Agapă

Agapa (gr. ἀγαπάω — agapao „a iubi”) este o masă a dragostei, cumuniunii și frățietății creștine între membrii unei comunități.

În Biserica primară (mai ales în veacul I), după săvârșirea Sfintei Euharistii, creștinii care luau parte la slujba Liturghiei se reuneau la o masă comună a iubirii și unității în Hristos, fie săraci, fie bogați, la care mâncarea era adusă, de obicei, de cei mai înstăriți. Aceste mese frățești se numeau agape și erau servite la început chiar de Sfinții Apostoli. Cu timpul, numărul participanților crescând, ele au fost servite de ucenicii Apostolilor, acestora rămânându-le doar sarcina de a predica și a săvârși serviciul divin. Au fost aleși atunci primii șapte diaconi ai Bisericii creștine a căror sarcină era organizarea și buna desfășurare a agapelor atât pe plan material, cât și spiritual (Faptele Apostolilor, cap. 6). Agapele, aceste mese frățești practicate în primele comunități creștine, aveau loc fie în tinda bisericilor, fie în case particulare. Degenerând cu timpul, agapele au fost combătute de unii scriitori și părinți bisericești (Grigorie de Nazianz, Augustin, Tertulian, sinodul din Laodiceea ș.a.) până când au fost desființate (Sinod al VI-lea ecumenic, 680-681).

O reminiscență a agapelor se păstrează în anafura care se împarte credincioșilor în biserică, la sfârșitul Sfintei Liturghii.

Astăzi, în Biserica Ortodoxă agapele nu mai sunt legate de Sfânta Liturghie, dar rămân o expresie valorilor creștine precum iubirea, mila, generozitatea și ospitalitatea. Ele reprezintă un moment de comuniune și solidaritate în cadrul comunității creștine, care poate contribui la întărirea legăturilor dintre membri și la întărirea credinței lor. Astăzi agapele se țin după unele slujbe, cum sunt parastasele (fie la biserică, fie în casele oamenilor) sau Sfânta Liturghie (mai ales când se prăznuiește hramul unei biserici).