Modificări

'''Adorarea''' (lat. ''adoro-are'' sau ''latria'' de la gr. ''latreia'' - a aduce un cult, o jertfă, închinare, venerare) este o atitudine profund religioasă, însoțită însoţită de ritual și resturi, prin care se exprimă dependenţa şi supunerea totală faţă de [[Dumnezeu]], ca Domn atotputernic şi atotţiitor : «Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti» (Mt. [[Matei]] 4, 10 ; 10, 12 ; Lc. [[Luca]] 4, 8 ; Fapte 7, 7 ; cf. Deut. [[Deuteronom]] 6, 13). Adorarea ţine de însăşi natura religiei [[Vechiul Testament|Vechiului ]] şi [[Noul Testament|Noului Testament ]] (Rom. [[Romani]] 9, 4) şi implică credinţa în Dumnezeu cel viu şi personal, Care intră în dialog conştient cu fiinţele personale. Fericitul [[Augustin ]] (354—430) consideră ''latria '' ca atitudine fundamental creştină, de supunere totală faţă de Dumnezeu (''Despre adevărata credinţă'', cap. 45). Creştinii, -chiar de la începutul Bisericii, cu toate că au practicat cultul jertfei euharistice, au refuzat să aducă sacrificii idolilor păgâni, invocând nu numai inconsistenţa jertfelor de alimente şi animale, ci şi caracterul idolo-''latru '' al cultului zeilor (Rom. 1, 25). în În cursul disputelor provocate de [[iconoclasm]], ortodocşii au arătat că venerarea icoanelor nu înseamnă ''idololatrie'', deoarece în reprezentarea iconografică sau picturală, persoanele nu sunt cinstite ca «dumnezei», pe temeiul material, cum credeau iconomahii[[iconomah]]ii, ci pe temeiul asemănării lor cu chipurile pictate. Cinstirea dată icoanelor revine direct persoanelor reprezentate (a se vedea: [[Icoană]]).

Adorarea sau «latreia» constituie cultul suprem, sau închinarea în sens propriu, care se cuvine numai persoanelor Sfintei Treimi, şi se deosebeşte de actul de venerare sau de [[cinstire]] în general (proskynesis). Urmează supracinstirea '(sau hiperdoulia) [[Maica Domnului|Maicii Domnului]], în calitatea ei de Născătoare-de-Dumnezeu (Theotokos) şi cinstirea (doulia) îngerilor [[îngeri]]lor şi sfinţilor[[sfinţi]]lor, pe baza asocierii lor cu persoana lui Hristos. Pâinea şi vinul euharistie prefăcute în Trupul şi Sângele Domnului se bucură de acelaşi cult de adorare, pe când Evanghelia, crucea şi icoanele sunt cinstite în mod relativ, adică prin referire la evenimentele şi persoanele reprezentate. Adorarea se exprimă în acte de prosternare(v. [[metanie]]), aducere de ofrande, [[rugăciuni ]] de invocare şi [[doxologie]], în gesturi de pietate şi reverenţă.

Adorarea se deosebeşte în mod radical de idolo-''latrie'', după cum între religie şi mitologie, între mister şi mit, există o diferenţă totală. În actul de adorare, creştinul se adresează lui Dumnezeu ca fiinţă personală şi plină de iubire, pe când idololatria provine din frica (sau din mitul) faţă de divinitatea impersonală, reprezentată prin idoli tăcuţi. Apostolul Pavel vorbeşte de Xo-yi/Tj Xatpsta''logiki latia'', adică de aşezarea fiinţei omului în stare de jertfă spirituală : «Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bineplăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească» (Rom. 12, 1).

[[Categorie:DogmaticăTeologie]]