, tare ați pătimit pentru Treimea cea dumnezeiască și cu harul ați pierdut mulțimile vrăjmașilor celor de gând și v-ați împreunat, prin Duhul, cu mulțimea puterilor celor cerești. Cu ale voastre rugăciuni să se milostivească spre noi Iubitorul de oameni.

Iconografie

În Erminia lui Dionisie din Furna (ed. Sofia, București, 2000), acesta dă următoarele indicații pentru reprezentarea sfinților din 15 martie (p. 199): Sfinții Mucenici Agapie și Plisie, bătrâni; Romil, ipodiacon, tânăr; Timolau ("din Alexandria", după Dionisie din Furna), cei doi Alexandru și cei doi Dionisie, toți tineri. Se săvârșesc de sabie.

Scrieri

Nu sunt păstrate, nici cunoscute, scrieri ale Sf. Mucenic Agapie.

Surse

Bibliografie

  • Proloagele, vol. II, diortosite și îmbogățite de Arhim. Dr. Benedict Ghiuș, Editura Bunavestire, Bacău, 1999, ISSN 973-97243-3-7, pp. 583-584.

Legături externe