Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.


Adopţionismul este o formă a ereziei monarhismului care a apărut sub diverse forme în secolele II şi III şi apoi, iarăşi, în secolele al VIII-lea şi al XII-leaîn Apus. Acestă erezie susţine teoria hristologică conform căreia Iisus s-a născut om şi a s-a îndumnezeit mai târziu şi astfel a fost înfiat ca fiul lui Dumnezeu. Această formă de erezie diferă de modalism, cealaltă formă de monarhianism, în care “Tatăl” şi “Fiul” sunt două aspecte ale aceluiaşi subiect. Erezia adopţianismului a reapărut în Apus în secolul al VIII-lea prin intermediul episcopilor de Toledo şi Urgell. A reapărut, apoi, în secolul al XII-lea în Franţa ca neo-adopţionism.

Istoric

Ideea adopţiei se pare că îşi are originile în secolul I după Hristos, dar cea mai veche lucrare cunoscută care dezvoltă această idee, Păstorul lui Ermie, a apărut în secolul al II-lea. În această lucrare, Răscumpărătorul, Iisus, este prezentat ca fiind un om virtuos, ales de Dumnezeu, care a fost unit cu Duhul lui Dumnezeu şi a făcut ceea ce i-a poruncit Dumnezeu. Astfel, Iisus a fost înfiat ca Fiu prin legea divină. Apoi, lucrarea respinge preexistenţa lui Hristos. În această formă, erezia a avut adepţi în secolele al II-lea şi al III-lea.

Cunoscută şi sub numele de monarhianism dinamic, această erezie a avut un partizan timpuriu în persoana lui Teodot (tăbăcarul) de Bizanţ. După sosirea sa la Roma în jurul anului 190, el credea că omul Iisus s-a născut din fecioară prin lucrarea Duhului Sfânt iar după ce Duhul Sfânt a coborât asupra sa la botez, el a devenit Hristos şi a primit puterea pentru lucrarea sa, ulterior devenind Dumnezeu prin învierea sa.

Deşi condamnată de timpuriu ca erezie, această teorie adopţionistă a influenţat opiniilor câtorva eretici de mai târziu, printre care Paul de Samosata, Arie, Nestor şi nu numai, opinii expuse în cadrul disputelor hristologice din următoarele câteva secole.

Adopţionismul a reapărut în secolul al VIII-lea în Peninsula Iberică şi apoi în secolul al XII-lea în Franţa. Erezia adopţionistă a fost reînviată de Elipandus, Arhiepiscop de Toledo, din Spania sfârşitului de secol VIII, în izolarea produsă de guvernarea mahomedană şi într-o zonă unde îşi găsise refugiuo colonie nestoriană. În apărarea poziţiei sale, Elipandus a primit ajutor de la Felix, episcopul de Urgell din Pirinei, care adoptase o poziţie similară. Numai după eforturi considerabile poporul aflat în greşeală s-a reîntors la ortodoxie. Cu toate că Elipandus nu a fost îndepărtat din scaunul de Arhiepiscopiei de Toledo, erezia adopţionistă a fost aproape universal abandonată după moartea sa.

În secolul al XII-lea, Peter Abelard, din Franţa, a propovăduit o variantă a acestei erezii numite neo-adopţionism care, împreună cu alte variante ulterioare, se baza pe înţelegerea greşită a unirii ipostatice.

Legături externe