Adorare: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m (Actualizare link-uri. Corectare diacritice.)
(Nu s-au afișat 5 versiuni intermediare efectuate de alți 5 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
 
{{spiritualitate}}
 
{{spiritualitate}}
'''Adorarea''' (lat. ''adoro-are'' sau ''latria'' de la gr. ''latreia'' - a aduce un cult, o jertfă, închinare, venerare) este o atitudine profund religioasă, însoţită de ritual și resturi, prin care se exprimă dependenţa şi supunerea totală faţă de [[Dumnezeu]], ca Domn atotputernic şi atotţiitor : «Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti» ([[Matei]] 4, 10 ; 10, 12 ; [[Luca]] 4, 8 ; Fapte 7, 7 ; cf. [[Deuteronom]] 6, 13). Adorarea ţine de însăşi natura religiei [[Vechiul Testament|Vechiului]] şi [[Noul Testament|Noului Testament]] ([[Romani]] 9, 4) şi implică credinţa în Dumnezeu cel viu şi personal, Care intră în dialog conştient cu fiinţele personale. Fericitul [[Augustin]] (354—430) consideră ''latria'' ca atitudine fundamental creştină, de supunere totală faţă de Dumnezeu (''Despre adevărata credinţă'', cap. 45). Creştinii, chiar de la începutul Bisericii, cu toate că au practicat cultul jertfei euharistice, au refuzat să aducă sacrificii idolilor păgâni, invocând nu numai inconsistenţa jertfelor de alimente şi animale, ci şi caracterul idolo-''latru'' al cultului zeilor (Rom. 1, 25). În cursul disputelor provocate de [[iconoclasm]], ortodocşii au arătat că venerarea icoanelor nu înseamnă ''idololatrie'', deoarece în reprezentarea iconografică sau picturală, persoanele nu sunt cinstite ca «dumnezei», pe temeiul material, cum credeau [[iconomah]]ii, ci pe temeiul asemănării lor cu chipurile pictate. Cinstirea dată icoanelor revine direct persoanelor reprezentate (a se vedea: [[Icoană]]).
+
'''Adorarea''' (lat. ''adoro-are'' sau ''latria'' de la gr. ''latreia'' - a aduce un cult, o jertfă, închinare, venerare) este o atitudine profund religioasă, însoțită de ritual și resturi, prin care se exprimă dependența și supunerea totală față de [[Sfânta Treime|Dumnezeu]], ca Domn atotputernic și atotțiitor: ''Domnului Dumnezeului tău să te închini și numai Lui să-I slujești'' (Matei 4, 10; 10, 12 ; Luca 4, 8; Fapte 7, 7; cf. Deuteronom 6, 13). Adorarea ține de însăși natura religiei [[Vechiul Testament|Vechiului]] și [[Noul Testament|Noului Testament]] (Romani 9, 4) și implică credința în Dumnezeu cel viu și personal, Care intră în dialog conștient cu ființele personale. Fericitul [[Augustin de Hipona|Augustin]] (354—430) consideră ''latria'' ca atitudine fundamental creștină, de supunere totală față de Dumnezeu (''Despre adevărata credință'', cap. 45). Creștinii, chiar de la începutul Bisericii, cu toate că au practicat cultul jertfei euharistice, au refuzat să aducă sacrificii idolilor păgâni, invocând nu numai inconsistența jertfelor de alimente și animale, ci și caracterul idolo-''latru'' al cultului zeilor (Rom. 1, 25). În cursul disputelor provocate de [[iconoclasm]], ortodocșii au arătat că venerarea icoanelor nu înseamnă ''idololatrie'', deoarece în reprezentarea iconografică sau picturală, persoanele nu sunt cinstite ca ''dumnezei'', pe temeiul material, cum credeau [[Iconoclasm|iconomahii]], ci pe temeiul asemănării lor cu chipurile pictate. Cinstirea dată icoanelor revine direct persoanelor reprezentate (a se vedea [[Icoană]]).
  
Adorarea sau «latreia» constituie cultul suprem, sau închinarea în sens propriu, care se cuvine numai persoanelor Sfintei Treimi, şi se deosebeşte de actul de venerare sau de [[cinstire]] în general (proskynesis). Urmează supracinstirea '(sau hiperdoulia) [[Maica Domnului|Maicii Domnului]], în calitatea ei de Născătoare-de-Dumnezeu (Theotokos) şi cinstirea (doulia) [[îngeri]]lor şi [[sfinţi]]lor, pe baza asocierii lor cu persoana lui Hristos. Pâinea şi vinul euharistie prefăcute în Trupul şi Sângele Domnului se bucură de acelaşi cult de adorare, pe când Evanghelia, crucea şi icoanele sunt cinstite în mod relativ, adică prin referire la evenimentele şi persoanele reprezentate. Adorarea se exprimă în acte de prosternare (v. [[metanie]]), aducere de ofrande, [[rugăciuni]] de invocare şi [[doxologie]], în gesturi de pietate şi reverenţă.
+
Adorarea sau ''latreia'' constituie cultul suprem, sau închinarea în sens propriu, care se cuvine numai persoanelor [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]], și se deosebește de actul de venerare sau de [[cinstire]] în general (''proskynesis''). Urmează supracinstirea (sau ''hiperdoulia'') [[Maica Domnului|Maicii Domnului]], în calitatea ei de Născătoare-de-Dumnezeu (Theotokos) și cinstirea ( sau ''doulia'') [[îngeri]]lor și [[sfinți]]lor, pe baza asocierii lor cu persoana lui Hristos. Pâinea și vinul euharistie prefăcute în Trupul și Sângele Domnului se bucură de același cult de adorare, pe când Evanghelia, crucea și icoanele sunt cinstite în mod relativ, adică prin referire la evenimentele și persoanele reprezentate. Adorarea se exprimă în acte de prosternare (a se vedea [[metanie]]), aducere de ofrande, [[rugăciuni]] de invocare și [[doxologie]], în gesturi de pietate și reverență.
  
Adorarea se deosebeşte în mod radical de idolo-''latrie'', după cum între religie şi mitologie, între mister şi mit, există o diferenţă totală. În actul de adorare, creştinul se adresează lui Dumnezeu ca fiinţă personală şi plină de iubire, pe când idololatria provine din frica (sau din mitul) faţă de divinitatea impersonală, reprezentată prin idoli tăcuţi. Apostolul Pavel vorbeşte de ''logiki latia'', adică de aşezarea fiinţei omului în stare de jertfă spirituală : «Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bineplăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească» (Rom. 12, 1).
+
Adorarea se deosebește în mod radical de idolo-''latrie'', după cum între religie și mitologie, între mister și mit, există o diferență totală. În actul de adorare, creștinul se adresează lui Dumnezeu ca ființă personală și plină de iubire, pe când idolatria provine din frica (sau din mitul) față de divinitatea impersonală, reprezentată prin idoli tăcuți. Apostolul Pavel vorbește de ''logiki latia'', adică de așezarea ființei omului în stare de jertfă spirituală: ''Vă îndemn, deci, fraților, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfățișați trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bineplăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească.'' (Rom. 12, 1)
  
«Căci pe El (Hristos) noi Îl adorăm deoarece este Fiul lui Dumnezeu ; cât priveşte pe martiri, noi îi iubim ca discipoli şi imitatori ai Domnului şi aceasta anume din cauza consacrării lor fără egal faţă de Împăratul şi Stăpânul lor. La rândul nostru, noi putem fi prietenii şi ucenicii lor» (''Martiriul Sfântului Policarp'', XVII, 3, trad. cit., p. 233).
+
''Căci pe El (Hristos) noi Îl adorăm deoarece este Fiul lui Dumnezeu; cât privește pe martiri, noi îi iubim ca discipoli și imitatori ai Domnului și aceasta anume din cauza consacrării lor fără egal față de Împăratul și Stăpânul lor. La rândul nostru, noi putem fi prietenii și ucenicii lor.'' (''Martiriul Sfântului Policarp'', XVII, 3, trad. cit., p. 233)
  
 
==Surse==
 
==Surse==
- Pr. Prof. Dr. Ion Bria, ''Dicționar de teologie ortodoxă'', EIBM al BOR, București, 1981, art. ”Adorare”
+
* Pr. Prof. Dr. Ion Bria, ''Dicționar de teologie ortodoxă'', EIBM al BOR, București, 1981, art. ''Adorare''
  
 
==A se vedea și==
 
==A se vedea și==
*[[cinstire]]
+
*[[Cinstire]]
*[[metanie]]
+
*[[Metanie]]
*[[închinare]]
+
*[[Închinare]]
  
 
[[Categorie:Liturgică]]
 
[[Categorie:Liturgică]]
 
[[Categorie:Teologie]]
 
[[Categorie:Teologie]]

Versiunea de la data 29 septembrie 2016 09:18

Acest articol face parte din seria
Spiritualitate ortodoxă
Sfintele Taine
BotezulMirungerea
Sf. ÎmpărtășanieSpovedania
CăsătoriaPreoția
Sf. Maslu
Starea omului
PăcatulPatimaVirtutea
RaiulIadul
Păcate
Păcate strigătoare la cer
Păcate capitale
Alte păcate
Păcatele limbii
Virtuți
Virtuțile teologice

CredințaNădejdeaIubirea

Virtuțile morale

ÎnțelepciuneaSmerenia
RăbdareaStăruința în bine
PrieteniaIertareaBlândețea
PaceaMilaDreptateaHărnicia

Etapele vieții duhovnicești
Despătimirea (Curățirea)
Contemplația
Îndumnezeirea
Isihasm
Trezvia Pocăința
IsihiaDiscernământul
Mintea
Asceza
FecioriaAscultarea
StatorniciaPostul
SărăciaMonahismul
Rugăciunea
ÎnchinareaCinstirea
Pravila de rugăciune
Rugăciunea lui Iisus
Sf. MoașteSemnul Sf. Cruci
Sfinții Părinți
Părinții apostolici
Părinții pustiei
Părinții capadocieni
Filocalia
Scara dumnezeiescului urcuș
Editați această casetă

Adorarea (lat. adoro-are sau latria de la gr. latreia - a aduce un cult, o jertfă, închinare, venerare) este o atitudine profund religioasă, însoțită de ritual și resturi, prin care se exprimă dependența și supunerea totală față de Dumnezeu, ca Domn atotputernic și atotțiitor: Domnului Dumnezeului tău să te închini și numai Lui să-I slujești (Matei 4, 10; 10, 12 ; Luca 4, 8; Fapte 7, 7; cf. Deuteronom 6, 13). Adorarea ține de însăși natura religiei Vechiului și Noului Testament (Romani 9, 4) și implică credința în Dumnezeu cel viu și personal, Care intră în dialog conștient cu ființele personale. Fericitul Augustin (354—430) consideră latria ca atitudine fundamental creștină, de supunere totală față de Dumnezeu (Despre adevărata credință, cap. 45). Creștinii, chiar de la începutul Bisericii, cu toate că au practicat cultul jertfei euharistice, au refuzat să aducă sacrificii idolilor păgâni, invocând nu numai inconsistența jertfelor de alimente și animale, ci și caracterul idolo-latru al cultului zeilor (Rom. 1, 25). În cursul disputelor provocate de iconoclasm, ortodocșii au arătat că venerarea icoanelor nu înseamnă idololatrie, deoarece în reprezentarea iconografică sau picturală, persoanele nu sunt cinstite ca dumnezei, pe temeiul material, cum credeau iconomahii, ci pe temeiul asemănării lor cu chipurile pictate. Cinstirea dată icoanelor revine direct persoanelor reprezentate (a se vedea Icoană).

Adorarea sau latreia constituie cultul suprem, sau închinarea în sens propriu, care se cuvine numai persoanelor Sfintei Treimi, și se deosebește de actul de venerare sau de cinstire în general (proskynesis). Urmează supracinstirea (sau hiperdoulia) Maicii Domnului, în calitatea ei de Născătoare-de-Dumnezeu (Theotokos) și cinstirea ( sau doulia) îngerilor și sfinților, pe baza asocierii lor cu persoana lui Hristos. Pâinea și vinul euharistie prefăcute în Trupul și Sângele Domnului se bucură de același cult de adorare, pe când Evanghelia, crucea și icoanele sunt cinstite în mod relativ, adică prin referire la evenimentele și persoanele reprezentate. Adorarea se exprimă în acte de prosternare (a se vedea metanie), aducere de ofrande, rugăciuni de invocare și doxologie, în gesturi de pietate și reverență.

Adorarea se deosebește în mod radical de idolo-latrie, după cum între religie și mitologie, între mister și mit, există o diferență totală. În actul de adorare, creștinul se adresează lui Dumnezeu ca ființă personală și plină de iubire, pe când idolatria provine din frica (sau din mitul) față de divinitatea impersonală, reprezentată prin idoli tăcuți. Apostolul Pavel vorbește de logiki latia, adică de așezarea ființei omului în stare de jertfă spirituală: Vă îndemn, deci, fraților, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfățișați trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bineplăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească. (Rom. 12, 1)

Căci pe El (Hristos) noi Îl adorăm deoarece este Fiul lui Dumnezeu; cât privește pe martiri, noi îi iubim ca discipoli și imitatori ai Domnului și aceasta anume din cauza consacrării lor fără egal față de Împăratul și Stăpânul lor. La rândul nostru, noi putem fi prietenii și ucenicii lor. (Martiriul Sfântului Policarp, XVII, 3, trad. cit., p. 233)

Surse

  • Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Dicționar de teologie ortodoxă, EIBM al BOR, București, 1981, art. Adorare

A se vedea și