Modificări

'''Adorarea''' (lat. ''adoro-are'' sau ''latria'' de la gr. ''latreia'' - a aduce un cult, o jertfă, închinare, venerare) este o atitudine profund religioasă, însoţită de ritual și resturi, prin care se exprimă dependenţa şi supunerea totală faţă de [[Dumnezeu]], ca Domn atotputernic şi atotţiitor : «Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti» ([[Matei]] 4, 10 ; 10, 12 ; [[Luca]] 4, 8 ; Fapte 7, 7 ; cf. [[Deuteronom]] 6, 13). Adorarea ţine de însăşi natura religiei [[Vechiul Testament|Vechiului]] şi [[Noul Testament|Noului Testament]] ([[Romani]] 9, 4) şi implică credinţa în Dumnezeu cel viu şi personal, Care intră în dialog conştient cu fiinţele personale. Fericitul [[Augustin]] (354—430) consideră ''latria'' ca atitudine fundamental creştină, de supunere totală faţă de Dumnezeu (''Despre adevărata credinţă'', cap. 45). Creştinii, chiar de la începutul Bisericii, cu toate că au practicat cultul jertfei euharistice, au refuzat să aducă sacrificii idolilor păgâni, invocând nu numai inconsistenţa jertfelor de alimente şi animale, ci şi caracterul idolo-''latru'' al cultului zeilor (Rom. 1, 25). În cursul disputelor provocate de [[iconoclasm]], ortodocşii au arătat că venerarea icoanelor nu înseamnă ''idololatrie'', deoarece în reprezentarea iconografică sau picturală, persoanele nu sunt cinstite ca «dumnezei», pe temeiul material, cum credeau [[iconomah]]ii, ci pe temeiul asemănării lor cu chipurile pictate. Cinstirea dată icoanelor revine direct persoanelor reprezentate (a se vedea: [[Icoană]]).

Adorarea se deosebeşte în mod radical de idolo-''latrie'', după cum între religie şi mitologie, între mister şi mit, există o diferenţă totală. În actul de adorare, creştinul se adresează lui Dumnezeu ca fiinţă personală şi plină de iubire, pe când idololatria provine din frica (sau din mitul) faţă de divinitatea impersonală, reprezentată prin idoli tăcuţi. Apostolul Pavel vorbeşte de ''logiki latia'', adică de aşezarea fiinţei omului în stare de jertfă spirituală : «Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bineplăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească» (Rom. 12, 1).

==Surse==