Agapie din Gaza

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 15 martie 2007 23:14, autor: Irismeister (Discuție | contribuții) (Incipit)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare

Sfântul Mucenic Agapie :


Viaţa

Sinaxar

În această lună în ziua a cincisprezecea (15 Martie), pomenirea Sfântului Mucenic Agapie, şi a celor şapte mucenici împreună cu dânsul: Plisiu, Romil, Timolau, doi Alexandru, şi doi Dionisie. Acesti mucenici au trăit pe vremea împăratului Diocleţian. Agapie era de fel din cetatea Gazei, Timolau din Pont, cei doi Dionisie din Tripolea Feniciei, Romil era diacon al bisericii din Diospoli, iar Plisiu şi cei doi Alexandru se trăgeau din Egipt. Legându-şi cu toţii laolaltă sufletele cu dragostea lui Hristos, şi-au pus după aceea mâinile în cătuşe şi au venit astfel înaintea guvernatorului Urban, la Cezareea, căruia i-au mărturisit că sunt crestini. Iar acela neputând să-i înduplece să se lepede de credinţă nici cu ameninţări şi nici cu făgăduieli, a poruncit să li se taie capetele cu sabia.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi ! Amin.

Scrieri

  • Nu sunt păstrate, nici cunoscute, scrieri ale Sfântul Mucenic Agapie;

Despre Sfântul Sfântul Mucenic Agapie

Bibliografie

Legături externe